Care este deosebirea dintre relațiile de dependență și dragoste autentică?

Nu putem stabili o relație emoțională profundă cu alt om altfel decât dobândindu-ne propria autonomie psihologică. Relațiile de acest fel se disting prin sentimentul de bucurie și libertate ce se revarsă asupra celor din jur de la această pereche, precum și prin profunda percepere a partenerului, prin colaborare și încredere. Motivația întrării într-o asemenea relație este reprezentată de dragoste.

Respectul față de granițele proprii și față de granițele celorlalți, față de propriile interese și necesități și față de interesele și necesitățile celorlalți sunt trăsătura caracteristică a acestor relații. Dragostea matură spune: „Voi face tot ce-mi stă în putere ca să te ajut să-ți realizezi la modul optim posibilitățile, chiar dacă asta înseamnă că uneori va trebui să fii departe de mine și să faci ceva fără mine.”
În relațiile mature rămâne întotdeauna mult spațiu pentru satisfacerea necesităților proprii, pentru atingerea propriilor scopuri și pentru creșterea individuală a personalității. În asemenea relații rămâne întotdeauna loc pentru Dumnezeu.

Dragostea autentică nu este un sentiment de proprietar: ea îl respectă și îl admiră pe partener, nu îl folosește pentru a-și satisface necesitățile proprii, pe când în relațiile de dependență partenerul este perceput ca o proprietate.

Dragostea autentică aduce un sentiment de satisfacție și senzația unei vieți armonioase, în care există un nivel redus de anxietate și ostilitate, pe când în relațiile de dependență nu există senzația de satisfacție și armonie, în schimb există multă nemulțumire și mânie refulată, multe pretenții reciproce.

Sursa: Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată : taina dragostei înainte și după căsătorie, Traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2012,pp. 30-31

Ce facem dacă ne-am aventurat deja şi nu doar o dată şi nu doar sentimental?

Sărut mâna, Măicuţă!
Am reuşit să cristalizez un gând ce nu-mi dădea pace de când am dat de dumneavoastră şi de site şi am să-l pun aici, rugându-vă să mă sfătuiţi pe mine şi poate pe cei ce se vor regăsi în această problemă.

Părintele Nicolae Tănase spune într-o conferinţă: "Ce se întâmplă în cazul în care o fată iubeşte desăvârşit un băiat? Care îşi deşartă toate sentimentele în prietenul ei? Şi care nu se culcă cu el, dar se descărca de tot ce are ea (sentimental). Acesta o părăseşte dintr-un motiv sau altul, şi avem de a face cu o fată care într-o altă căsătorie este goală pe dinăuntru şi anume: nu poate iubi. Ar vrea, raţiunea îi spune: încearcă!, dar eşuează. Deci avem de a face cu o a doua situaţie: o căsnicie nefericită.".

Mai devreme aţi răspuns unui mesaj în care exact asta ne sfătuiaţi, să nu ne mai aventurăm... Dar ce facem dacă ne-am aventurat deja şi nu doar o dată şi nu doar sentimental, ci şi trupeşte... Suntem sortiţi / sortite eşecului în viaţă? Există vreo şansă să restabilim puritatea într-o zona mânjită de noroi cu cruste groase, împietrite? Mai putem învăţa / descoperi "prietenia duhovnicească" de care vorbiţi în Meşteşugul Bucuriei? Mai putem învăţa ABC-ul relaţiilor frumoase, noi cei sortiţi eşecului? Mai putem scoate ceva dintr-o inimă secătuită?

Vă îmbrăţişez cu mult drag!

I.

***

Fetița mea iubită,

Dumnezeul Cel Viu, Care este cu noi şi gata să Se sălăşluiască în noi, a venit la noi şi S-a făcut om, pe când noi eram plini, plini de noroi! Nu S-a scârbit de noi şi nu Se scârbeşte nici acum! Ci ne roagă să ne oprim şi ne cheamă la El ca să ne cureţe de toată întinarea şi să ne îmbrace în haina lui de Slavă, oricât de tare sau de des am fi căzut şi ne-am fi murdărit! El, Dumnezeu, le face pe toate noi! Fără pată! Asta e prima Lui lucrare cu noi! Apoi ne umple de prezenţa Lui şi de Bucuria Lui şi vom avea ce să dăruim iubind ca El şi cu El!

Ar fi zadarnică orice încercare de a mirosi frumos după ce am căzut într-o hazna plină, fără să ne spălăm şi să ne curăţim cu amănuntul!

Pocăinţa şi iertarea fac această lucrare în şi cu noi! Şi o inimă secătuită, de va fi iarăşi "branşată" la Izvorul Vieţii, va deveni la rândul ei izvor de viaţă! Nu uita: femeia Samarineană avusese deja cinci bărbaţi!

Curaj! Dar, fără pocăinţă şi fără iertare nu vom putea nimic!

Te îmbrăţişez cu drag, bucurie şi nădejde, pentru că deja ai pornit pe Cale!

M. Siluana