”Aceasta a zis-o pentru cei ce se aruncă în ispite, să ajute altora mai presus de puterea lor”

”Zis-a un bătrân:
– De vei vedea pe cineva căzut în apă şi poţi să-l ajuţi, dă-i băţul şi-l trage la mal, iar de nu poţi să-l tragi, lasă-i braţul tău. Dacă-ţi întinde mâna şi nu poţi să-l tragi, te va trage el în jos şi veţi muri.
Aceasta a zis-o pentru cei ce se aruncă în ispite, să ajute altora mai presus de puterea lor.”*

Am o mână de prieteni buni, chiar foarte buni. În adevăratul sens al cuvântului. Sunt binecuvântată de Dumnezeu cu asemenea prieteni pe care mi i-a scos în cale. Nu scriu asta pentru ei. Scriu pentru cei care mă cunosc mai puțin sau cred că mă cunosc. De fapt, cât poți cunoaște despre o persoană pe care o vezi prima dată la o masă de socializare sau din corespondența on-line sau pe care o vezi zilnic, dar schimbi doar politețuri? Cu cele mai bune intenții, mă întreabă de ce nu m-am căsătorit, de ce sunt încă singură, și apoi vine oferta. Au pe cineva, om bun la suflet, dar care nu găsește pe nimeni potrivit sufletului, fie pentru că sunt singuri și divorțați și suferă enorm, fie că pur și simplu nu au găsit pe nimeni. Iar eu aș fi omul potrivit.

Nu o să spun cât de sufocant sună oferta lor, nu o să spun că sunt rău-intenționați și că mă simt judecată, nu o să spun că intră abuziv în viața mea sufletească, nu o să spun că nu au nici un drept să facă asta. Nu, eu le mulțumesc frumos, le răspund politicos. Dar cel mai bine, e potrivit să le spun așa:

Eu mă țin cât se poate de departe de oamenii care suferă că sunt singuri (vai, ce urât sună). Am muncit prea mult și cu mult efort, durere, curaj, lacrimi și bucurii, să învăț să mă țin departe de așa ceva, ca să mă leg din nou la cap. Nu merită și e chiar imposibil (știu asta). Dacă omul nu se vindecă de rana sa și nu aleargă la Dumnezeu să-i pună pace și bucurie în suflet, eu nu pot să fac asta (nu sunt Superman sau Wonder Woman și nici Zâna Măseluță). Nu e omenește posibil. Îmi doresc să înțelegeți ce spun.

Eu îmi doresc un om întreg (dacă va rândui Domnul să mă căsătoresc vreodată), împăcat cu sine, cu lumea, cu Dumnezeu și cu viața lui. Pentru că și eu am învățat și învăț să fac mereu asta. Nu pot eu să vindec rana altuia. Asta face doar Dumnezeu cu harul Său.

Îi doresc numai bine oricărui om care-și plânge de milă că e singur, să accepte tot ce i se întâmplă ca din mâna lui Dumnezeu, să își găsească bucuria în starea în care e acum, singur. Dacă nu învață să fie liniștit și bucuros singur, nu va fi nici cu mine alături sau cu altcineva. Rugăciune multă, spovedanie și multă muncă. Eu am făcut asta. Și asta mi-a adus bucurie și pace sufletescă.

Mai vreau doar să-i mulțumesc unui suflet care mi-a dat ocazia să spun asta. Am simțit de mult timp, dar nu am așternut niciodată în scris. Mulțumesc mult.

(Să mai spun că am fost atât de îndrăzneață încât să cred că eu pot salva pe altul de la înec, dar m-am înecat eu? No, nu o să le spun asta).

Ramona

*(Cuvinte folositoare ale sfinților bătrâni cei fără de nume, Editura Doxologia, Iași, 2009, p. 297)