Despre acceptare

" Există o acceptare rea: când accepţi ca cineva să facă ce voieşte cu tine, să-ţi facă rău, să te rănească şi tu să accepţi. Acesta e un păcat, e complicitatea a ta la păcatul celuilalt. Şi trebuie văzut de ce facem asta când o facem. De plăcere, de frică, de lene? Există însă şi o acceptare bună, şi anume, acceptarea celuilalt ca persoană. Accept că el este aşa cum este şi că se poartă aşa cum se portă din motive de el ştiute. Are "dreptul" să se poarte şi să fie cum vrea şi eu accept asta, dar nu accept să facă asta cu mine!
Apoi, accept că m-a făcut să sufăr şi că acum trăiesc nişte urmări ale acestei suferinţe. Accept realitatea şi faptul că nu mai pot schimba nimic din ce a fost. Eu doar mă pot elibera de această durere acceptând-o şi trăind-o până la capăt, fără a căuta să mă răzbun sau să-l schimb pe el. Fără aşteptări de la el, care ar fi nişte pretenţii. Mă voi elibera iertând. Dar, în acelaşi timp, voi face tot ce pot şi ce nu pot cu ajutorul lui Dumnezeu, ca el să nu-mi mai provoace acea suferinţă, mergând până la ruperea relaţiei." Maica Siluana

Luna de pe cer

"cum sa-i dovedesc ca il iubesc"
Aproape in fiecare luna apar cateva astfel de cautari pe pagina de blog. Ma intristeaza asta, ma doare.
Primul impuls a fost sa raspund scurt si la obiect.
I. Cum ii poti dovedi unui baiat ca il iubesti?
R. Orientandu-te spre unul mai inteligent!
Dar era prea sec si poate nu avea ecoul potrivit. :)
Asa ca azi am scris mai multe raspunsuri, si poate unul e potrivit si pentru tine. Daca nu, asta e, macar am incercat.

1. Daca nu te place asa cum esti, accepta situatia, el este liber sa simta asa. Fa pace cu tine si gandeste-te ca Dumnezeu are ceva mult mai de pret pentru tine. Nu esti un obiect, nu te trata ca atare.

2. Cel mai bun prieten nu-ti cere niciodata sa-ti dovedesti iubirea, pretuirea sau prietenia. Daca face asta, inseamna ca el nu este cel mai bun prieten al tau. Spune "La revedere" si mergi mai departe.

3. E bine sa te orientezi spre un baiat care este atat de inteligent incat sa observe comportamentul si sentimentele tale astfel incat sa nu-ti ceara asa ceva.

4. Daca tu cauti sa afli asta, inseamna ca nu stii ce faptura minunata esti si e bine sa inveti sa te cunosti, sa descoperi ce daruri minunate a pus Dumnezeu in inima ta. Vei afla in primul rand ca esti o faptura omeneasca si meriti sa fie pretuita la adevarata ei valoare.

5. Ce-l face pe el atat de special incat tu ar trebui sa-ti dovedesti iubirea pentru el? Lasa-l pe el sa-ti arate pretuirea prin respect fata de tine. Tu nu ai respect fata de tine? Ei bine, apuca-te de lucru. Ai de muncit la asta. Invata sa te respecti mai intai tu pe tine insuti. Cu Dumnezeu inainte!

6. Cand cineva te trateaza cu indiferenta, crede-l! Ii esti indiferenta! Nu-ti imagina ca nu-i asa. Mergi mai departe. Nu sta sa demonstrezi ca meriti atentia lui. Nu o vei primi, nici daca aduci luna de pe cer.

7. Daca-l iubesti, imbraca iubirea ta intr-o dragoste inteleapta, cuviincioasa, evlavioasa, respectandu-i libertatea. Nici un om nu suporta sa-i fie sufocata libertatea, asadar, nu-l sufoca intr-o iubire insistenta in priviri, sms-uri, apeluri sau prezenta ta in locurile des frecventate de el. E obositor!

8. Daca trebuie sa faci eforturi ca sa pastrezi pe cineva langa tine, nu are sens sa fii cu acel cineva. Iubirea nu forteaza nimic, este sau nu este. Ai incredere in purtarea de grija a lui Dumnezeu asupra ta, El iti va da suficienta incredere in valoarea ta ca persoana demna de o iubire curata, caci are multe bucurii pentru tine. Increderea aceasta o primesti cand incepi sa te rogi Lui. Vorbeste-I in fiecare zi.

9. Sa presupunem ca ii dovedesti ca il iubesti (habar n-am cum, dar sa presupunem). Va casatoriti, apare un copil. Dovedeste-i ca trebuie sa ai grija de bebelus si ca nu degeaba il rogi pe el sa dea cu aspiratorul! Dovedeste-i ca ai nevoie de liniste sa te odihnesti dupa o zi de munca, sa dea TV mai incet! Dovedeste-i ca e bine sa se sfatuiasca cu tine, ca sotie a lui cand aveti ceva de solutionat, nu cu mama lui. Dovedeste-i ca... Dovedeste-i ca-i mai bine sa aveti propriile obiceiuri, nu-i obligatoriu sa le imitati pe cele ale prietenilor sau pe cele cu care a venit din familia lui. Dovedeste-i ca esti om! Of, n-ai reusit inca? Pregateste-te pentru o viata de nefericire, si asta nu din vina lui! Cautand cu sufletul gol implinirea in altul, nu vei gasi decat un alt suflet gol. Sa nu fie!

10. Sa-i dovedesti iubirea pentru ca asa-ti cere el mi se pare degradant pentru o femeie. Poti vorbi despre iubire intr-o relatie de prietenie, cand aceasta este reciproca. Daca trebuie s-o dovedesti, acolo nu-i iubire. Daca ar sti fetele ce usor sunt parasite dupa ce isi daruiesc fecioria dovedesc iubirea!

11. Ia dovedeste-ti tie ca tu pe tine te iubesti!  Umple-ti sufletul cu bucurie, pune in inima ta si stima de sine, si vei gasi un om asemenea, adica plin de bucurie si intreg la suflet. Rugaciunea, spovedania si oglindirea in icoana Mantuitorului iti vor fi de mare ajutor.

Cum să mai iubesc, dacă iubirea mea e ignorată?

De ce să iubesc alte persoane când ştiu că acelora pe care chiar le iubesc cu adevărat nu le pasă? Să sufăr din nou? Pentru ce? E o suferinţă continuă.

Da... Repet: dacă iubirea noastră este o pretenţie, atunci va fi o suferinţă continuă. Încearcă să iubeşti fără să mai pretinzi nimic. Pur şi simplu. A iubi înseamnă să faci o sută de mătănii pentru cineva, pe săptămână. Aşa să-l iu­beşti pe Ionel. Pentru Gigel să zici „Doamne Iisuse Hristoase...” de trei sute de ori. Pentru Bogdan să citeşti un Paraclis, da? Pe Vasile să-l dai pe pomelnic la Sfânta Liturghie. Şi-aşa poţi să iubeşti douăzeci de băieţi. Nu se poate, din douăzeci, să nu citească unul un Paraclis pentru tine. Nu se poate, nu? Dar ia-o pe calea asta, maică. N-o mai lua pe calea pretenţiilor, că nu, nu stă nimeni; fug ăştia; îi cunosc eu...

Schimbă modul de a privi lucru­rile, copila mea. Învaţă să nu mai pretinzi nimic şi nu vei mai suferi. Învaţă să te bucuri, să cânţi, să dansezi, să mulţumeşti, să fugi de păcat...

Sursa: (Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 170-171)

”Aceasta a zis-o pentru cei ce se aruncă în ispite, să ajute altora mai presus de puterea lor”

”Zis-a un bătrân:
– De vei vedea pe cineva căzut în apă şi poţi să-l ajuţi, dă-i băţul şi-l trage la mal, iar de nu poţi să-l tragi, lasă-i braţul tău. Dacă-ţi întinde mâna şi nu poţi să-l tragi, te va trage el în jos şi veţi muri.
Aceasta a zis-o pentru cei ce se aruncă în ispite, să ajute altora mai presus de puterea lor.”*

Am o mână de prieteni buni, chiar foarte buni. În adevăratul sens al cuvântului. Sunt binecuvântată de Dumnezeu cu asemenea prieteni pe care mi i-a scos în cale. Nu scriu asta pentru ei. Scriu pentru cei care mă cunosc mai puțin sau cred că mă cunosc. De fapt, cât poți cunoaște despre o persoană pe care o vezi prima dată la o masă de socializare sau din corespondența on-line sau pe care o vezi zilnic, dar schimbi doar politețuri? Cu cele mai bune intenții, mă întreabă de ce nu m-am căsătorit, de ce sunt încă singură, și apoi vine oferta. Au pe cineva, om bun la suflet, dar care nu găsește pe nimeni potrivit sufletului, fie pentru că sunt singuri și divorțați și suferă enorm, fie că pur și simplu nu au găsit pe nimeni. Iar eu aș fi omul potrivit.

Nu o să spun cât de sufocant sună oferta lor, nu o să spun că sunt rău-intenționați și că mă simt judecată, nu o să spun că intră abuziv în viața mea sufletească, nu o să spun că nu au nici un drept să facă asta. Nu, eu le mulțumesc frumos, le răspund politicos. Dar cel mai bine, e potrivit să le spun așa:

Eu mă țin cât se poate de departe de oamenii care suferă că sunt singuri (vai, ce urât sună). Am muncit prea mult și cu mult efort, durere, curaj, lacrimi și bucurii, să învăț să mă țin departe de așa ceva, ca să mă leg din nou la cap. Nu merită și e chiar imposibil (știu asta). Dacă omul nu se vindecă de rana sa și nu aleargă la Dumnezeu să-i pună pace și bucurie în suflet, eu nu pot să fac asta (nu sunt Superman sau Wonder Woman și nici Zâna Măseluță). Nu e omenește posibil. Îmi doresc să înțelegeți ce spun.

Eu îmi doresc un om întreg (dacă va rândui Domnul să mă căsătoresc vreodată), împăcat cu sine, cu lumea, cu Dumnezeu și cu viața lui. Pentru că și eu am învățat și învăț să fac mereu asta. Nu pot eu să vindec rana altuia. Asta face doar Dumnezeu cu harul Său.

Îi doresc numai bine oricărui om care-și plânge de milă că e singur, să accepte tot ce i se întâmplă ca din mâna lui Dumnezeu, să își găsească bucuria în starea în care e acum, singur. Dacă nu învață să fie liniștit și bucuros singur, nu va fi nici cu mine alături sau cu altcineva. Rugăciune multă, spovedanie și multă muncă. Eu am făcut asta. Și asta mi-a adus bucurie și pace sufletescă.

Mai vreau doar să-i mulțumesc unui suflet care mi-a dat ocazia să spun asta. Am simțit de mult timp, dar nu am așternut niciodată în scris. Mulțumesc mult.

(Să mai spun că am fost atât de îndrăzneață încât să cred că eu pot salva pe altul de la înec, dar m-am înecat eu? No, nu o să le spun asta).

Ramona

*(Cuvinte folositoare ale sfinților bătrâni cei fără de nume, Editura Doxologia, Iași, 2009, p. 297)

An Nou fericit!

Sursa

Frica necreştină de a rămâne nemăritate

Rânduiala de la Dumnezeu este că bărbatul trebuie să iubească femeia şi femeia să-i răspundă bărbatului la iubire. În deznădejdea trăită astăzi de fete că sunt tot mai puţini băieţi disponibili (fie că aleg să facă familii între ei, fie că au studii de făcut), fiind cumva în criză, pentru că în istoria omenirii au fost întotdeauna mai multe fete decât băieţi, fetele au o frică necreştină de a rămâne nemăritate. Este necreştină, pentru că femeia creştină nu se teme; ea ştie că este aici ca să se sfinţească, să intre în viaţa veşnică şi să se bucure de bucuria veşnică. Ştie că viaţa însăşi e bucurie, nu ceea ce facem. Putem să fim bucuroşi curăţând cartofi şi nefericiţi zburând cu avionul, pentru că fericirea nu e în avion.
Femeile deci nu mai au răbdare să-i aştepte pe bărbaţi să iubească. La primul semn de iubire, femeia răspunde cu toată iubirea şi nu-şi dă seama că nu e iubire ceea ce oferă. 

Maica Siluana

Fragment preluat de aici.

Toate cele frumoase sunt în Hristos

Viața fără Hristos nu este viață. Dacă nu vezi pe Hristos în toate lucrările și gândurile tale, înseamnă că ești fără de Hristos. El este tot ce e mai bun și mai frumos, e totul. Ne strigă mereu: „Sunteți prietenii Mei, oameni buni, de ce nu pricepeți? Suntem frați! Eu nu vă ameninț cu iadul, ci vă iubesc! Vreau să vă bucurați împreună cu Mine de viață!”. Așa este Hristos! Nu îmbufnat, nici supărat, cum e omul chinuit de gânduri și presiuni ce l-au rănit de-a lungul vieții. Hristos e viața nouă, El e totul. Bucuria, viața, lumina cea adevărată care-l veselește pe om și-l face să zboare, să sufere pentru toți, să-i dorească pe toți, împreună cu el, aproape de Hristos. Iubiți-L pe Hristos și nu râvniți nimic decât dragostea Lui. Toate cele frumoase sunt în Hristos. Departe de Hristos nu e decât mâhnire, melancolie, furie, supărare, amintiri ale loviturilor vieții, ale presiunilor și greutăților de tot felul. 

Sf. Porfirie Kavsokalivitul

Când este timpul să ne schimbăm prietenii?

Traducere și adaptare: Elisei Roncea

Sursa: Μήπως είναι ώρα να αλλάξετε φίλους; Μαθήματα ζωής για μας και τα παιδιά μας

O mare parte a personalității noastre este conturată de oamenii pe care i-am ales să facă parte din viața noastră. Și pentru că nu hotărâm mereu cine să vină aproape de noi (cel puțin nu în mod conștient), noi suntem cei care vom alege cine să rămână alături de noi, pe cine să urmăm și de care să ne îndepărtăm. În cele ce urmează sunt descrise câteva semne de avertizare care ne ajută să facem o alegere potrivită a prietenilor noștri.

1. Prietenii voștri găsesc timp pentru voi doar atunci când le este în folosul lor. Nu vă pierdeți vremea cu cineva care vrea să-și petreacă timpul cu voi doar atunci când îi este lui de folos. Nu este nevoie să-l obligați să vă introducă în viața lui, pentru că dacă într-adevăr este interesat de persoana voastră, va găsi un mod de a face acest lucru.

2. Folosesc trecutul împotriva voastră. Anumiți oameni refuză să creadă că nu mai sunteți acea persoană care erați în trecut. Ați făcut greșeli în trecut, ați învățat din ele și ați mers mai departe. Prietenii însă nu pot accepta acest lucru, încercând să folosească trecutul vostru pentru a ajunge la același nivel cu voi. Dacă cineva vă judecă din cauza trecutului vostru și îl folosește împotriva voastră, este clar că trebuie să vă continuați viața fără persoana respectivă.

3. Vă simțiți prinși în capcană. În relațiile normale de prietenie, porțile și ferestrele rămân deschise, aerul pătrunde liniștit și nimeni nu se simte prins în capcană. Relațiile se desfășoară într-un spațiu fără limite. Ați putea să veniți și să plecați oricând doriți, dar alegeți să rămâneți, pentru că acolo unde vă aflați este locul unde vă doriți să fiți. Dacă vreți să faceți parte din viața cuiva, chiar dacă porțile și ferestrele sunt deschise, nu veți dori să plecați. Dacă cineva vă reține încercând să vă prindă în cursă cu ceva ce nu vreți, atunci a venit timpul să găsiți puterea de a deschide porțile și ferestrele și să plecați.

4. Când prietenii contestă idealurile și îndemânările voastre. Dacă permiteți altora să vă fixeze idealurile și îndemânările voastre, atunci le veți permite să vă pună și obstacole. Ce sunteți capabili să reușiți în viață nu ține de ceea ce cred alții despre voi, ci depinde în întregime de ceea ce veți alege să faceți cu timpul și energia voastră. „Prietenii” vor folosi multe teorii pentru ceea ce este realizabil și ceea ce nu este. Nu vă neliniștiți de ceea ce gândesc alții. Mențineți-vă vii idealurile voastre.

5. V-au spus minciuni de mai multe ori. Iubirea este lucrătoare în toate relațiile. Iubirea nu este doar un sentiment al plăcerii și al romantismului între îndrăgostiți. Este de asemenea un fel de purtare față de familia și prietenii voștri. Acei care se tem de adevăr și vă spun doar ceea ce vreți voi să auziți fac acest lucru în folosul lor, și nu al vostru. Nu îngăduiți aceasta! Când păstrați în viața voastră un prieten care vă spune minciuni ani de zile, iar dumneavoastră îi oferiți și alte ocazii să vă mintă, atunci aveți multe în comun cu respectivul om: nici unul dintre voi nu iubește, ci vă mințiți unul pe altul.

6. Vă invidiază în mod exagerat. Când cineva vă invidiază foarte mult, este foarte posibil să vrea să vă ia ceea ce ați dobândit. De multe ori dragostea, promisiunile și demonstrațiile din partea voastră nu sunt deloc îndeajuns pentru a-l face pe respectivul prieten să se simtă mai bine în persoana sa. Problemele pe care le are trebuie să și le rezolve singur. Mulțumirea de sine, de altfel, este un proces interior.

7. Vă încurajează să fiți răutăcioși sau să criticați pe alții. Adevărul este că nici o ființă umană nu este mai presus sau mai prejos decât alta. Toate părerile generalizate pe care le avem despre alții sunt eronate și constituie doar o creație a persoanelor ipocrite. Dacă veți judeca pe cineva după înfățișarea exterioară, nu veți putea cunoaște niciodată cine este acea persoană cu adevărat.

8. Nu vă lasă să fiți voi înșivă. Faceți-vă prieteni dintre oamenii care vă primesc așa cum sunteți și nu cum ar vrea ei să fiți. Petreceți mai mult timp cu aceia care într-adevăr vă cunosc, vă iubesc și vă respectă. Este preferabil să pierdeți un prieten și să fiți voi înșivă, decât să-l păstrați în cercul vostru, plătind prețul de a vă preface că sunteți altcineva.

Preluat de aici: Doxologia.ro

Când te doare, spune-I lui Doamne!

”Trăim într-o lume în care toți își dau seama dacă ai slăbit sau dacă te-ai îngrășat, dar niciunul dacă ești trist. Uneori cea mai bună decizie este să faci liniște în interior. Nu mai știm să ne bucurăm de tăcere. Eu cu mine și cu Doamne… Acesta e începutul. Să pot să stau în tăcere, fără să am nevoie de fundal sonor ca să nu mă simt singur, trist. Nu ai nevoie să îți duci inima și mintea departe pentru a fi bine. Coboară în inimă și fii blând cu tine, fii delicat cu ce găsești acolo și întoarce-te ori de câte ori simți nevoia. Ai fugit destul de tine ca să te întâlnești cu tine! Când te doare, spune-I lui Doamne!”

Sursa: Pr. Hrisostom Filipescu, Doar cei neiubiți urăsc...

Cel mai bun start pentru o căsnicie fericită

Mulți consideră că perechea trebuie neapărat să înceapă să trăiască împreună înaintea căsătoriei, însă eu știu familii ce s-au format în cu totul alt mod, cu condiția, în primul rând, ca omul să fie gata să rezolve cu adevărat, o dată pentru totdeauna, problema relației cu omul iubit, așa cum îi spune inima, iar în al doilea rând – când se pregătește pentru această relație în mod serios și se „păstrează” în toate sensurile cuvântului.

Castitatea, virginitatea nu sunt deloc concepte pur fiziologice, ci sunt în primul rând o stare a inimii, care duce la o anumită stare fizică. Este rău dacă cineva nu se îngrijește, nu face duș și nu se spală pe dinți zilnic. La fel și aici. Mergând la o scurtă întâlnire, ne străduim să arătăm bine, să mirosim frumos. Nu merită oare să avem grijă ca sufletul nostru să fie curat și „parfumat” atunci când intrăm într-o relație ce trebuie să țină toată viața?

Conceptele de virginitate și castitate se aplică și la bărbați, și la femei, deși în această problemă există, indiscutabil, un anumit șovinism masculin. Dacă vrei să împarți fericirea cu celălalt, dacă vrei ca această fericire să fie deplină, intră în această relație curat, fiindcă altfel nu va mai fi deplinătate, ceva va fi stricat. (Vladimir Gurbolikov, jurnalist)

(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei, înainte și după căsătorie, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2012, pp. 82-83)

Sursa: Doxologia.ro

Este vreun caz în Evanghelie în care a cerut cineva ceva de la Dumnezeu și nu a primit?

Nu există. Nu în sensul că Dumnezeu împlinește orice fantezii ale noastre. Dar când ai o problemă – și toți avem o problemă, mai ales în contextul acesta, de a mă crea: Doamne, care este rostul meu în viață? De ce m-ai creat? sau Doamne, Tu ai spus că nu e bine omului să fie singur; rânduiește-mi și mie o jumătate cu care să învăț să iubesc… – și te duci la Dumnezeu cu ea, nu se poate ca Dumnezeu să nu răspundă. Durează mai mult până ce ne liniștim și primim răspuns, dar primim. Dumnezeu răspunde în diferite forme. În sensul că îți arată măcar, pe limba ta, a inimii tale, că nu ți-e de folos și că altceva trebuie să ceri. Și ți-l va da și te va împlini. Problema ți-o va rezolva. În cazul acesta, nu primești tu ce-ai vrut, dar, strigând, primești răspuns.

Deci, nu se poate ca Dumnezeu să nu răspundă, ci se poate ca noi să nu ne rugăm! Pentru că El a zis: Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Și întărește: pentru că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide.
În contextul acesta – și vă rog să vă intre în inimă, în faptă și în lucrare – spune Sfântul Serafim de Sarov: Nu există niciun motiv ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunea noastră pentru celălalt. Când te doare inima pentru celălalt, e aproape garantat că Dumnezeu va lucra.

Ierom. Ieremia B.

Sursa: Răspunsuri la întrebări ale tinerilor de azi, Revista Mănăstirii Putna

Despre prietenie

Octavian Paler

Prieten adevarat iti este acela care prin orice metode incearca sa te ajute sa te cunosti pe tine, sa te invete sa ai sufiecienta incredere in tine si in deciziile tale, sa-ti arate ca perceptia pe care o ai despre tine si despre lume nu este cea mai buna.
Prieten adevarat este cel care te forteaza sa gandesti, sa inveti ca niciodata nu e prea tarziu sa faci ceva ce-ti doresti cu adevarat, sa te ajute sa inveti ca poti culege stele dar sa ramai cu picioarele pe pamant.

Prieten adevarat este cel care te ajuta sa te regasesti, este cel care iti deschide ochii pentru a vedea clar lucruri pe care din motive obiective sau subiective pana la un moment dar nu le vedeai sau nu doreai sa le vezi.

Prieten adevarat este acela care indiferent de varsta si de situatie reuseste sa te faca sa-ti dai seama ca viata poate fi frumoasa cu adevarat daca esti in stare sa alegi din ea numai ceea ce te poate face fericit.

Prieten adevarat este persoana care te provoaca sa gandesti, sa te analizezi, sa vezi daca nu cumva tu esti singurul vinovat pentru toate nenorocirile si supararile pentru care ti-ai invinovatit soarta, refuzand sa accepti ca esti singurul vinovat. Chiar daca la un moment dat ai crezut ca doar te injoseste, daca ai curajul sa recunosti ca ceea ce a facut a fost spre binele tau, sa te analizezi si sa te hotarasti sa schimbi ceea ce nu te vantajeaza, atunci este un prieten adevarat si trebuie sa fii recunoscatoare ca ai intalnit un asemenea OM.

http://www.librex.ro/browse-by/autor/octavian-paler/

Nu iei pe cineva să îl creşti, îl iei să îl iubeşti aşa cum este

Sursa foto: Cezar Machidon

Din dialogul dintre Protos. Hrisostom C. și tinerii aflați la Mănăstirea Putna pe 1 ianuarie 2012 

Putem schimba ceva la persoana dorită?

Nu. Zic „nu” pentru că de obicei noi urmărim doar schimbări exterioare, şi asta este extraordinar de nociv într-o relaţie, deoarece ne face să uităm cu totul de chipul lui Dumnezeu din celălalt, de acel „ceva” care-l face deosebit. Dacă o iubim nici nu încercăm să schimbăm ceva la o persoană iubită. Mitropolitul Antonie de Suroj zice: „Iubirea nu este oarbă, iubirea tocmai prin asta se caracterizează, prin limpezime, prin vedere; ea vede tot, şi mai ales defectele”. Iubirea vede tot, însă se comportă exact ca acel iubitor de icoane, care observând o icoană foarte veche şi foarte deteriorată, reuşeşte să vadă dincolo de rupturi şi de mizerii, reuşeşte să vadă chipul dintru început al icoanei. Vede dincolo de rău, vede binele şi nu numai că îl vede, dar este gata să îşi pună viaţa în slujba restaurării acelei icoane. De multe ori vin oameni căsătoriţi, cu probleme, se ceartă de nu se mai poate şi încep să îşi arunce unul în faţa celuilalt: ea că el e prea bădăran şi că o face de râs, el că ea nu ascultă şi vorbeşte prea mult, etc. Şi după ce se potolesc îi întreb: „Ia spune-mi tu, când ai luat-o pe ea de soţie nu cumva ţi s-a părut ţie că e cea mai şi cea mai?” „Da!” „Şi de ce ai luat-o? Să o creşti sau să o iubeşti? Ai luat-o pentru că tu ai fost singurul care a reuşit să vadă dincolo de toate acele defecte, acel chip interior, acel frumos din ea pe care nu îl vede nimeni altcineva! Nu ai luat-o ca să îi faci nimic altceva decât să o iei aşa cum este. Pentru că aşa cum este, este cea mai frumoasă. Este cea mai frumoasă pentru tine, desigur, pentru că tu ai reuşit să vezi acel ceva din ea”. Deci, nu iei pe cineva să îl creşti, îl iei să îl iubeşti aşa cum este. Este totuşi o direcţie, una singură în care nu numai că se poate să-l schimbi pe celălalt, dar chiar eşti dator să faci asta, în virtutea aceleiaşi iubiri. Este vorba de cuvântul Sfântului Apostol Pavel care zice că „bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă” şi invers. Adică dacă este vreo schimbare, atunci aceea să fie doar în direcţia sfinţirii noastre. Restul se „reglează” de la sine. Uneori avem doar părerea că ce vedem noi sunt defecte. Însă aşa cum v-am spus, raportând la Hristos, la măsura sfinţeniei, toate se limpezesc.

Care este deosebirea dintre relațiile de dependență și dragoste autentică?

Nu putem stabili o relație emoțională profundă cu alt om altfel decât dobândindu-ne propria autonomie psihologică. Relațiile de acest fel se disting prin sentimentul de bucurie și libertate ce se revarsă asupra celor din jur de la această pereche, precum și prin profunda percepere a partenerului, prin colaborare și încredere. Motivația întrării într-o asemenea relație este reprezentată de dragoste.

Respectul față de granițele proprii și față de granițele celorlalți, față de propriile interese și necesități și față de interesele și necesitățile celorlalți sunt trăsătura caracteristică a acestor relații. Dragostea matură spune: „Voi face tot ce-mi stă în putere ca să te ajut să-ți realizezi la modul optim posibilitățile, chiar dacă asta înseamnă că uneori va trebui să fii departe de mine și să faci ceva fără mine.”
În relațiile mature rămâne întotdeauna mult spațiu pentru satisfacerea necesităților proprii, pentru atingerea propriilor scopuri și pentru creșterea individuală a personalității. În asemenea relații rămâne întotdeauna loc pentru Dumnezeu.

Dragostea autentică nu este un sentiment de proprietar: ea îl respectă și îl admiră pe partener, nu îl folosește pentru a-și satisface necesitățile proprii, pe când în relațiile de dependență partenerul este perceput ca o proprietate.

Dragostea autentică aduce un sentiment de satisfacție și senzația unei vieți armonioase, în care există un nivel redus de anxietate și ostilitate, pe când în relațiile de dependență nu există senzația de satisfacție și armonie, în schimb există multă nemulțumire și mânie refulată, multe pretenții reciproce.

Sursa: Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată : taina dragostei înainte și după căsătorie, Traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2012,pp. 30-31

O combinaţie de afecţiune şi teama de singurătate

“Când spui “Te iubesc. Nu pleca. Nu pot trăi fără tine”, deşi poţi fi convins că iubeşti, te asigur că nu iubeşti. Ceea ce tu simţi este o combinaţie de afecţiune şi teama de singurătate. Cu greu vei recunoaşte asta. Insă acesta este adevărul gol-goluţ: te agăţi de celălalt deoarece nu crezi că te vei descurca fără el. Nu crezi că-ţi poţi asuma o viaţă de unul singur, cel puţin pentru o perioadă (până stabileşti o relaţie cu altcineva). Nu te simţi suficient de pregătit sau puternic pentru a face faţă vieţii de pe o poziţie independentă. Te temi. La nivel psihologic, esti încă un copil care are nevoie de un părinte. Are nevoie de cineva care să-l protejeze într-o lume ostilă sau indiferentă. De aceea, iubirea ta are o componentă infantilă. Nu este iubirea unui adult care dăruieşte, ci este iubirea unui copil pentru părintele său. Oferi afecţiune, însă la schimb. Nu eşti suficient de centrat în tine însuţi pentru a oferi afecţiune fără a aştepta nimic în schimb.

Când spui “Te iubesc. Nu sunt de acord să te întâlneşti cu altă femeie/alt bărbat” situaţia e relativ asemănătoare. Te temi de pierdere! Dacă cealaltă femeie este mai atrăgătoare? Dacă celălalt bărbat este mai interesant? Te simţi ameninţat. Cealaltă persoană s-ar putea dovedi, pentru partenerul tău, mai bună ca tine. S-ar putea să o aleagă pe ea, ceea ce înseamnă că tu vei rămâne singur. Doar nu vrei să ajungi aici! Doar îţi iubeşti partenerul, n-o să permiţi aşa ceva!

Aceasta nu este iubire, deoarece iubirea extinde libertatea. Iubirea autentică îl ajută pe celălalt să evolueze, să-şi depăşească limitele, să-şi îmbogăţească experienţa, să se cunoască în profunzime. Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori. Inchisorile sunt create din frică. Majoritatea sunt invizibile (înţelegi acum titlul cărţii?).

Dezaprobând, condamnând sau pedepsind nevoia lui de a-şi petrcce timpul cu altcineva (nu neapărat un partener erotic), te aperi de propria teama de pierdere şi abandon. Instrumentul pe care îl foloseşti este controlul. Controlul nu este iubire! Rădăcina nevoii de control este insecuritatea. Dacă ai fi sigur pe tine, i-ai acorda celuilalt toată libertatea din lume, îţi vei asuma riscul ca el, bucurându-se de această libertate, să întâlnească pe cineva mai potrivit sau mai stimulativ. Dacă se întâmplă asta nu-ţi modifică sentimentele nici măcar cu un milimetru. Tu nu-l iubeşti pentru ca el să te iubească la schimb. Tu iubeşti pentru bucuria de a-ţi manifesta această putere. A iubi necondiţionat este o mare putere! Dacă el sau ea pleacă într-o altă direcţie, tu nu vei fugi după el ca să-ţi exprimi iubirea. Este ca şi cum un trandafir ar alerga după cineva ca sa-i ofere parfumul. Iubirea este parfumul fiinţei tale (când fiinţa a înflorit pe deplin). Dacă el pleacă sau vrea să plece, nu-l vei reţine. O să fii trist(ă) o vreme. E firesc, cineva drag a plecat din viaţa ta. Dar iubirea ta nici nu va seca, nici nu va fi blocată sa curgă spre altcineva.

Dacă ceea ce citeşti îţi pare utopic sau nerealist, îţi garantez că este următorul nivel de evoluţie pentru noi, locuitorii acestui Pământ. Am întâlnit până acum 3 oameni în carne şi oase care să iubească în acest fel. Asta îmi dă mari speranţe, chiar dacă mi-au trebuit vreo 20 de ani până să-i găsesc.

Cum se atinge acest nivel? Cum se iubeşte fără a fi dependent? Cum să separi iubirea de nevoia de a poseda, teama de abandon, nevoia de control, teama de respingere? Într-un singur fel. Aflând cine eşti.”

Adrian Nuta, Inchisorile invizibile

Dezleagă-mă de promisiunea făcută Domnului ne a nu mai iubi pe nimeni și binecuvântează toată existența mea și pe toți oamenii buni și răi pe care i-am întâlnit!

Scrisoarea către cea care eram odinioară, un nimeni și un nimic, pe care Domnul a trasformat-o în copilul Său

Dragă copilă care am fost odinioară, Îți mulțumesc din suflet că ai existat, datorită ție am devenit ce am zis că sunt: Copilul Domnului.

Îmi mulțumesc cu lacrimi de recunoștință pentru că ai putut duce toată suferința, în tăcere cu pași mărunți, așa cum ai știut tu.
Îmi mulțumesc!
Acum am realizat că atunci, în Sfânta Liturghie, m-am întâlnit cu tine, cea care am fost, în sufletul meu, și că am fost față către față... Și am văzut atâta suferință! Suferință care astăzi, cu ajutorul Domnului, se preface în bucurie și mulțumire.
Te înțeleg... pe ține și pe mine... Acum știu, simt că noi avem puteri limitate, dar Domnul „Toate le poate”. Și să știi că-ți înțeleg modul de raportare la Dumnezeu și nu te judec, te înțeleg... nu puteai să fii altfel. Dar tu m-ai adus aici, la o întâlnire cu Dumnezeu în viața mea.
Privesc în urmă și văd că Domnul m-a trasformat prin iubire, dar am contribuit și eu când am învățat de la tine că trebuie să nu renunți și să mergi mai departe...
Prin tine am cunoscut-o pe maica Siluana, cu ajutorul tău mi-am făcut curaj să mă spovedesc, să mă apropii de Domnul.
Îmi mulțumesc!
Îmi cer iertare dacă nu te-am prețuit așa cu se cuvine. Am înțeles ce înseamnă să te mântuiești prin iad și păcat, datorită ție. Îți mulțumesc că ai existat!
Acum, te rog, dezleagă-mă de făgăduința pe care a-i făcut-o atunci. Înțeleg ce simțeai atunci și cât de frică îți era de viitor, dar acum, te rog, lasă-mă să fiu liberă și să aleg eu, cea de acum. Dezleagă-mă, te rog! Am nevoie să renunț la făgăduința acea și să mă lepăd de ea, dezleagă-mă! Eu mă lepăd de acea făgăduință de a nu iubi pe nimeni, nici un băiat și de toate acele făgăduințe și promisiuni făcute în trecut. Te rog să mă dezlegi și tu!
Dezleagă-mă de promisiunea făcută Domnului ne a nu mai iubi pe nimeni și binecuvântează toată existența mea și pe toți oamenii buni și răi pe care i-am întâlnit!
Dezleagă-mă și ajută-mă să fiu liberă cu adevărat!
Îți mulțumesc!
Îți mulțumesc, bucățică din mine!
Și eu te binecuvântez și îți mulțumesc pentru tot!
Doamne, ai grijă Tu de mine, că în mâinile Tale sunt!

Cea care sunt astăzi, cu ajutorul Domnului

***
MULȚUMESC ȘI EU COPILA MEA!

Îți mulțumesc pentru răbdarea și harnicia cu care ai ascultat și ai lucrat, pentru curajul cu care te-ai spovedit, pentru onestitatea de care ai dat dovadă în ciuda fragedei tale vârste!
Și-ți mulțumesc pentru cum ai crescut fără să renunți la a fi și un copil. Ai crescut duhovnicește fără să-ți pierzi vârsta reală!
Îi mulțumesc și eu copilei care ai fost și o felicit pentru acea făgăduință care, poate încă nu-ți dai seama, nu numai că te-a ținut departe de „suferințele din dragoste” care bântuie în inimioarele atâtor adolescenți, dar te-a și apropiat de Domnul pe Care, din nefericire, mulți Îl cunosc doar după amare decepții și dureroase răni sufletești!
Domnul să te lumineze mai departe și să te mângăie pe Cale.
Cu dragoste și recunoștință și rugăciune,
Maica Siluana

Rolul iertării în viaţa ta

Laura

Zilele trecute am avut parte de experienţe minunate care mi-au reamintit lecţii importante de viaţă, iar pentru asta nu pot decât să mulţumesc şi să fiu profund recunoscătoare. O anumită conjunctură, pe care sunt conştientă că eu am atras-o, şi anumite pesoane, cele mai potrivite, le-am ales că să-mi reamintească modul în care mi-am schimbat viaţă în urmă cu aproape 3 ani.
Lecţia iertării plenare (în totalitate) m-a dus cu gândul la expresia pe care tot mai multă lume o foloseşte în jurul meu. Da, cred că cei de lângă mine fac exces de expresia „ te iert, dar nu te uit” – expresie pe care personal, o traduc aşa: „ Te iert acum, dar aştept ocazia potrivită să-ţi reproşez încă o dată greşeala sau să te răsplătesc cu aceeaşi monedă”.

O astfel de iertare, nu este şi nu va fi niciodată iertare în adevăratul sens al cuvântului. Iertarea de care îţi vorbesc eu este, părerea mea, cel mai nobil sentiment, după iubirea necondiţionată. Aşadar, când spui că ierţi, iartă din toată inima. Decât să ierţi pe cineva doar pentru a scapă de o anumite situaţie şi persoana în cauză, mi se pare mai cinstit faţă de toată lumea, să-i spui că nu poţi sau nu vrei (încă) să ierţi. Măcar aşa ştii una şi bună: tu că ai fost sincer, iar persoana care ţi-a cerut iertare că nu a fost iertată.

Lipsa iertării nu aduce binele în viaţă ta şi răul în viaţă celuilalt. Neiertarea va produceblocaje emoţionale pentru tine şi viata ta, iar pentru celălalt aduce liniştea şi pacea că a făcut acest pas: a avut curaj să-ţi spună „Îmi pare rău! Iartă-mă!”. Pentru tine va fi o altă piatră pe suflet, iar pentru celălalt va fi eliberarea de povară. Cine crezi că va fi fericit?

Şi atunci te întrebi de ce ai parte în viaţă doar de experienţe neplăcute, de ghinion şi de refuz? Răspunsul este foarte simplu: pentru că ai adunat în inima ta foarte multe sentimente negative, foarte multe etichete (atribuite ţie sau celor din jur) şi pentru că judeci orice şi pe oricine.

De ce să (te) ierţi?

Nu poţi ierta, nu poţi oferi iertarea ta celorlalţi, dacă tu nu găseşti iertarea în tine. Altfel spus nu poţi oferi ceea ce nu există în tine. Iertarea există, dar tu nu ai descoperit această minunată sursă de evoluţie şi dezvoltare personală. Iertarea începe cu tine. Trebuie să te ierţi cu adevărat ca să-i poţi ierta pe ceilalţi.

Iertându-te dizolvi zidurile, piedicile care stau în calea evoluţiei tale. Drumul tău spre înainte se netezeşte, e lin şi drept.

Îţi recapeţi încrederea în ţine şi redescoperi toate resursele interioare pe care le-ai abandonat şi care îţi oferă linişte, pace şi claritate asupra vieţii şi situaţiilor pe care le traversezi.

Accepţi totul şi pe toată lumea exact aşa cum este. Eşti în armonie totală şi perfectă cu tot ce există în interior şi în exterior.

Devii mulţumit şi fericit cu tot ce ai acum în viaţa şi în jurul tău. Îţi explorezi la maxim şi te foloseşti de toată resursele (mă refer acum la cele vizibile, palpabile, materiale) şi ai parte de rezultate.

Înveţi să fii recunoscător pentru tot şi toate câte există, le ai şi le-ai făcut într-o zi sau în toată viaţă ta. Realizezi cât de multe motive ai să mulţumeşti şi să fii recunoscător.

Eşti plin de energie şi inspiraţie. Eşti o sursă inepuizabilă de idei şi resurse, sursă care atrage energii pozitive care se materializează.

În momentul în care ierţi pe altcineva beneficiile şi binecuvântările apar în viaţa ta. Iertarea este pasul spre fericirea sigură, fericirea zilnică. Te bucuri de fericire în fiecare moment. Trăieşti în fericire în fiecare moment al vieţii tale.

Iertând devii conştient că nu există greşeală, că nimic din ceea ce face celălalt nu este greşit, este doar potrivit pentru acel moment, că nimeni nu te poate răni, deci nu ai ce să ierţi.

Ştii că atunci când te simţi rănit de vorbele sau acţiunile celorlalţi, la nivel înalt nu este vorba de un atac la persoana ta, înseamnă doar că în interiorul tău ai (încă) probleme nerezolvate şi răni necicatrizate, care îşi cer dreptul la atenţie din partea ta – toate se rezolva cu iubire.

Accepţi că există şi altă perspectivă. Accepţi cu uşurinţă părerile şi ideile celorlaţi chiar dacă sunt total diferite de ideile şi opiniile tale.

Comunici mult uşor cu cei din jur, îţi exprimi părerile firesc şi cu foarte multă uşurinţă, fără să-ţi fie teamă că ai putea fi etichetat sau marginalizat pentru opinia şi alegerea ta.

Dispare teama că ai putea greşi pentru că ştii faptul că inima ta nu te conduce niciodată spre mai puţin bine, ci întotdeauna spre cel mai mare bine al tău.

Practicarea iertării sau afirmaţii pentru iertare

„Am făcut tot ce am putut eu în această situaţie. Am făcut tot ce cred eu că este bine acum, nu mâine, nu peste două zile, ci acum. Nu am greşit cu absolut nimic de care să mă jenez sau să mă ruşinez acum sau în oricare alt moment al vieţii mele. Îmi asum deciziile şi rezultatele. Mă iert, mă accept şi mă iubesc exact aşa cum sunt! Mă iert pentru că simt că am făcut bine tot ce am făcut, iar orice altă părere nu mă deranjează.”

„Ai venit în viaţa mea ca un mesager. Mi-ai arătat, m-ai învăţat, mi-ai predat o lecţie de viaţă foarte importantă şi folositoare pentru mine. Am văzut, am învăţat, am conştientizat profund mesajul şi lecţiile tale pentru mine. Conştientizările mi-au schimbat viaţa, în bine. Te iert! Te eliberez! Îţi mulţumesc! Sunt recunoscător!”

Articol scris de Laura. Vezi și blogul ei personal aici: http://lumealaurei.ro/

Sursa: http://motivonti.ro/rolul-iertarii-in-viata-ta.html

Te iubești pe tine însuți?

traducere şi adaptare: Anca-Elena Văraru
sursa: nosuicid.ru

Suntem învățați iubirea condiționată atunci când, înainte de a ne mărturisi dragostea, stabilim condițiile. Dacă o să fii bun, atunci vei fi pe deplin iubit; dacă vei reuși în toate fără vreo greșeală, vei merita să fii iubit; dacă vei întâlni persoana care să-ți placă, atunci vei fi demn să fii iubit. Iar dacă omul nu îndeplinește toate aceste criterii, nu poate crede că poate să se iubească. Și se pare că se obișnuiește astfel să se formeze, nu în funcție de personalitatea sa, ci după etaloanele, normele și standardele impuse.

La întrebarea „Te iubești pe tine însuți?” mulți oameni răspund greu sau chiar nu au un răspuns. Legătura noastră cu noi înșine ne este de obicei neclară încât ni se pare atât de imperceptibilă ca și aerul. Însă acest aer se întâmplă uneori să fie greu de respirat. Atitudinea inconștientă față de sine afectează viața unei persoane, determină emoțiile și comportamentul ei. O persoană poate să-și fie recunoscătoare sieși sau să fie nemulțumită de sine, poate să se facă pe sine plăcută sau neplăcută.

Se spune că unii oameni se iubesc pe ei înșiși, de aceea nu au complexe sau probleme psihologice, pe când alții dimpotrivă se urăsc pe sine, se învinovățesc și se mint în loc să se încurajeze pentru a reuși. Atât în psihologia ca profesie cât și în cea de zi cu zi se consideră că omul poate să se raporteze greșit la sine din cauza problemelor de natură psihologică și a complexelor. Sintagma „a se iubi pe sine” pare să sune clar, dar cum se face că puțini sunt cei care înțeleg? Pentru început e important să conștientizezi că nu te iubești pe tine însuți, având astfel posibilitatea să schimbi acest lucru și să te privești într-o lumină pozitivă. Aceasta îți poate da nădejde și siguranță chiar dacă în alte cazuri te poate copleși, căci este greu să începi să te iubești după un etalon.

Cum să te oprești din negarea sinelui și să începi să te iubești?

Însăși ideea că omul nu se iubește pe sine este o extinsă generalizare care se referă la o totală lipsă de iubire de sine, excluzând astfel cazurile când omul se dedică sieși. Dacă el își concentrează atenția pe aceste momente, va putea înțelege mai bine cum să ajungă să se iubească pe sine. Nu este însă ușor să-ți aduci aminte clipele trecute pentru că însăși noțiunea de iubire este prea comună, nedefinită și variată. Dacă ar fi să începi de undeva începe de la tine însuți; nu poți avea grijă de o altă persoană dacă tu nu ai grijă de tine însuți, nu poți iubi și aprecia o altă persoană dacă tu nu reușești să accepți propria ta persoană, căci nu poți oferi ceea ce nu ai.

Desprinzându-te de lucrurile pe care le forțezi să fie așa cum vrei tu, va fi mai ușor să crezi în posibilitatea raportării pozitive către sine și chiar a iubirii de sine. Cu toate acestea, poți face abstracție un timp de cuvântul „iubire”, ca să nu te incomodeze, adresându-ți astfel câteva întrebări: „Ce atitudine față de mine mă influențează pozitiv și îmi face plăcere? Cu ce fel de atitudine aș vrea să trăiesc, care mă face să comunic cu alți oameni și care mă bucură? Cum ar putea fi numită o astfel de manifestare?” Putem folosi și cuvântul „iubire”, dar poate fi și un cuvânt sau o sintagmă diferită din experiența personală, de exemplu „a te accepta pe tine”, „a fi de partea ta” sau „a avea grijă de tine însuți”.  

Ce se consideră în zilele noastre a fi iubirea de sine?

În diferite culturi iubirea poate să aibă conotații diverse care se abat de la sensul de bază al cuvântului. A iubi de cele mai multe ori înseamnă să ai grijă de un om, să-i fii alături când îi este greu, să-i fii aproape mereu. A iubi mai înseamnă să dorești unui om să își atingă idealul dorit, cu alte cuvinte să îi dorești binele. Pentru aceasta trebuie să contribui la evoluția acestuia în direcția scopului său, să îl ajuți spre îmbunătățire și schimbare ori să-l corectezi când este cazul. Iar pentru ca omul iubit să evolueze este necesar să-l critici, să-l limitezi și să nu-l obișnuiești cu binele, căci este un proverb care spune că: „ce este bun și nu dă rod este ușor de prădat”. Dacă omul a deprins această înțelegere a dragostei încă din copilărie poate să o raporteze și la sine. Prin urmare cine se poate iubi raportându-se la sine aspru, critic, evaluându-se și controlându-se până și în cel mai neînsemnat lucru? De multe ori o asemenea iubire față de sine îi face pe oameni să nu se simtă bine în pielea lor. Desigur că cei care sunt de partea iubirii de sine se împotrivesc unei astfel de iubiri critice, însă aceasta nu este o iubire adevărată, ci una falsă.

A te iubi pe tine însuți înseamnă să te vezi ca fiind o persoană valoroasă, să te privești cu sensibilitate, cu interes, cu înțelegere și căldură. De asemenea înseamnă să te prețuiești, să te accepți și să ai grijă de tine. Acest lucru presupune să faci pentru tine ceea ce este important, fără constrângere și să-ți dai voie să crești fără presiune și tortură. Însă, pentru un om care s-a hotărât să le urmeze, astfel de concepții pot provoca o mulțime de controverse: „Cum mă pot raporta cu iubire la mine dacă eu însumi nu mă plac? Cum să găsesc un motiv pentru atitudinea pozitivă față de mine însămi?” Răspunsul în această situație este că în copilărie mulți oameni se obișnuiesc să identifice activitățile și comportamentul lor cu personalitatea și valorile pe care și le formează. Suntem învățați iubirea condiționată, atunci când înainte de a ne mărturisi dragostea stabilim condițiile. Dacă o să fii bun, atunci vei fi pe deplin iubit; dacă vei reuși în toate fără vreo greșeală, vei merita să fii iubit; dacă vei întâlni persoana care să-ți placă, atunci vei fi demn să fii iubit. Iar dacă omul nu îndeplinește toate aceste criterii, nu poate crede că poate să se iubească. Și se pare că se obișnuiește astfel să se formeze, nu în funcție de personalitatea sa, ci după etaloanele, normele și standardele impuse.

Cum poți să fii în același timp tu însăți și în comuniune cu ceilalți? 

Să te desprinzi de tine, de consecințele faptelor tale. Rezultatele acțiunilor, succesul sau insuccesul vorbesc despre ceea ce omul a învățat în acel moment și nu despre calitățile sale. Aptitudinile pot fi dezvoltate, iar rezultatele îmbunătățite. Mai mult de atât, dacă nu își testează personalitatea, nu și-o va dezvolta deoarece rezultatele pot determina doar evoluția unei etape.

Să-ți desprinzi sinele de comportamentul tău. Fiecare om poate să se controleze pe sine bine sau mai puțin bine. Nu numai comportamentul ne spune despre profunzimile caracterului unui om ci și alegerile sale în anumite situații pot determina personalitatea lui.

Să te desprinzi de părerea celorlalți oameni. Cei care ne înconjoară de multe ori ne judecă după aspectul exterior. Nouă ni se pare că oamenii ne văd calitățile și defectele noastre, însă ei văd adesea doar propriile prejudecăți și stereotipuri.

Psiholog Daniel Guliaev

Doxologia.ro

Filtre în alegerea partenerului de viaţă

Dana Alecu

De multe ori, înainte de căsătorie, tinerii şi tinerele trec prin perioade de îndoieli. Prin întrebări de genul „oare este cineva potrivit pentru mine?“,„oare el sau ea este potrivit/ă pentru mine?“, „oare pot avea o familie fericită împreună cu el/ea?“, tinerii încearcă să îşi asigure o viaţă cât mai armonioasă, să se ferească de alegeri greşite sau de singurătate. Uneori ar vrea să fie o reţetă pe care să o urmeze, pentru a ajunge la finalitatea dorită, o viaţă de familie împlinită.

De multe ori, mitul „sufletului pereche“, atât de promovat, în special în filme, creează aşteptări nerealiste de la partener, de la relaţie. Dacă alegem să credem într-un astfel de mit, ajungem să ne aşteptăm ca viitorul soţ/ soţie să aibă aceleaşi gusturi ca noi, mai degrabă decât să ne accepte cu preferinţele noastre; să ne ghicească gândurile, mai degrabă decât să ne asculte atunci când dorim să i le împărtăşim; să fie mereu vesel şi în formă, mai degrabă decât să fie deschis şi să ne vorbească despre ceea ce îl preocupă. Acest prototip mediatizat de relaţii nu spune nimic despre nevoia şi posibilitatea celor doi de a creşte împreună, de a se adapta unul la nevoile celuilalt, despre a face loc, pe lângă sentimentul de iubire, relaţiei de prietenie…, atât de importante într-o căsătorie.
În general, când iau hotărârea de a se căsători, când decid că persoana de lângă ei este „alesul/aleasa“, oamenii trec prin trei modalităţi diferite de a discerne, şi anume: filtrul raţional, filtrul emoţional şi filtrul înţelegerii, prin rugăciune, a voii lui Dumnezeu, al nădejdii în ajutorul pe care El îl va da, mai ales în astfel de momente importante. Ne vom referi în prima parte la cele două filtre de natură psihologică la care recurg oamenii atunci când aleg asupra partenerului de viaţă.

Nu contează sentimentele?

Persoanele care recurg la filtrul raţional pun preţ mai mare pe gândire decât pe ceea ce simt. Aceste persoane obişnuiesc să se gândească, în mod raţional, la calităţile pe care ar dori să le aibă viitorul partener, realizând în mintea lor o adevărată listă. Este posibil ca aceste persoane, în timp ce cunosc diverse persoane - potenţiali parteneri/partenere - să nu facă altceva decât să compare mental modelul din mintea lor cu persoana din faţa lor. Uneori, aceşti oameni nu au încredere în sentimentele lor, nu îşi permit să simtă, crezând că doar în acest mod vor lua o hotărâre bună pentru ei. Există la astfel de persoane convingeri înrădăcinate, conform cărora sentimentele îi încurcă în luarea unei decizii, că sentimentele trec, motiv pentru care nu este important să ţină cont de ele.
Nu este o reţetă…, este posibil pentru unii acest filtru să le fie de folos. Există însă şi câteva dezavantaje pe care dorim să le amintim. Este posibil să se piardă tocmai partea umană - afecţiune, spontaneitate - a relaţiei, a interacţiunii şi să ajungă să îl trateze pe celălalt cu o atitudine interesată şi calculată. De asemenea, faptul de a lua în mod controlat o decizie nu înseamnă că îţi dă posibilitatea de a controla toate aspectele vieţii. Poţi avea doar iluzia controlului şi poţi fi luat şi mai mult prin suprindere de situaţiile neprevăzute. Gândind în mod raţional la toate calităţile pe care ar trebui să le aibă, poţi deveni un partener perfecţionist, căutând cu minuţiozitate dacă persoana îndeplineşte toate criteriile. Pe scurt, dacă sunteţi o astfel de persoană, care analizează şi interpretează fiecare detaliu al vieţii, ar fi bine dacă, măcar din când în când, aţi reuşi să vă opriţi şirul gândurilor, să vă relaxaţi şi să simţiţi.

Dumnezeu îmi arată dacă celălalt e persoana potrivită pentru mine

Celălalt filtru, aplicat în alegerea partenerului, este cel al sentimentelor, în care există tendinţa de a-l privi pe celălalt doar în funcţie de ceea ce simţim faţă de el. Uităm însă uneori că sentimentele pot reflecta de multe ori starea noastră interioară şi mai puţin calitatea relaţiei cu celălalt, gradul de compatibilitate. Auzim uneori afirmaţii de genul „din clipa în care am văzut-o/l-am văzut am ştiut, am simţit pace“. Aceste persoane au mare încredere în senzaţiile şi sentimentele lor, pe care se bazează în totalitate atunci când iau o hotărâre. Poate fi un alt stil, potrivit pentru unii, dar care presupune şi o serie de riscuri. Dacă ceea ce ai simţit nu a fost iubire, ci doar atracţie? Dacă atracţia dispare sau se transformă şi după nuntă nu mai simţi la fel?
Dacă cele două stiluri la care ne-am referit până acum sunt potrivite pentru fiecare, în funcţie de stilul personal, dar presupun şi riscuri şi trebuie privite cu anumită rezervă, acest ultim filtru este pentru fiecare. Astfel, chiar dacă nu eşti neapărat o persoană foarte credincioasă, poţi îndrepta un gând, o rugăciune către Dumnezeu, pentru a te ajuta să vezi dacă persoana la care te gândeşti este într-adevăr potrivită pentru tine. Chiar dacă răspunsul nu va apărea uneori chiar la momentul cerut, pe măsură ce vei dobândi pacea în suflet, va apărea şi certitudinea care te va ajuta apoi să treci şi prin momente mai tensionate ce vor apărea.

Ne punem întrebarea dacă şi băiatul trebuie să fie pretenţios. Şi el trebuie să fie pretenţios şi să caute să aibă conştiinţa de sine, adică să ştie exact ce vrea

„Cred că trebuie să avem o preocupare pentru ideal. Cu cât tinzi mai sus, cu atât ţi se măreşte posibilitatea să şi ajungi la acest ideal. Fetele trebuie să fie foarte pretenţioase cu prietenii lor. Acest lucru înseamnă a se preţui la valoarea exactă. Orice om are o valoare. Pe de o parte trebuie să recunoaştem starea de păcătoşenie, să avem conştiinţa de sine că, în faţa Creatorului, suntem mici, iar pe de altă parte să conştientizăm că suntem regi ai creaţiei, peste care Dumnezeu ne-a pus să fim stăpâni. Dacă suntem stăpâni, trebuie să avem comportament de stăpân, nu de slugă. Văd adesea fete care nu se preţuiesc, care nu au demnitate şi care îşi pierd din fineţea pe care Dumnezeu le-a dăruit-o. De aceea este bine să realizăm această stare pe care o avem, această pretenţie că suntem parte din focul dumnezeirii. Dacă îţi menţii aceste pretenţii întotdeauna, fata va fi abordată de un băiat la măsura pretenţiilor ei. Prin pretenţie nu trebuie să se înţeleagă că o fată trebuie să fie mândră.
  Ne punem întrebarea dacă şi băiatul trebuie să fie pretenţios. Şi el trebuie să fie pretenţios şi să caute să aibă conştiinţa de sine, adică să ştie exact ce vrea. Fiecare dintre cei care au o relaţie de prietenie doreşte împlinirea în căsnicie. Înlăuntrul căsătoriei se lucrează împreună pentru realizarea scopului final. Scopul vieţii creştine în final va fi salvarea sufletelor noastre întru fericire.
Căsătoria presupune, la un moment dat, mucenicie. Aţi observat că la Taina Cununiei se cântă troparul Sfinţilor Mucenici. Această cântare reprezintă o recunoaştere a noastră că suntem conştienţi de crucea pe care am luat-o. Căsătoria este indisolubilă. De aceea trebuie să fim foarte atenţi când facem pasul spre căsătorie. Când căsnicia merge, trebuie să mulţumim lui Dumnezeu, iar când nu merge, să procedăm cu înţelepciune. Dacă am recomandat ca o fată să fie pretenţioasă, m-am referit la starea de dinaintea căsătoriei. Este o artă să exişti într-o căsnicie. Căsnicia nu este un contract pe care îl încadrăm şi atât. Avem chemarea ca soţul să-L reprezinte pe Hristos, iar soţia să reprezinte Biserica“.

Părintele Nicolae Tănase