Despre acceptare

" Există o acceptare rea: când accepţi ca cineva să facă ce voieşte cu tine, să-ţi facă rău, să te rănească şi tu să accepţi. Acesta e un păcat, e complicitatea a ta la păcatul celuilalt. Şi trebuie văzut de ce facem asta când o facem. De plăcere, de frică, de lene? Există însă şi o acceptare bună, şi anume, acceptarea celuilalt ca persoană. Accept că el este aşa cum este şi că se poartă aşa cum se portă din motive de el ştiute. Are "dreptul" să se poarte şi să fie cum vrea şi eu accept asta, dar nu accept să facă asta cu mine!
Apoi, accept că m-a făcut să sufăr şi că acum trăiesc nişte urmări ale acestei suferinţe. Accept realitatea şi faptul că nu mai pot schimba nimic din ce a fost. Eu doar mă pot elibera de această durere acceptând-o şi trăind-o până la capăt, fără a căuta să mă răzbun sau să-l schimb pe el. Fără aşteptări de la el, care ar fi nişte pretenţii. Mă voi elibera iertând. Dar, în acelaşi timp, voi face tot ce pot şi ce nu pot cu ajutorul lui Dumnezeu, ca el să nu-mi mai provoace acea suferinţă, mergând până la ruperea relaţiei." Maica Siluana

Despre prietenie

Cuvânt la vindecarea slăbănogului. Despre prietenie (16.07.2017) - audio

Pr. Florin Stan, Parohia Ortodoxă „Înălțarea Domnului”, Târgu Lăpuș

Dragostea nu are nevoie de cuvinte multe

”Dragostea nu are nevoie de cuvinte multe. Dragostea este sau nu este. Cuvintele niciodată nu au atras dragostea şi nu au convins-o să rămână, să ştiţi, după cum nici tăcerea nu a alungat dragostea niciodată. Ba, dimpotrivă, multele cuvinte o golesc de frumuseţea ei. O dragoste cu multe cuvinte este ca o femeie frumoasă machiată. Nu are nevoie de lucrul ăsta, pentru că asta îi arată că are neajunsuri. Nu trebuie să adăugăm nimic dragostei, trebuie să o ascultăm. Aşa că riscul dragostei este s-o exploatăm la nivelul ăsta conceptual, aşa… Să facem din ea o modă filosofică, pentru că vorbele multe despre un lucru care trebuie pur şi simplu făcut devin o filosofie. Hristos nu a făcut filosofie despre dragoste. Hristos a spus: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Nu-i nici un fel de filosofie. Ce doriţi să vă facă vouă oamenii faceţi şi voi lor. E foarte, foarte simplu. N-o să găsiţi nicăieri cuvinte ascunse despre dragoste în Evanghelie, ieşite din gura lui Hristos. Toate sunt atât de simple, încât nimeni nu le mai poate uita după ce le-a auzit o dată, chiar fiind ateu sau de altă credinţă. Toţi ateii ştiu că trebuie să iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi. Nu poţi să uiţi asta. Asta trebuie să ţinem minte. Asta e porunca lui Hristos. Hristos nu ne-a spus să-i facem pe toţi ca noi, nu ne-a spus să-i facem desăvârşiţi pe alţii, ci pe noi, pe noi, fiecăruia dintre noi ne-a dat poruncă: Fiţi voi desăvârşiţi, precum Tatăl ceresc desăvârşit este, dar faţă de alţii a zis: Să-i iubeşti ca pe tine însuţi şi ce doreşti să-ţi facă ţie oamenii fă şi tu. N-a mai vorbit despre desăvârşire. Dar ce dorim noi să ne facă oamenii? Să ne culce atunci când suntem obosiţi, să ne dea de mâncare când ne e foame, să ne ierte că ne-am supărat, să tacă atunci când strigăm şi aşa mai departe. Nu asta dorim, până la urmă? Asta trebuie să facem şi noi cu ceilalţi, fără să le punem condiţii. Adică să fim ca şi cum n-am fi lângă celălalt, nu în sensul că să nu fim receptivi la nevoile lui, ci să nu-l strâmtorăm prin prezenţa noastră, să-i lăsăm libertatea lui, fiind gata să răspundem atunci când ne cheamă. E mult mai simplu, deşi e foarte greu de făcut. Dar dacă nu poţi… dar mai bine taci, ăsta e riscul dragostei - să faci ceva greşit.”

Pr. Savatie Baștovoi

Fragment preluat de aici.

Luna de pe cer

"cum sa-i dovedesc ca il iubesc"
Aproape in fiecare luna apar cateva astfel de cautari pe pagina de blog. Ma intristeaza asta, ma doare.
Primul impuls a fost sa raspund scurt si la obiect.
I. Cum ii poti dovedi unui baiat ca il iubesti?
R. Orientandu-te spre unul mai inteligent!
Dar era prea sec si poate nu avea ecoul potrivit. :)
Asa ca azi am scris mai multe raspunsuri, si poate unul e potrivit si pentru tine. Daca nu, asta e, macar am incercat.

1. Daca nu te place asa cum esti, accepta situatia, el este liber sa simta asa. Fa pace cu tine si gandeste-te ca Dumnezeu are ceva mult mai de pret pentru tine. Nu esti un obiect, nu te trata ca atare.

2. Cel mai bun prieten nu-ti cere niciodata sa-ti dovedesti iubirea, pretuirea sau prietenia. Daca face asta, inseamna ca el nu este cel mai bun prieten al tau. Spune "La revedere" si mergi mai departe.

3. E bine sa te orientezi spre un baiat care este atat de inteligent incat sa observe comportamentul si sentimentele tale astfel incat sa nu-ti ceara asa ceva.

4. Daca tu cauti sa afli asta, inseamna ca nu stii ce faptura minunata esti si e bine sa inveti sa te cunosti, sa descoperi ce daruri minunate a pus Dumnezeu in inima ta. Vei afla in primul rand ca esti o faptura omeneasca si meriti sa fie pretuita la adevarata ei valoare.

5. Ce-l face pe el atat de special incat tu ar trebui sa-ti dovedesti iubirea pentru el? Lasa-l pe el sa-ti arate pretuirea prin respect fata de tine. Tu nu ai respect fata de tine? Ei bine, apuca-te de lucru. Ai de muncit la asta. Invata sa te respecti mai intai tu pe tine insuti. Cu Dumnezeu inainte!

6. Cand cineva te trateaza cu indiferenta, crede-l! Ii esti indiferenta! Nu-ti imagina ca nu-i asa. Mergi mai departe. Nu sta sa demonstrezi ca meriti atentia lui. Nu o vei primi, nici daca aduci luna de pe cer.

7. Daca-l iubesti, imbraca iubirea ta intr-o dragoste inteleapta, cuviincioasa, evlavioasa, respectandu-i libertatea. Nici un om nu suporta sa-i fie sufocata libertatea, asadar, nu-l sufoca intr-o iubire insistenta in priviri, sms-uri, apeluri sau prezenta ta in locurile des frecventate de el. E obositor!

8. Daca trebuie sa faci eforturi ca sa pastrezi pe cineva langa tine, nu are sens sa fii cu acel cineva. Iubirea nu forteaza nimic, este sau nu este. Ai incredere in purtarea de grija a lui Dumnezeu asupra ta, El iti va da suficienta incredere in valoarea ta ca persoana demna de o iubire curata, caci are multe bucurii pentru tine. Increderea aceasta o primesti cand incepi sa te rogi Lui. Vorbeste-I in fiecare zi.

9. Sa presupunem ca ii dovedesti ca il iubesti (habar n-am cum, dar sa presupunem). Va casatoriti, apare un copil. Dovedeste-i ca trebuie sa ai grija de bebelus si ca nu degeaba il rogi pe el sa dea cu aspiratorul! Dovedeste-i ca ai nevoie de liniste sa te odihnesti dupa o zi de munca, sa dea TV mai incet! Dovedeste-i ca e bine sa se sfatuiasca cu tine, ca sotie a lui cand aveti ceva de solutionat, nu cu mama lui. Dovedeste-i ca... Dovedeste-i ca-i mai bine sa aveti propriile obiceiuri, nu-i obligatoriu sa le imitati pe cele ale prietenilor sau pe cele cu care a venit din familia lui. Dovedeste-i ca esti om! Of, n-ai reusit inca? Pregateste-te pentru o viata de nefericire, si asta nu din vina lui! Cautand cu sufletul gol implinirea in altul, nu vei gasi decat un alt suflet gol. Sa nu fie!

10. Sa-i dovedesti iubirea pentru ca asa-ti cere el mi se pare degradant pentru o femeie. Poti vorbi despre iubire intr-o relatie de prietenie, cand aceasta este reciproca. Daca trebuie s-o dovedesti, acolo nu-i iubire. Daca ar sti fetele ce usor sunt parasite dupa ce isi daruiesc fecioria dovedesc iubirea!

11. Ia dovedeste-ti tie ca tu pe tine te iubesti!  Umple-ti sufletul cu bucurie, pune in inima ta si stima de sine, si vei gasi un om asemenea, adica plin de bucurie si intreg la suflet. Rugaciunea, spovedania si oglindirea in icoana Mantuitorului iti vor fi de mare ajutor.

Cum să mai iubesc, dacă iubirea mea e ignorată?

De ce să iubesc alte persoane când ştiu că acelora pe care chiar le iubesc cu adevărat nu le pasă? Să sufăr din nou? Pentru ce? E o suferinţă continuă.

Da... Repet: dacă iubirea noastră este o pretenţie, atunci va fi o suferinţă continuă. Încearcă să iubeşti fără să mai pretinzi nimic. Pur şi simplu. A iubi înseamnă să faci o sută de mătănii pentru cineva, pe săptămână. Aşa să-l iu­beşti pe Ionel. Pentru Gigel să zici „Doamne Iisuse Hristoase...” de trei sute de ori. Pentru Bogdan să citeşti un Paraclis, da? Pe Vasile să-l dai pe pomelnic la Sfânta Liturghie. Şi-aşa poţi să iubeşti douăzeci de băieţi. Nu se poate, din douăzeci, să nu citească unul un Paraclis pentru tine. Nu se poate, nu? Dar ia-o pe calea asta, maică. N-o mai lua pe calea pretenţiilor, că nu, nu stă nimeni; fug ăştia; îi cunosc eu...

Schimbă modul de a privi lucru­rile, copila mea. Învaţă să nu mai pretinzi nimic şi nu vei mai suferi. Învaţă să te bucuri, să cânţi, să dansezi, să mulţumeşti, să fugi de păcat...

Sursa: (Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 170-171)

Avem capacitatea de a iubi, dar nu iubim încontinuu

„Niciodată nu-i omul atât de fericit, decât atunci când se știe iubit și când iubește, când își revarsă iubirea din sufletul său. Adevărul este că noi nu trăim la tensiunea iubirii, nici nu ne dirijăm totdeauna după porunca lui Dumnezeu. Cei mai mulți dintre noi, chiar credincioși fiind, știm de porunca lui Dumnezeu, de porunca iubirii și cinstirii, dar, în general, ne manifestăm spontan. Nu suntem nici urâtori, nici iubitori. Chiar spune Sfântul Maxim Mărturisitorul că noi suntem, cumva, la mijlocul dintre iubire și ură. Avem capacitatea de a iubi, dar nu iubim încontinuu. Avem capacitatea de a urî și urâm când ne vine nouă să urâm. Cel ce nu iubește nu însemnă neapărat că urăște. Se află așa, cumva, la cota zero, acolo unde e confluența, punctul de întâlnire dintre negativ și pozitiv. Putem să mergem și înspre rău, putem să mergem și înspre bine. Cei mai mulți însă dintre noi iubim în mod spontan.

În orice caz, nu se poate spune că am ajuns la măsura aceea, încât din sufletul nostru să se reverse tot timpul iubire, ci permanent noi suntem într-o situație în care putem și să iubim, și să urâm; iar dacă am trecut pe versantul iubirii, nu mai putem să urâm. De pildă, în Pateric, se spune despre un părinte că, din prea multă bunătate, nu știa ce mai e răutatea. Ori noi, uneori, din prea multă răutate, nu mai putem lucra bunătatea, adică amestecăm lucruri rele și în lucrurile bune.”

Părintele Teofil Părăian

O dorință obsedantă nu ni se împlinește

Căsătorie după 40 de ani

”Acum ai nevoie să înveți să te încrezi în grija Domnului. Tu să faci poruncile, să te spovedești des, să te împărtășești des și să dorești să fii cu El și El cu tine în toate. În rest va avea Domnul grijă de tine. Nu mai căuta bărbat, renunță la dorința de a te căsători. Această dorință face să nu ai șanse să te căsătorești. De ce? Pentru că orice dorință împlinită moare. Știi asta, nu? Așa că această dorință a ta face, te face să faci lucruri care să împiedice împlinirea, adică moartea ei! E ceva foarte ciudat. Dar cred că deja ai văzut că o dorință obsedantă nu ni se împlinește. Așa că pune această dorință firească în fața Domnului și nu te mai gândi la ea, ci la voia Domnului. S-ar putea să ai surprize. Dar să fii hotărâtă și să faci ce ți-am spus. Apoi, învață să fii blândă, să nu judeci, să nu clevetești, să te rogi pentru toți oamenii, să fii cinstită și vei atrage oameni de același fel.” 

(Maica Siluana)

”Aceasta a zis-o pentru cei ce se aruncă în ispite, să ajute altora mai presus de puterea lor”

”Zis-a un bătrân:
– De vei vedea pe cineva căzut în apă şi poţi să-l ajuţi, dă-i băţul şi-l trage la mal, iar de nu poţi să-l tragi, lasă-i braţul tău. Dacă-ţi întinde mâna şi nu poţi să-l tragi, te va trage el în jos şi veţi muri.
Aceasta a zis-o pentru cei ce se aruncă în ispite, să ajute altora mai presus de puterea lor.”*

Am o mână de prieteni buni, chiar foarte buni. În adevăratul sens al cuvântului. Sunt binecuvântată de Dumnezeu cu asemenea prieteni pe care mi i-a scos în cale. Nu scriu asta pentru ei. Scriu pentru cei care mă cunosc mai puțin sau cred că mă cunosc. De fapt, cât poți cunoaște despre o persoană pe care o vezi prima dată la o masă de socializare sau din corespondența on-line sau pe care o vezi zilnic, dar schimbi doar politețuri? Cu cele mai bune intenții, mă întreabă de ce nu m-am căsătorit, de ce sunt încă singură, și apoi vine oferta. Au pe cineva, om bun la suflet, dar care nu găsește pe nimeni potrivit sufletului, fie pentru că sunt singuri și divorțați și suferă enorm, fie că pur și simplu nu au găsit pe nimeni. Iar eu aș fi omul potrivit.

Nu o să spun cât de sufocant sună oferta lor, nu o să spun că sunt rău-intenționați și că mă simt judecată, nu o să spun că intră abuziv în viața mea sufletească, nu o să spun că nu au nici un drept să facă asta. Nu, eu le mulțumesc frumos, le răspund politicos. Dar cel mai bine, e potrivit să le spun așa:

Eu mă țin cât se poate de departe de oamenii care suferă că sunt singuri (vai, ce urât sună). Am muncit prea mult și cu mult efort, durere, curaj, lacrimi și bucurii, să învăț să mă țin departe de așa ceva, ca să mă leg din nou la cap. Nu merită și e chiar imposibil (știu asta). Dacă omul nu se vindecă de rana sa și nu aleargă la Dumnezeu să-i pună pace și bucurie în suflet, eu nu pot să fac asta (nu sunt Superman sau Wonder Woman și nici Zâna Măseluță). Nu e omenește posibil. Îmi doresc să înțelegeți ce spun.

Eu îmi doresc un om întreg (dacă va rândui Domnul să mă căsătoresc vreodată), împăcat cu sine, cu lumea, cu Dumnezeu și cu viața lui. Pentru că și eu am învățat și învăț să fac mereu asta. Nu pot eu să vindec rana altuia. Asta face doar Dumnezeu cu harul Său.

Îi doresc numai bine oricărui om care-și plânge de milă că e singur, să accepte tot ce i se întâmplă ca din mâna lui Dumnezeu, să își găsească bucuria în starea în care e acum, singur. Dacă nu învață să fie liniștit și bucuros singur, nu va fi nici cu mine alături sau cu altcineva. Rugăciune multă, spovedanie și multă muncă. Eu am făcut asta. Și asta mi-a adus bucurie și pace sufletescă.

Mai vreau doar să-i mulțumesc unui suflet care mi-a dat ocazia să spun asta. Am simțit de mult timp, dar nu am așternut niciodată în scris. Mulțumesc mult.

(Să mai spun că am fost atât de îndrăzneață încât să cred că eu pot salva pe altul de la înec, dar m-am înecat eu? No, nu o să le spun asta).

Ramona

*(Cuvinte folositoare ale sfinților bătrâni cei fără de nume, Editura Doxologia, Iași, 2009, p. 297)

An Nou fericit!

Sursa