O, dacă ar şti fetele ce uşor sunt părăsite după ce îşi dăruiesc fecioria!

Maica Siluana,
Ştiţi ce cred eu?

Eu cred că fecioria este o taină şi mai cred ceva: cine poate să păstreze această taină, cinste lui!
Şi încă ceva: fecioria înseamnă puritate şi curăţie înaintea lui Dumnezeu!
Aşa că pentru fetele care sunt părăsite pentru că sunt fecioare să se bucure, căci nu sunt mânjite de păcat!
Iar pentru băieţii care cred că fetele ar trebui să nu mai fie fecioare, să privească la Dumnezeu şi apoi să înţeleagă mai bine!
Fecioria este de fapt exact ceea ce suntem chemaţi să fim: să fim desăvârşiţi înaintea lui Dumnezeu!
Mulţumesc,
Lau
*

Şi eu îţi mulţumesc mult, Lau!
Totul e aşa simplu când omul e simplu şi curat în inima lui! Dar frica şi dorinţele apucate ale firii înspăimântate ne tulbură şi ne complică foarte mult şi ne aruncă în comportamente care par "nebune"!

Domnul să ne lumineze ca, ascultând glasul durerii celei adevărate, să alegem Viaţa care duce la Bucurie!

O, dacă ar şti fetele ce uşor sunt părăsite după ce îşi dăruiesc fecioria! Ce degrabă trebuie să "mai încerce o dată" ca să aibă "noroc"!

Mulţumesc, fetiţa mea pentru cuvântul tău şi fii binecuvântată.

Cu drag,

M. Siluana

Adevăr

Ioana Pomohaci

Toate uliţele erau pline de ruşi*, mă temeam de ei, mă temeam de păcat, umblam toată ziua cu ochii în pământ urmându-mi lucrul. Dar vorba ceea: Unde bagă dracul coada, e cam mult de lucru s-o scoţi. Au trecut zile, au trecut săptămâni, m-am deprins cu dânşii, vorbeam, îmi ajutau la lucru, ba chiar deprindeam a vorbi ruseşte şi le făceam o bucurie plăcută. Una mi-am fost pus în gând, de va pune unul cu gând rău mâna pe mine, să-l trăsnesc, să ştie că-s fecioară din Bucovina.
A trecut o lună, n-am cunoscut nici o bănuială asupra lor. Dar duhul necurat gemea în ei. Nu eram frumoasă, dar voinică şi cuminte, toţi se mirau de răspunsul meu înţelept. Dar în una din zile ce-i trăsneşte unuia prin cap şi fără să iau seama când, îmi trage un pup, mi s-a părut că s-a năruit cerul pe mine şi ca o leoaică rănită l-am înfruntat cu vorbe aspre. Dar unde? El vine la mine, îmi sărută mâna şi se roagă să-l iert.
Totodată cu lacrimi în ochi îmi spune că mă iubeşte. Era frumos, înalt cu ochii albaştri şi cu o statură modestă. M-am gândit întâiu ce să zic. Să-l mân la dracul nu puteam, căci dracul ne ţinea, pe mine cu stânga şi pe el cu dreapta. Ca un fior mi-au trecut prin minte mii de amintiri trecute, mi-am închipuit ca să nu-l supăr, l-am lăsat să creadă că şi eu îl iubesc. Frică de păcat nu aveam, că ori la ce cuvânt eram în stare să-l străpung. Cuvintele cele sfinte din gura preotului, răsunau ca un clopot de aur la urechile mele: ''Să nu vă ademenească păcatul!''. Aceasta a fost porunca preotului la sosirea străinilor în sat. Treceau zilele ca fugărite şi noi ne iubeam, dar numai cu privirea, martor ne era Dumnezeu. Ne-am fost amorezaţi prea mult, pe faţa noastră zăcea o linie, un semn de tristeţe şi durere. Mi-a spus că mă iubeşte şi m-a rugat ca să nu mă mărit, până nu va fi pace, că el, de va fi viu, va veni iarăşi în Bucovina şi mă va lua de soţie. S-a jurat înaintea lui Dumnezeu că mă iubeşte şi de nu-i voi fi soţie se va face sihastru.
Dar eu, ceea ce ştiam că în capul lui joacă năluciri şi pe inima lui zace iubirea celui de pe comoară, i-am zis hotărât într-o bună zi:
- Dorinţa ce o vrei în prezent e în zadar, mai iute m-aş prinde să mă străpungi cu un cuţit, decât să calc poruncile date de Dumnezeu. Tu vei pleca la oaste, căci eşti soldat, dar eu n-am de plecat nicăieri, ci numai la mormânt, dar dreaptă şi curată înaintea Celui ce e martor vorbelor mele. Dacă vei veni înapoi şi eu îţi voi fi sortită, pe capul nostru va străluci frumoasa cunună înaintea sfântului altar. Una îţi spun, că nu mă mărit, ci să fiu dăruită unei mănăstiri, căci de păcătuit sunt de-ajuns muieri pe lume.
Aceste cuvinte i-au muiat inima dragului meu, i-au alungat gândul cel diavolesc şi iubindu-mă şi mai mult, mi-a arătat un semn în ochii mei şi ai lui Dumnezeu că nu-mi voieşte mai mult nici un rău, să mă abată de la calea mea şi m-a rugat să-i păstrez iubirea cea sfântă.
Uitaţi-vă deci ce rol însemnat a jucat scena întâlnirii noastre. Dar dacă aş fi fost eu femeie ca toate femeile din lume, oare vorbele lui cele dulci ca mierea şi frumuseţea lui cea deşartă, nu m-ar fi tras pe mine la păcat, nu m-ar fi condus pe mine în focul etern? Luaţi deci pildă de la mine, feriţi-vă de ochii şi buzele cele atrăgătoare spre păcat, căci dacă odată te-a învins păcatul, eşti învinsă, iar dacă-l învingi, e învins pe veci. Amin.

*în timpul Primului Război Mondial

Nu e de ajuns să iubeşti

Nu e de ajuns să îi spun te iubesc daca nu pot primi toata aceasta dragoste în mine,
Nu e de ajuns să vreau sa fiu iubit daca relatia mea nu este în acord cu darul iubirii primite.
Nu e de ajuns să îmi exprim dorintele, trebuie de asemenea să accept să nu le impun.
Nu e de ajuns ca ea să-mi spuna dorintele ei, daca nu stiu să le primesc sau să le amplific.
Nu e de ajuns să o las să creadă că vreau o relaţie de cuplu când eu îmi doresc doar să ne întâlnim.
Nu e de ajuns să raspund asteptarilor ei dacă nu ştiu să le exprim pe ale mele.
Nu e de ajuns să o las să creadă că mă poate iubi, dacă mie mi-e teama de iubire sau mi-e frică să devin dependent.
Nu e de ajuns să mă las iubit dacă nu sunt sigur de propriile mele sentimente.
Nu e de ajuns să fiu pasional dacă nu disting nevoile ei de ale mele.
Nu e de ajuns să mă arăt cu ea dacă nu o văd când suntem împreună.
Nu e de ajuns să îi promit ziua de mâine dacă nu sunt capabil să trăiesc în prezent.
Nu e de ajuns să îi spun: vreau să traiesc cu tine dacă nu sunt eliberat de angajamentele mai vechi.
Nu e de ajuns să îi spun: poti conta pe mine dacă eu sunt încă dependent.
Nu e de ajuns să îi fiu fidel dacă simt că nu îmi sunt fidel mie însumi.
Dar uneori e de ajuns să-mi asum riscul de a spune toate acestea şi mai multe pentru a începe să construim împreuna dincolo de întâlnire, o relatie plină de viaţă.

Jacques Salomé

Învăţaţi ce înseamnă iubirea adevărată de la însăşi sursa ei

Dana Alecu


(Fragment preluat de aici Relaţiile disfuncţionale)

Spre relaţii mai autentice

Lecţia durerii, deşi de cele mai multe ori greu de învăţat, acceptat, asimilat, conduce la evoluţie personală, precum şi în relaţiile cu ceilalţi, la echilibrare. De multe ori, în viaţă, rămânem ancoraţi în relaţii în care mai mult oferim decât primim, în care prioritatea este întotdeauna împlinirea nevoilor celuilalt, în care suntem dominaţi, controlaţi, sau, dimpotrivă, controlăm, dominăm, din teama de a nu fi abandonaţi. De cele mai multe ori, relaţiile de prietenie, de iubire sau chiar cele cu rudele au la bază dorinţa de a ne confirma valoarea, prin alimentarea, confirmarea trăsăturilor de caracter, valorilor, opţiunilor noastre. În numeroase situaţii, în relaţiile noastre nu spunem ceea ce ne deranjează, nu punem limite, nu avem capacitatea de a spune „nu“, ne simţim neputincioşi să determinăm schimbări. Dependenţa de ceilalţi (co-dependenţa) este interpretată, în cele mai eronate moduri, drept iubire, prietenie, altruism, spirit de sacrificiu. Nimic din toate aceste interpretări nu corespund realităţii, întrucât raţiunea pentru care alegem în mod semi-conştient să rămânem în aceste relaţii este frica, nesiguranţa şi nicidecum iubirea.

Există însă nişte etape, nişte modalităţi de a vindeca acest tip de relaţii bolnăvicioase, cauzatoare de suferinţă. În momentul în care alegem să-L punem pe Dumnezeu în centrul vieţii noastre, iar nu pe ceilalţi semeni sau propria persoană, caracterul relaţiilor se schimbă în mod radical, acestea devenind mai vii, mai autentice, eliberându-se de frică şi făcând loc iubirii adevărate.

A iubi după modelul Lui

Învăţaţi ce înseamnă iubirea adevărată, de la însăşi sursa ei, Domnul nostru Iisus Hristos, studiind Sfânta Scriptură. Veţi remarca faptul că, din modul în care se raportează El la oameni, lipseşte manipularea, constrângerea, reprimarea propriilor sentimente. Totodată, veţi putea remarca faptul că El vorbeşte în mod deschis, sincer, cu ceilalţi, lăsându-le totodată libertatea propriilor acţiuni şi alegeri. De asemenea, ceilalţi sunt iubiţi, valorizaţi, pentru ceea ce sunt şi nu pentru ceea ce ar putea face pentru El.

Priveşte crizele din viaţa ta ca pe şanse pe care ţi le dă Dumnezeu pentru a face schimbări, pentru a renunţa la tiparele tale disfuncţionale de relaţie. Pornind de la momentele de criză, ia decizia de a schimba modul în care te raportezi la ceilalţi şi începe propriul proces de vindecare.

Renunţă la idolatrizarea relaţiilor sau a persoanelor cu care eşti în relaţie, devenind conştient/-ă că aceasta nu este o atitudine sănătoasă. A-ţi pune mai mult nădejdea în oameni decât în Dumnezeu este primul pas spre o relaţie bolnavă, dependentă de semeni.

Roagă-te lui Dumnezeu să-ţi arate care sunt slăbiciunile tale în relaţia respectivă, ce punct sensibil al tău îţi alimentează dependenţa faţă de relaţie. Poate fi teama de singurătate, neîncrederea în propria persoană sau mândria. Vei putea astfel înţelege că vindecarea în relaţie vine de la vindecarea propriilor slăbiciuni.

Priveşte-ţi în permanenţă relaţiile prin prisma onestităţii şi iubirii, devenind astfel conştient de măsura în care eşti onest faţă de tine şi faţă de celălalt, precum şi de cât de mult relaţia ta este ghidată de iubire sau de teamă şi dominare.

Fii deschis cu semenii tăi şi comunică-le schimbările pe care le aştepţi în relaţia cu ei şi fii pregătit/-ă totodată să primeşti reacţii de dezaprobare din partea lor. În etapa aceasta ar putea să îţi fie de folos un jurnal, în care să scrii despre schimbările făcute şi despre sentimentele pe care le trăieşti pe parcursul acestor etape.

Asumă-ţi responsabilitatea pentru greşelile pe care le-ai făcut în relaţie şi cere iertare pentru ele. Este singura modalitate de a te elibera cu adevărat.

Nu în utimul rând, priveşte aceste schimbări cu încredere, întrucât chiar dacă vor fi mai dificile la început, ele nu vor întârzia să îşi arate roadele.

Un bărbat puternic este acela care îşi controlează impulsurile

Presiunea grupului spre satisfacerea impulsurilor imediate vine mereu însoţită de ironicul comentariu: „Ce fel de bărbat eşti?”: „Nu bei? - Ce fel de bărbat eşti?”; „Nu fumezi? - Ce fel de bărbat eşti?”; „Nu îţi înşeli nevasta? - Ce fel de bărbat eşti?”; şi aşa mai departe… La acest atac asupra mândriei masculine, cel mai adesea bărbatul cedează. Deşi el este supus unui tumult al firii mai puternic decât femeia, bărbăţia constă tocmai în a fi stăpânul impulsurilor de moment, nu sluga lor.

Scuza tuturor neputincioşilor

Mulţi consideră că sunt cu atât mai bărbaţi cu cât au mai multe succese la femei.
Maică, asta e scuza tuturor neputincioşilor, că doar n-o să zică cineva că e neputincios. Dar, dacă ne gândim bine, bărbat este acela care îşi respectă statutul de bărbat pe care i l-a dat Dumnezeu. Pentru că a fi necredincios, oricine poate. Oricine poate să facă sau să-şi imagineze că a făcut sau să se uite pe gaura cheii şi să zică: „ăă, ce am făcut eu…“, să se uite la televizor şi să zică: „hă, hă, câte am avut eu…“. Acestea toate fac parte din imaginarul bărbatului neputincios.
Un bărbat puternic este acela care-şi înfrânează impulsurile şi care-şi deschide braţele şi atenţia sufletului către femeia lui, care e mereu alta, e mereu nouă, dacă o priveşte ca persoană. Dacă o privesc ca pe un obiect, atunci sigur că-i pot găsi calităţi şi defecte, pot să caut în altă parte o piele mai nu ştiu cum, o talie mai nu ştiu de care… Dar noi, când facem nunta, nu asta facem. Când mă duc la mama şi zic: „Mamă, m-am îndrăgostit de o fată şi vreau să mă însor cu ea“, nu încep să-i spun că are 1,80 m înălţime, talia de 60, picioruşul atât şi cântăreşte atât şi culoarea ochilor… Mama chiar poate să se mire: „Da’ ce ai văzut la ea?“. „Nu ştiu ce am văzut, dar am văzut-o! Am văzut-o pe ea. Am văzut-o pe ea şi, în ciuda kilogramelor în plus sau în minus, eu pe ea o iubesc. Şi-mi deschid braţele s-o cuprind pe ea aşa cum este şi care pentru mine e mereu o enigmă, mereu o taină, am timp s-o văd mereu, mereu alta.“ Aceasta este iubirea…

Iubirea îmi dă puterea să văd ce nu se vede

O posibilă definiţie…
Iubirea îmi dă puterea să văd ce nu se vede. Nu vede oricine, numai cel care iubeşte vede. Numai atunci iubeşti, când vezi ce nu se vede, când vezi nevăzutul. Aceasta e iubirea. Ce numim noi iubire, îndrăgostirea, este o capcană a firii, aşa, pusă, lăsată, îngăduită de Dumnezeu, ca să ne biruim egoismul, ca să avem energie să ne descoperim şi să ne iubim. Că dacă nu ne-am îndrăgosti… n-am sta, n-am avea răbdare. Încet, încet, descopăr că nu doar sunt atras şi îndrăgostit, ci chiar iubesc persoana aceea. Atunci eu sunt credincios vocaţiei mele de bărbat, sunt credincioasă vocaţiei mele de femeie.
Am auzit că un bărbat i-a spus nevestei lui odată: „Ştii, eu nu vreau să-mi spurc cununiile. Mi-au plăcut multe femei şi am fost atras – era inginer şef undeva – am fost atras de multe, dar eu nu mi-am spurcat niciodată cununiile…“. Asta îi spunea la nunta de aur. Ce minune! Vă daţi seama, că nu i-a fost uşor. A avut şi el impulsuri, a fost ispitit. Nu i-a fost uşor; dar ce mândrie, ce demnitate, ce bărbăţie să fii stăpânul lor… Când le asculţi, când te laşi mânat de ele, nu te deosebeşti de căţeluş… că… asta-i firea!

Un bărbat nu este jucăria unor impulsuri

Da… în cazul acesta putem spune că e foarte greu să fii un bărbat adevărat.
Da, de aceea bărbaţii se scuză şi spun că un bărbat trebuie să fumeze, un bărbat trebuie să bea, un bărbat trebuie să-şi înşele nevasta, pentru că le e ruşine să spună: „N-am reuşit să fiu bărbat. N-am putut. Mi s-au aprins călcâiele după una şi m-am dus şi pe urmă am zis: aa… nu-mi place!“. „Nu pot să fiu bărbat, nu pot să nu bag ţigara în gură. Nu pot! Nu mă stăpânesc. Depind de băţul acesta aprins la capăt. De suzeta asta…“. „Nu pot să fiu bărbat pentru că nu pot să nu duc paharul la gură. Orice aş face, zic că nu mă mai duc la cârciumă şi mă trezesc sub masă.“. De ce? Pentru că nu sunt bărbat.
Cum devin bărbat? Ducându-mă la Cel care m-a făcut bărbat şi zicând: „Doamne, dar ce sunt eu, jucăria unor impulsuri? Dacă mie îmi vine ceva eu trebuie să fac tot ce-mi vine? Dacă cuiva de lângă mine îi vine să-mi dea o bere, eu trebuie să beau pentru că zice că astfel nu-s bărbat?“. Dar, oare nu-i poţi spune: „Eu sunt bărbat pentru că pot să nu beau bere când vrei tu, şi nici chiar când vreau eu.“?

Trebuie să aibă şi un sentiment al demnităţii propriei persoane.
Da, pentru asta trebuie să descopăr ce înseamnă să fii bărbat. Ce înseamnă să fii om? Omul este minunea creaţiei şi Dumnezeu m-a făcut după chipul Său şi S-a băgat în mine prin Botez, prin Sfânta Împărtăşanie, este în mine ca să fiu ca El, să mă port ca El. Mai pot eu să mă port ca un căţel din acela în călduri din spaţiul verde? Nu mai pot. Dar, dacă nu ştiu că sunt minunea creaţiei, o să mă port şi eu cum se poartă pisica. Asta e, mi-a venit! M-a apucat! Acesta este bărbatul?

Maica Siluana Vlad, în dialog cu Ramona Bădescu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 48 - ianuarie 2011

De ce oare ne îndrăgostim de cei care nu ne iubesc?

Binecuvântează Maică! Știu că zi de zi primești o sumedenie de mesaje, și uneori nu reușești să răspunzi tuturor enoriașilor.
Te rog, acceptă și rândurile mele, și iartă-mă pe mine păcătosul că îndrăznesc să te deranjez.
Am 22 de ani, o vârstă frumoasă care îmi ridică aspirațiile până la infinit. Știți că tinerețea în zilele de astăzi e foarte zbuciumată. Recunosc că am uitat de rugăciune, și L-am înstrăinat pe Hristos de lângă mine. Cred că acuma mai există liniștea mea sufletească datorită rugăciunilor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
...Maică, la acești 22 de ani încă nu mi-am găsit o persoană care să mă iubească, nu mi-am găsit jumătatea... chiar nu știu deloc ce înseamnă ”o întâlnire sentimentală”. Mi-e frică să nu devin egoist... Prietenii mei au diverse aventuri... și uneori fac glume pe seama mea că încă mai sunt singur... Dar nu glumele lor mă deranjează, căci eu nu doresc să mă arunc în patima desfrânării și să distrug inimile nevinovatelor fecioare. Căci tot noi, bărbații, le sucim mințile...
Iubesc o domnișoară cu patru ani mai mare ca mine, chiar aș dori să mă căsătoresc cu ea... Nu am curaj să îi spun ce simt căci ea vede în mine un ”prieten” ...deși cred că bănuiește ceva, dar se preface că nu știe... Mi-e frică maică să nu fiu singur toată viața. Da... îmi iubesc părinții, meseria... îmi stimez prietenii... dar... simt că am nevoie de o dragoste sinceră... M-am buimăcit...
Oare de ce iubim ceea ce nu ne aparține? Nu pot înțelege... Cred că Dumnezeu mă va ajuta... Eu sunt obișnuit cu singurătatea... chiar o iubeam. Acum sunt la o vârstă când trebuie să fac fericit și eu pe cineva...
Mulțumesc pentru atenție... 
Cu respect, Dumitru.


Dragul meu Dumitru

Acum ești încă la vârsta la care, pentru a nu deveni egoist, ai nevoie să mulțumești tuturor celor care te iubesc, și să înveți temeinic iubirea ca prietenie și colegialitate. Cred că e bine să rămâi în relație de prietenie cu domnișoara cea cuminte și înțeleaptă și să nu dai frâu liber iubirii care e mai mult o iubire a iubirii pe care o proiectezi pe ea considerând-o demnă de o iubire curată.
Cred că ar fi mai bine pentru voi să nu vă gândiți la dragoste sentimentală sau la căsătorie. Diferența de vârstă dintre voi, deși nu e mare de ani, e destul de semnificativă ca nivel de maturizare și poate deveni „mare” în viitor. Știi, după căsătorie apar lucrurile ascunse din firea și caracterul fiecărei persoane și e nevoie de mult discernământ și lucrare cu Harul pentru a rezista ispitei de a „fi dezamăgit”. Acum, cel mai de folos pentru tine este să pui toată buimăceala vârstei și sentimentelor în mâinile lui Dumnezeu de Care ai nevoie să te lipești cu toată dorirea sufletului tău. Fără El, Băiatul meu iubit, vei alege sau vei sfârși prin a alege, fie imitând un model din familie, fie de „frică să nu rămâi singur”, să iubești pe cine nu trebuie și nu doar pe cine nu te iubește. A iubi, în adolescență, pe cine nu ne iubește nu e foarte rău, pentru că ne ține departe de păcatul cu trupul care seamănă în om sămânța unei boli care duce, uneori mai degrabă, alteori mai târziu, la moartea bucuriei de a fi, prin dependența de plăceri carnale umilitoare pentru suflet.
Dar a iubi pe cine nu trebuie e o lucrare a vrăjmașului. Vrăjmașul transformă darul bărbatului de a fi atras de frumusețea și farmecul femeii, în blestemul de a fi tras, târât pur și simplu în mocirla poftelor și plăcerilor desfrâului. Diferența este că în atracție atenția și dorirea sunt îndreptate către prezența și calitățile persoanei iubite, pe când în poftire, atenția și dorirea sunt robite plăcerii deja stârnite de o imaginație care nu are nici o legătură cu persoana vie din fața ta. Aici își face apariția cea (sau cel, pentru fete) de care „n-ar trebui” să te îndrăgostești și o vei recunoaște după ușurința cu care se lasă „poftită” și „gustată”, sau chiar va stimula și provoca poftele.
Aici ai mare nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, atât pentru a fugi la timp cât și, mai ales, pentru a nu judeca pe nimeni. Cei căzuți pradă desfrâului la vârste fragede sunt suflete rănite, chinuite, abuzate sau neiubite sănătos care au nevoie de milă și rugăciune, dar de la distanță. Să nu te apropii, să nu te faci „salvatorul” nimănui pentru că e la fel de periculos ca și judecata. Încredințează lui Dumnezeu și ocupă-te de tine cu frică și cutremur în fața grozăviei posibilei căderi.
Ca să nu cazi în aceste capcane ei nevoie, Băiat drag, să lupți cu toată puterea împotriva gândurilor și imaginației care-l fac pe om să confunde iubirea cu vâltoarea poftelor trupești. Iar ca să poți să faci asta, ai nevoie să nu te compari cu nimeni, să te spovedești des, să te împărtășești, să postești și să te rogi și cu sufletul și cu trupul, pregătindu-te astfel pentru iubirea care bate la ușă!

Curaj și răbdare și să-mi mai scrii.
Cu rugăciune și încredere,

Maica Siluana

www.sfintiiarhangheli.ro

Să nu cerşeşti iubirea, că o ai, şi încă ce minunat o ai!

- Câtă răbdare poate avea o fată cu un băiat care nu este hotărât în a lua o decizie în ceea ce îi priveşte?

- A venit la părintele Paisie în Sfântul Munte un tânăr şi i-a zis: Părinte, m-am hotărât să mă fac mohan! Şi părintele a spus: Asta mi-o spui din inimă sau din minte? Şi el n-a ştiut ce să spună. Şi-a spus: Dacă nu ştii ce să-mi spui, clar că zici din minte, asta înseamnă că tu nu ştii ce înseamnă a fi monah- du-te înapoi în lume.
În primul rând, tu, fată, iubeşte-l din toată inima pe cel ce aştepţi să se hotărască, îmbracă-l în dragoste, dar nu într-o dragoste insistentă şi în priviri, în scrisori, în atenţii, nu în asta, (ci) într-o dragoste înţeleaptă, feciorelnică, cuviincioasă, evlavioasă. Respectă-i libertatea lui, dar, dacă el doreşte apropiere de tine şi mereu vrea să fi cu tine, tu-i spui: Frate, ia o hotărâre în ceea ce ne priveşte. Vrei să fim împreună? Da, mă bucur să fim împreună. Bun. Ai un gând serios cu mine? Nu ştiu. Atunci să ne comportăm cum a fost şi cu Gelu şi cu Ioan şi cu Vasile, ne purtăm ca atare, ca simplu creştin la simplu creştin. A, ai un gând cu mine? Dacă-ţi va spune că da, şi că te iubeşte, bun! Când vrei să concretizăm gândul acesta? În primul rând să-mi spui într-un viitor oarecare şi cât se poate de apropiat, ai un gând serios cu mine, adică vrei să te căsătoreşti cu mine, adică vrei să împlinim dragostea? Da! Şi în momentul în care mi-ai spus că ai un gând serios cu mine, spune-mi şi când vrei să facem, n-aştepta la nesfârşit lasă, că poate-poate, şi nu fi cerşetoare! Nu fi cerşetoare! Să ştiţi că Hristos nu e cerşetor, Hristos nu ne cerşeşte iubirea, nici tu să nu cerşeşti iubirea, că o ai, şi încă ce minunat o ai! Dacă-i omul tău de la Dumnezeu, va veni cu siguranţă, iar dacă nu, totul cade.

Pr. Ştefan Negreanu
(Fragment dintr-o conferinţă)

Cât rezistă un băiat să stea cuminte în afara căsătoriei?

Măicuţă, cât rezistă un băiat să stea cuminte cu o fată în afară căsătoriei? 1 an, 2 ani, 10 ani? Se presupune că o relaţie intimă aduce sănătate celor doi... sau aşa îmi bagă el în cap, într-una... Eu cred că în afară căsătoriei, aceste lucruri sunt numai durere. Dar dacă el nu mai rezistă... are 26 de ani... ce să fac? Să îl trimit la altele? Să îl părăsesc? Aş vrea să îl am de bărbat pentru întreaga viaţă, păcat doar că nu e fată să îi cer eu mâna. :) Măicuţă, simt că e o primejdie... parcă fără asta nu ne mai înţelegem. Dar decât să păcătuiesc, mai bine ne despărţim. Poate că va înţelege asta cândva, cu soţia lui, poate că va înţelege cât bine i-am făcut... Deşi, tare mult mi-aş dori să-i fiu eu soaţă!!!

Valeria

Fetiţa mea iubită,
Nu e nevoie să reziste zece ani, pentru că se poate căsători în acest timp.
Da, nu-i poţi cere mâna, dar îi poţi spune ce ne spui nouă. Să-i spui că nu vei ceda în afara Tainei Nunţii, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi că el pierde şi nu tu. Tu, copile drag, oricât l-ai iubi, dacă e o fire slabă, care nu poate să stea cuminte acum, când sunteţi separaţi, cum va fi când veţi fi împreună, când vei fi bolnavă, când vei fi însărcinată, când veţi ţine post?
Fără acest fel de a fi cuminţi în bucuriile şi mângâierile căsniciei, viaţa devine, mai devreme sau mai târziu, un coşmar, sau e trăită doar epidermic, senzual...
Roagă-te pentru el, Copila mea şi Domnul îl va lumina! Nu, dacă merge la alte femei, să nu-l mai primeşti, pentru că va aduna în sângele lui toate urmele de stricăciune din cele cu care va umbla. Să fiţi curaţi şi Domnul vă va da daruri mari!
Altceva e cu cei care au căzut şi s-au rănit fără să-L cunoască pe Domnul. Pe aceia îi curăţă Domnul prin pocăinţă când se întorc şi-i face „noi”, dar tu să nu te laşi păcălită.
Te îmbrăţişez cu drag şi respect şi admiraţie şi te rog, să nu judeci pe nimeni şi să ai încredere în Domnul!

Maica Siluana

www.sfintiiarhangheli.ro

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 39 - aprilie 2010

''Dovedeşte-mi că mă iubeşti!''

Fragment din Love Matters.com Advertising Supplement: Volume 14, 2008

Stima de sine te face să te simţi bine 

Când doi oameni dezvoltă o relaţie de iubire, e firesc să îşi manifeste afecţiunea şi fizic dar, uneori, hotărârea de a trăi în curăţie până la căsătorie devine o provocare atunci când băiatul sau fata îl presează pe celălat cerându-i ''dovada'' iubirii.

O fată ne-a scris cuprinsă de panică:
''Am 19 ani şi mă întâlnesc cu un băiat de aceeaşi vârstă. Acum sunt în altă ţară şi distanţa dintre noi ne-a adus mai aproape. El spune că mă iubeşte şi îl iubesc şi eu. Într-una din scrisorile sale mi-a scris: ''Cred că poţi scrie ''Te iubesc'', dar ce mi-ar plăcea mie ar fi să îmi dovedeşti asta când te vei întoarce''.

Tipul ăsta foloseşte vechea replică din cărţi: ''Dovedeşte-mi că mă iubeşti culcându-te cu mine''. Şi ea era speriată de moarte. De ce? Pentru că nu dorea să piardă dragostea lui. Era îngrozită de cererea lui dar nu-şi putea imagina cum va trăi mai departe dacă lui nu-i va plăcea răspunsul ei.
Avea nevoie de stimă de sine în situaţia asta dificilă, suficientă pentru a cere respect din partea lui şi a altora.
Avea nevoie de suficientă încredere în valoarea ei ca persoană demnă de o iubire curată, astfel încât să-i spună unui astfel de băiat să o lase în pace.
Ce-l face pe el atât de special încât ea ar trebui să-i ''dovedească dragostea'' pentru el? Lasă-l pe el să-şi dovedească dragostea arătând respect faţă de tine. 

Nu există un magazin din care să cumperi stima de sine. Nu o poţi comanda dintr-un catalog. Nici o formulă magică nu ţi-o poate oferi. Dar meriţi să fii iubită şi să te respecţi pe tine însuţi pentru că Dumnezeu te-a creat şi te iubeşte şi doreşte să-ţi dăruiască mai multă fericire decât îţi vei imagina tu vreodată că vei avea!

Traducerea şi adaptarea Ramona Pop

5 mituri ale concubinajului

Multă lume susţine că aşa numita „căsătorie de probă”, care de fapt este concubinaj, are o mulţime de avantaje faţă de sau pentru o căsătorie ulterioară. Însă cele mai multe dintre aceste avantaje sunt minciuni.

Mitul nr. 1 Dacă trăim împreună asta ne va arăta dacă ne potrivim unul cu altul


Deloc. Este cum ai compara mere cu pere. Doar pentru că unul are un gust bun sau rău, nu înseamnă că altele vor avea acelaşi gust. Căsătoria este o propunere total diferită decât trăirea împreună. Căsătoria este clădită pe făgăduinţa în faţa lui Dumnezeu de a rămâne fidel unul altuia. Concubinajul nu implică o asemenea făgăduinţă. Poţi să ratezi concubinajul cu cineva cu care ai fi reuşit în căsătorie. Totul depinde de felul în care oamenii se raportează la Dumnezeu pentru ajutor şi iubire. A propos, rata divorţurilor cuplurilor care au trăit împreună înainte de căsătorie este mai mare decât a celor care nu.
Dacă partenerul tău nu doreşte un angajament pentru întreaga viaţă, nu te înşela să gândeşti că va dori acesta angajament mai târziu. Căsătoria este o făgăduinţă de a sta împreună. Concubinajul pentru multe cupluri durează aproximativ 18 luni, mai mult sau mai puţin. La sfârşitul acestui an şi jumătate, nu vei avea nicio idee dacă tu şi partenerul tău va fi făcut acest pas dacă ar fi fost legat de angajamentul pentru întreaga viaţă. Nu vei şti asta niciodată. Încercarea iubirii adevărate se duce de râpă dacă unul dintre voi va decide să facă acest pas.
Concubinajul pregăteşte oamenii să găsească raţiuni pentru a nu se căsători. Căsătoria, pe de altă parte, este bazată pe dragoste necondiţionată şi pe angajament pe întreaga viaţă. Nu există un examen pentru căsătorie aşa cum este înaintea concubinajului. Toţi suntem imperfecţi şi tentaţi să cădem în timpul acestui examen. Vorbim despre dragostea condiţionată. „Te iubesc” acum, sau „te voi iubi în curând dacă vei dovedi că eşti vrednic”.

Mitul nr. 2 Concubinajul ne va arăta dacă suntem compatibili sexual

Nu, nu vă va arăta. Asta ar fi adevărat dacă aţi fi animale, să spunem câini. Sunteţi fiinţe umane. Aveţi amândoi suflet. Sexul între câini este doar fizic. Sexualitatea între oameni este fizică, emoţională şi spirituală. Dumnezeu ne-a făcut în aşa fel încât sexul înafara căsătoriei nu va produce niciodată o „împlinire spirituală”. De aceea concubinajul te lasă gol după ce a trecut plăcerea fizică. Fără o unire spirituală prin Hristos, compatibilitatea sexuală este măsurată într-un mod superficial.
Dacă nu sunteţi căsătoriţi şi nu aţi fost împreună, nu ştiţi ce pierdeţi. Este darul total: trup, suflet şi spirit. Nu e de mirare că oamenii fără o astfel de unire sunt atraşi deseori să continue experimentarea sexuală, pentru a-şi satisface foamea pentru o unire spirituală. Foamea poate fi potolită, însă doar în căsătorie, şi numai dacă amândoi soţii sunt credincioşi în Hristos.

Mitul nr. 3 Suntem la fel de angajaţi unul în faţa altuia ca şi un cuplu căsătorit

Nu sunteţi deloc. Niciunul dintre voi nu este total angajat. Amândoi aşteptaţi să plasaţi pariurile. "Amîndoi încercaţi cauciucul". „Angajamentul” vostru este condiţional. Nu sunteţi „la bine şi la greu”. În loc de asta, „o să vedem ce se întîmplă”. Oricine în această situaţie simte o presiune de a fi performant. Eşti într-un fel de cursă de încercare în faţa partenerului. Şi asta nu e liniştitor.
Adânc, tu ştii în inima ta că mariajul este mult mai mult decât o bucată de hârtie. Este o promisiune în faţa lui Dumnezeu să iubeşti şi să îngrijeşti fiinţa iubită până la sfârşitul vieţii. Oamenii care sunt în concubinaj fac şi ei o promisiune: „Promit să fac tot ce pot, să am grijă de tine foarte mult, şi să văd dacă meriţi. Dacă nu merge, ei bine. Nu e ca şi cum am fi căsătoriţi, oricum”.

Mitul nr. 4 Prietenia noastră nu va suferi dacă ne mutăm împreună

Asta s-o crezi tu. Prietenia ta va deveni în curând tensionată şi neconfortabilă. Tu ai plecat de la „perioada de curte” în ţara nimănui. Nu eşti căsătorit, dar nici nu mai eşti în perioada de întîlniri. Ce plictisitor şi nenatural. Nicio mirare că simţămintele de prietenie şi cele confortabile se vor transforma în sentimente ciudate. E un fel de „prietenie cu beneficii, însă nicidecum o prietenie necondiţionată”. Este tot timpul frica de a fi dat afară din relaţie, dacă nu eşti bun. Nicio siguranţă. Nicio pace adâncă. În loc, te pomeneşti cu o relaţie străină, care se umple treptat de mânie. Deloc ingredientele unei relaţii sănătoase.

Mitul nr. 5 Putem să ne iubim unul pe altul tot atât de mult şi fără căsătorie

Nu, nu puteţi. Dumnezeu spune asta. Ar fi adevărat dacă aţi fi evoluat din maimuţe. În acest caz, Biblia ar fi doar o poveste cu fantezii. Însă nu aţi evoluat din maimuţe. Aţi fost creaţi de Dumnezeu după chipul Său. El este Trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Şi tu eşti o fiinţă trei în unu: trup, suflet şi duh. Maimuţele nu sunt trei în unu. Dumnezeu nu a instituit căsătoria între maimuţe. Dumnezeu nu a promis să binecuvinteze unirea între maimuţe.
Nici nu-ţi dai seama cât de multă iubire poate să umple inima ta pentru fiinţa iubită, până nu primeşti iubirea lui Dumnezeu în Hristos şi iei „trenul căsătoriei” pentru întreaga ta viaţă. Comparaţia între căsătorie şi concubinaj este cum ai compara mere cu portocale, sau chiar cu banane, ştii tu, acelea pe care le mănâncă maimuţele.

Articol scris de Dan Delzell

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: www.christianpost.com
Doxologia.ro

Apel către români

Panou pro-viata al Fundatiei Sfintii Martiri Brancoveni din Constanta

Pagini despre frumuseţe

Motto 

Cine este Omul frumos?
’'A vorbi despre Omul Frumos în contextul în care trăim, într-o lume mutilată, a omului urât, într-o lume schilodită, într-o lume confuza, pe care, iată, o gustam din plin, ce provocare extraordinară! Lumea de azi se găseste într-un continuu proces de urâţire. În noul imperiu al urâtului, frumosul este doar o amintire, care abia mai murmură sub marşul triumfal al unei lumi schilodite, aflată în plină ofensivă. Omul Frumos este ultimul strigăt de salvare, este ultima redută a umanitatii, în lupta cu oceanul de neomenesc care vine. Omul Frumos este ultimul suspin hristic pentru o lume aflată în cădere definitivă. De fapt, lucrul cel mai important, în epoca pe care o trăim, este să avem capacitatea să recunoaştem Omul Frumos. Omul Frumos nu mai este la modă. La modă este omul util, la modă este omul eficient’’. (Dan Puric, Despre Omul frumos)


Machiajul şi chipul frumos

E extraordinar câtă presiune se pune pe fete pentru a ''arăta bine''! De parcă toate fetele ar fi urâte şi ar avea nevoie de ceva în plus care să le dea frumuseţe! Total neadevărat! Nu există fete urâte!  Orice femeie e liberă să se machieze, să folosească n produse de îngrijire sau de înfrumuseţare, şi nu am să vin eu acum să spun ‘’nu te vopsi, nu te ruja, nu te machia’’ pentru că e posibil să n-aibă nici un efect. 
Însă balanţa nu e corect echilibrată, şi e nevoie să ştim si că:

’’Orice femeie e liberă să nu se machieze, orice femeie e liberă să se simtă bine cu chipul pe care i l-a dat Dumnezeu şi să nu simtă nevoia impusă de cineva din exterior de a corectalucrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ratează!’’

"Cel caruia nu i s-a spus ca e frumos, nu a fost iubit/ nu a simtit iubire din partea celor din jur"

Recunosc, m-a preocupat mult timp tema aceasta a frumuseţii şi răspunsul l-am aflat când maica Siluana mi-a răspuns la un moment dat că cel căruia nu i-a spus nimeni că e frumos, nu a fost iubit.   Am putea spune atunci, ca persoana care simte nevoia sa se machieze/vopseasca, o face din dorinta de a fi iubită (pentru ca s-a facut frumoasă, deci merită iubire), de a fi acceptată. Dar aceea e iubire condiţionată iar Dumnezeu ne da iubire neconditionata iar cine o afla pe aceasta, nu mai are nevoie de "masti".  Dacă am simti iubirea Lui nu am avea nevoie de nimic.

Există un club exclusivist despre care se vorbeşte mai mult sau mai puţin direct. Să vorbim un pic despre acesta!

Există machiaj de primavara, machiaj de vara, machiajul anilor `80, machiaj de seară, machiaj în funcţie de forma feţei (pătrată, rotunda, triunghiulară, ovală), machiaj pentru fetele care poartă ochelari, machiaj “bedroom eyes”, machiajul “ochi de pisică”, machiaj glamour, clasic de diva de la Hollywood, sau de diva de la Bollywood sau machiaj exotic, cu multe culori, în stil arabic, machiaj în funcţie de culoarea părului, pentru blonde, roşcate, brunete, şatene. Există machiaj excentric, machiaj de seara dar si un machiaj “cuminte” de zi, machiaj de revelion, machiaj de mireasă, machiaj pentru orice alt eveniment.
Exista retete pentru un “ten perfect”, pentru a corecta “natura”, pentru a avea “buze mai pline” sau pentru a le “subtia”, dupa caz, machiaj pentru a corecta forma ochilor, pentru a avea o linie perfecta a sprâncenelor. Pentru machiaj este nevoie mai întai de o baza de machiaj care consta in folosirea altor produse, cum ar fi: creme hidratanta, etc. Pentru un machiaj ai nevoie sa stii cum sa aplici rimelul, cum sa dai contr buzelor, cum sa aplici tusul de ochi si cum sa aplici fondul de ten. Ai nevoie de timp, nu glumă. Sigur, asta nu e tot. Şi toate acestea pentru ce?

Lumea spune prin vocea revistelor de profil (citite de foarte multe fetiţe si femei): "trebuiesa ai rujul asta, daca vrei sa fii iubita", "trebuie sa folosesti parfumul asta, fardul asta, lacul, daca vrei sa fii frumoasa si remarcata". Acesta este Clubul exclusivist. Pentru a intra în clubul acesta e nevoie de...şi aici urmează tot ceea ce ţine de întreţinerea şi achiziţionarea de cosmetice. Da...lumea e o mare adâncă în care aproape toţi cântă şi dansează după cum li se spune în clubul exclusivist.

Totuşi, chiar aşa să fie? Nimeni nu se va uita la un chip dacă nu este cosmetizat? Atunci nu merită să pierzi timpul cu oameni care nu te acceptă aşa cum eşti. Fiecare culoare pusă pe ochi sau pe buze, fiecare vopsea din par e o rană...sau o teamă de ceva, o frica. Frica de a nu fi în rând cu lumea. Frica de a nu fi perfectă. Frica de...Cine ştie? De ce să fii în rând cu lumea? Nimeni nu mai vrea să fie unic? Ei bine, e cam plicitisitor să vezi peste tot acelaşi lucru.

Dumnezeu nu greşeşte când creează oameni!   Am început să întreb câţiva tineri ce cred ei despre fetele care se machiază şi am început chiar cu fratele meu. Mi-a zis ca... depinde de fată, în fine, tot întrebându-l, mi-a spus că baieţii se uită la o fată machiată pentru că e ceva "anormal", mai ales dacă se machiaza exagerat. Dacă am ajuns să ne placă ceea ce este nefiresc, anormal, atunci avem o problemă. Dacă am ajuns să ne transformăm în altceva decât ceea ce suntem, ne-am pierdut pe noi înşine.
Când Dumnezeu ne-a creat în pântecele mamei care a dat mâna cu El la naşterea noastră, El ne-a dat o formă a feţei, o culoare a ochilor, o nuanţă a părului, un chip şi un trup cu caracteristici unice. Încă dinainte de a ne naşte, Dumnezeu a pus în fiecare dintre noi ceea ce este mai frumos pentru noi. Cine a făcut aceasta? Cel care ne iubeşte şi ne cunoaşte cum noi nici nu ne putem închipui.

Se trezeşte cineva să spună: ‘’nu-mi plac ochii mei albaştri, îi vreau verzi’’ sau ‘’nu-mi place părul meu negru, vreau să fiu blondă’’ sau ‘’trebuie să mai slăbesc 10 kg ca să fiu plăcută’’, etc. Plăcută cui? Pentru cine sau pentru ce să fii plăcută? Dumnezeu nu greşeşte când creează oameni!

N-a greşit când ne-a creat şatene, blonde, roşcate, cu o anumită înălţime şi o anumită culoare a ochilor! N-a greşit când te-a făcut pe tine sau pe oricine altcineva. Chiar şi un defect fizic (real sau închipuit doar) este tot o calitate, chiar dacă acum nu observăm, mai devreme sau mai târziu vom vedea că aşa este şi ne vom bucura pentru el, îi vom da slavă lui Dumnezeu pentru asta. Poate prin acel ‘’defect’’ Dumnezeu ne-a păzit de un mare rău, poate chiar de distrugerea sufletească.  Ce bine că Dumnezeu ne-a creat diferiţi! Ce bine că Dumnezeu ne-a făcut unici!  Complexele vin din neacceptatea de sine, din dorinţa de a fi altcineva. Şi atunci putrăm măşti din dorinţa de a fi plăcuţi de toată lumea.

Ei bine, hai să privim realitatea în faţă. Nu suntem plăcuţi de toată lumea şi ce bine că e aşa! Nu glumesc, vorbesc serios. Nici Hristos n-a fost iubit de toată lumea. Unii l-au urât de moarte şi căutau să-l ucidă cu orice preţ.   Dar noi, că suntem oameni cu păcate, să ne aşteptăm să fim iubiţi şi plăcuţi de toţi?

Blândeţea, delicateţea, bunul-simţ, umorul, inteligenţa fină, simplitatea şi firescul îl fac pe un om frumos. Şi dacă nu le avem pe acestea, să nu ne pierdem nădejdea. Dumnezeu îl face pe om frumos. Păcatul îl urâţeşte pe om, dar harul îl face frumos, spune Sfântul Siluan. Păcatul urâţeşte chipul creat de Dumnezeu, nu altceva. Oricâte produse cosmetice am folosi pentru a ne acoperi aşa-zisele imperfecţiuni, nu facem decât să acoperim o rană cu un plasture fără să o curăţăm. Iar păcatul nu se curăţă, nu se şterge cu orice fel de demachiant. Există un demachiantul universal care spală tot, curaţă tot, iartă tot, iubeşte tot şi la care se ajunge când omul se apropie de Hristos. E Taina Spovedaniei.

Contează ce spune lumea sau contează cum e sufletul omului în faţa lui Dumnezeu?   Nu există om urât, oricât de nesimetrică ar fi faţa lui sau oricât de multe defecte fizice ar avea! Nu în asta stă frumuseţea. Am întâlnit oameni frumoşi la prima vedere, parfumaţi cu de toate, dar care atunci când au deschis gura să vorbească n-au mai fost frumoşi. Deloc. Dar am întâlnit şi oameni care nu păreau a avea o anume frumuseţe, simpli, nu te atrăgeau la prima vedere, dar care atunci când au început să vorbească s-au dovedit a fi cei mai frumoşi oameni de pe pământ.

Să aflăm cum scapă tinerii de complexele de inferioritate fizică. Este o temă esenţială pentru că în general tinerii care nu se consideră frumoşi suferă destul de mult, le vin până si gânduri de sinucidere. Cum să faci să te poţi accepta pe tine aşa cum eşti?

Un răspuns din partea Maicii Siluana care este foarte apropiată de problemele cu care se confruntă tinerii din ziua de azi:
‘’Cândva, un tânăr student era foarte complexat: I se părea că e urât. Apoi şi-a lăsat barbă şi i s-a părut că era mai frumos. Înainte se lupta să “compenseze” cu ceva acest aspect: cum să fie el mereu primul: cel mai deştept, cel mai grozav. Zicea că până si pe stradă mergea mereu repede şi urmărea să fie înaintea celorlalţi. Atunci am vorbit cu el, ne-am rugat împreună şi am zis aşa: “Eu te vad frumos şi nu sunt oarbă”. “Da, dar ceilalţi toţi îmi spun că sunt urât, si mama si tata, si fetele si eu mă uit in oglindă si mă văd urât! Eu cred că dumneavoastră nu vedeţi bine!”. I-am zis: “Hai să pornim de la ideea că ei nu vad bine si tu nu vezi bine, iar eu văd bine. Zi aşa: Doamne, Iisuse Hristoase, daca Tu m-ai făcut aşa, Tu Te-ai gândit la ceva si ştii cum sunt. Si tu îmi fagaduiesti mie, aşa cum sunt, Bucuria Ta. Înseamnă ca se poate, ca bucuria nu depinde de forma nasului meu…! Si eu ce vreau de fapt? Sa fiu frumos sau sa fiu bucuros? 
Si vei afla ca soluţia nu este nu ştiu ce operaţie estetica, ci Duhul Sfânt, care atunci când va străluci printr-un nas borcănat o sa-l facă de toata frumuseţea! Pentru ca urâţenia este sufleteasca. Invidia ca nu-s frumos ca ceilalţi mă face şi mai urât.” Atunci, el a invatat sa se accepte aşa cum este, L-a chemat pe Mântuitorul să-l facă să-şi vadă frumuseţea care era numai a lui. După o vreme vine plin de bucurie la mine şi-mi spune: “Ai avut dreptate. Cred ca-s frumos. Cea mai frumoasa fata de la A.S.E. mă place. Si aceasta fata, soţia lui de acum si mama celor doi copilaşi ai lor, a zis: “Bărbatul meu e cel mai frumos”. Eu chiar am întrebat-o: “Tu chiar crezi? Nu vezi ca-i cam urâţel?” Zice: “Nu e! Aşa mi l-a făcut Dumnezeu ca să nu mi-l fure alte fete! E frumos cu adevărat!”. 


Frumuseţea nu tine de circumstanţe exterioare. Timiditatea si complexele ne vin din neacceptarea de sine, din faptul ca vrem sa fim după tipare exterioare. Noi suntem un vas in care Dumnezeu vrea sa pună sfinţenia Lui. Sfinţenia lui Dumnezeu încape in aceste vase de lut. Cheamă-l pe Dumnezeu, lucrează poruncile, umple-te de har si vei fi desavarsit! Cere-i lui Dumnezeu sa-ti vindece complexele si, mai ales, roagă-te si lasă-te de tot ce-ai făcut rău ca sa-ti compensezi complexele.
Când suntem nefericiţi, nu vrem sa suferim. Când suntem uraţi nu vrem sa suferim si ne apucam sa facem rost de “compensaţii” care devin tot atâtea dependente: reverii de tipul telenovelelor, plăceri ilicite pe întuneric, prăjituri, alcool, tigari…Lepădaţi acestea! Spovediţi-va, vindecaţi-va, si Domnul ne da bucuria pe care n-o i-a nimeni de la noi si sfinţenia pe care numai El poate sa ne-o dea. Invata aceasta mare taina: nu te uita in oglinda ca sa vezi daca eşti frumos sau nu, ci in icoana Mântuitorul. Chipul tău este Mântuitorul biruitor, înviat. Oglindeşte-te acolo pana când se va imprima mai adânc Chipul tău in tine si pana când vei semăna cu El.


Vin zile in care oamenii care au stat mult in fata icoanei Mântuitorului ajung sa spună celor din fata lor: “Atunci când vii tu, parca a intrat Hristos”, când vine părintele cutare parca a venit Dumnezeu. Chiar a venit! Pentru ca Părintele cutare in rugăciunile lui a lucrat la împlinirea icoanei lui Hristos care e vie in el. Când, ca fata, ca femeie stai mult in fata icoanei Maicii Domnului, nu mult ca timp, sa-i spui: “Maica Domnului, vreau sa fiu si eu ca tine!” Uitat-va la icoanele Maicii Domnului: multe, la prima vedere par urate dar după ce te rogi in fata lor, le vezi frumuseţea, care e frumuseţea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu dăruita celui care si-a curăţit privirea pentru a vedea. Frumuseţea e ascunsa, nu-i comerciala. Aceasta frumuseţe e frumuseţea cu care intram in rai; pe aceea sa o căutam. Deci, daca nu eşti frumos ca in reclama aceea, bucura-te ca frumuseţea ta e o frumuseţe care duce la rai nu la o vânzare de produse care ne dau plăcere.’’ (Monahia Siluana Vlad, Meşteşugul bucuriei)

Frumuseţea şi înălţimea

V-aţi întrebat vreodată de ce se consideră că femeile trebuie să poarte tocuri pentru a fi ‘’frumoase’’? Există o legătură între înălţime şi frumuseţe?

Dacă este adevărat, atunci înseamnă că femeile înalte nu au nevoie de tocuri. În realitate nu este aşa, pentru că aproape toate femeile, înalte sau nu, tinere sau mai puţin tinere, poartă tocuri. Este deja un etalon de frumuseţe sau nu? Nu poţi fi cu adevărat fericită dacă ai doar 1.50 cm ? :) Ei, hai să fim fericiţi orice înălţime am avea.

Ce se întâmplă când purtăm tocuri?

Să aflăm chiar de la specialişti.

Purtarea tocurilor înalte acţionează intens asupra structurilor musculare ale picioarelor şi modifică mersul.
Cercetători finlandezi de la Universitatea Jyvaskyla au dorit să afle cu precizie mecanismele implicate. Ei au examinat cum merg femeile care poartă de multă vreme tocuri înalte, faţă de cele care poartă doar rar. Ei au constatat că principiile de bază ale mersului nu erau respectate la femeile cu tocuri înalte: pasul era mai mic, muşchii şi tendoanele lucrau mai intens şi s-a observat o scurtare a muşchilor pulpei, aflaţi sub presiune constantă. Toate aceste modificari cauzează sciatică, o afecţiune dureroasă în care nervii sunt blocaţi, transmitand semnale dureroase şi senzaţia de amorţeala de la spate până la picioare. O altă problemă comună este aceea că tendonul lui Ahile este deteriorat pentru totdeaună", adauga Dr. Mike O'Neill pentru dailymail.co.uk.
O combinatie periculoasa este reprezentata de pantofii cu toc înalt si varfurile subtiri, de tip ciocate. Pe lângă efectele negative ale tocurilor, aceştia pun o presiune destul de mare şi asupra degetelor tale. Printre cele mai des întâlnite efecte sunt monturile - deformari ale degetului mare. Chiar dacă nu te-ai fi gândit, purtarea tocurilor îţi poate da şi dureri de cap. Pentru ca organismul nostru este un sistem care poate resimti efectele negative în lanţ, presiunea pusa de purtarea tocurilor este transmisa de la spate, prin intermediul nervilor, către ceafă. Rezultatul se concretizează sub forma migrenelor frecvente. Genunchii nu sunt primele "victime" ale tocurilor. Purtarea lor ne afecteaza in primul rand coloana vertebrala si tendonul lui Ahile. "Tocurile inalte te determina sa iti ridici calcaiele si de indata ce faci asta, centrul tau de greutate se modifica si este impins in fata. Din aceasta cauza esti nevoita sa iti schimbi pozitia spatelui pentru a compensa lipsa de echilibru, ceea ce pune presiune asupra coloanei vertebrale si asupra nervilor spatelui", declara Dr. Mike O'Neill.

Pentru frumuseţe, femeile rabdă, suferă şi fac numeroase compromisuri. Chiar dacă asta înseamnă să poarte o încălţăminte cu care abia reuşesc să îşi menţină echilibrul.

Receptorii nervosi de la nivelul talpii, numiti proprioreceptori, transmit catre coloana si muschi informatii referitoare la solul pe care călcăm, sensul miscarii, pozitia membrelor.Pentru ca musculatura sa functioneze la capacitati normale, trebuie sa primeasca informatii de la proprioreceptori", explica Prof. Dr. Catalin Codreanu, Presedintele Ligii Romane contra Reumatismului. Primind aceste informatii, corpul îşi regleaza centrul de greutate cand ne aflam in pozitie ortostatica (in picioare).
Folosind foarte des tocurile, inducem organismul în eroare si anumite parti ale corpului vor fi suprasolicitate. Suprasolicitarea unor muschi, conduce -ca intr-un joc domino - la atrofia altora, iar atrofia musculara este un factor favorizant pentru aparitia artrozei. Inainte de a-ti cumpara o pereche superba de pantofi cu toc, gandeste-te si la riscurile pe care ti le asumi...

Un fotograf de modă spunea că nici cu un pistol la tâmplă nu ar încălţa aşa ceva.Lucrase cu zeci de modele care schimbau zeci de perechi de pantofi, cizme ori sandale în timpul lungilor şedinţe foto. Toate fetele se plângeau de dureri cumplite şi abia mergeau după ore întregi de stat pe tocuri. Nu le admira, ci le compătimea sincer. Pentru el, femeile acelea nu mai erau deloc atrăgătoare ştiindu-le suferinţa. Un instructor de dans povestind despre pantofii pe care şi-i aleg miresele pentru ziua nunţii spunea că care sunt total nepotriviţi nu doar pentru a valsa, dar şi pentru a sta în picioare ore în şir. N-am întâlnit încă una care să renunţe, de parcă secretul feminităţii ar sta în înălţimea unei femei… Ce Dumnezeu, doar nu te-ai născut cu tocuri! Nu te dai odată şi odată jos de pe ele şi atunci rămâi exact cu înălţimea pe care o ai? …Bună întrebare…
Dacă te-ai obişnuit atât de mult cu tocuri, încearcă să reduci timpul în care porţi astfel de încălţăminte. Tot de la specialişti citire: e destul două ore, nu mai mult. Femeile deştepte aşa fac :)


Îmbrăcămintea fetelor şi personalitatea


În general, felul în care te îmbraci este considerat o problemă personală. Mulţi spun: e treaba mea cum mă îmbrac! În realitate, atunci când trăim în societate felul în care ne îmbrăcăm nu ne priveşte doar pe noi, pentru că el îi afectează şi pe cei din jurul nostru. Câtă importanţă trebuie să acorde fiecare persoană felului în care se îmbracă?

Vedem femei care, prin îmbrăcăminte şi atitudine, degajă un aer dinamic, sportiv, dar cu tentă masculinizată, dar întâlnim şi adolescente şi tinere care îşi accentuează, în mod aproape ostentativ, doar sexualitatea. De multe ori acestea au primit sau au receptat mesajul că doar aşa pot atrage atenţia şi pot obţine admiraţia şi aprecierea pe care şi le doresc. Din păcate mesajul pe care îl transmit astfel este denaturat şi le pune de multe ori pe acestea în situaţii de vulnerabilitate.

Nu de puţine ori genul de admiraţie şi de atenţie pe care îl primesc se reduce la cel exterior, superficial, rezervorul lor interior de iubire rămânând în continuare gol.
Tipul de interacţiuni în care intră şi suferinţele resimţite astfel duc doar la accentuarea convingerilor de tipul "toţi bărbaţii sunt la fel", "nimeni nu mă iubeşte aşa cum sunt", "nu pot avea încredere în nimeni".
Comunicăm şi ne transformăm prin ceea ce purtăm

Rolul îmbrăcămintei a fost studiat foarte mult de-a lungul timpului, iar în ultima vreme s-a creat o adevărată filozofie de folosire a stilului vestimentar mai ales în domeniul profesional, multe companii având reguli stricte în acest sens.
S-a constatat că înfăţişarea exterioară descoperă nu doar nivelul social, economic sau educaţional, ci vorbeşte şi despre caracterul persoanei. De aceea stilul vestimentar poate fi folosit pentru a transmite ceva anume. În plus, felul în care ne îmbrăcăm nu îi influenţează doar pe cei cu care ne întâlnim, ci şi pe noi înşine, pentru că într-o mare măsură devenim ceea ce purtăm, adică felul în care ne îmbrăcăm ne influenţează comportamentul.

Hainele poartă întotdeauna un mesaj

Vestimentaţia este deci o problemă serioasă, chiar dacă mulţi consideră că important este „ce avem în suflet, nu exteriorul”. Această atitudine duce la extreme: - fie de exemplu ne îmbrăcăm strălucitor, arătând o grijă excesivă pentru trup şi podoabe, considerând că putem fi curaţi şi smeriţi în ciuda acestora, - fie ne îmbrăcăm neglijent şi chiar murdar, ceea ce arată o lipsă de respect pentru ceilalţi şi pentru trupul nostru.

De ce ne îmbrăcăm într-un anume fel?

 "Conştient sau inconştient, spune William Thourlby – un recunoscut consilier în îmbrăcăminte, hainele pe care le purtăm descoperă nişte lucruri pe care vrem ca lumea să le creadă despre noi înşine." Ne îmbrăcăm deci pentru alţii mai mult decât pentru noi înşine. Unii se îmbracă pentru a-şi arăta hainele frumoase, alţii se îmbracă extrem de simplu pentru că vor să convingă lumea despre smerenia lor. Şi unii şi alţii suferă de mândrie. Apoi, dacă problemele noastre sufleteşti ne determină să căutăm cu orice preţ acceptarea societăţii, ne vom îmbrăca cum ne dictează aceasta, pentru a plăcea şi a fi acceptaţi de ceilalţi.

Înfăţişarea noastră trebuie să fie îngrijită, ordonată, potrivită, astfel încât nimeni să nu fie tulburat de ea, iar modestia şi decenţa sunt calităţi care împodobesc orice personă.
1. Modestia:
Modestia înseamnă lipsa opulenţei, a exagerărilor, a grijii excesive pentru anumite aspecte (bijuterii, cosmetice, coafuri, accesorii etc.).
2. Decenţa:
Acest aspect se referă în mod special la femeie, din cauza puterii pe care o are aceasta de a influenţa prin vizual.

Cum poate o femeie să arate respect faţă de sine, faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu prin îmbrăcămintea sa? 


Îmbrăcându-se cu decenţă, cu sensibilitate, fără a cauza ruşine sau stânjeneală oamenilor care o privesc.
În dorinţa de a câştiga atenţia şi iubirea bărbatului, femeia crede că îmbrăcându-se după cerinţele modei, impresionând cu fizicul ei, va reuşi acest lucru. Uită că nu face decât să se auto-transforme într-un obiect; foarte râvnit, ce-i drept, dar aruncat după utilizare.

Îmbrăcarea după modă ne aruncă de multe ori în abisuri periculoase, pentru că moda are o filozofie perversă. Mary Quant, designerul care a inventat fusta mini, spunea că scopul ei ca şi creatoare de modă este de „a îmbrăca pe femei astfel încât bărbaţii să fie provocaţi să le strângă în braţe”. La întrebarea „Care este scopul modei?”, răspunsul ei a fost prompt: „sexul”.

Să ţinem deci cont, înainte de a reduce din lungimea fustelor şi de a coborî talia pantalonilor, că scopul modei este de a-şi vinde produsele prin exploatarea puternică a pornirilor biologice, prin expunerea unor haine care hrănesc mândria şi apetitul sexual.

 De multe ori adolescentele şi tinerele nu cunosc îndeajuns psihologia masculină şi faptul că bărbatul, spre diferenţă de femeie, este excitat prin simţul văzului. De aceea hainele mulate, ca să nu mai vorbim de cele care lasă descoperită o mare parte a corpului, sunt o adevărată provocare pentru el şi are nevoie de o mare tărie sufletească pentru a nu fi tulburat. Iar Hristos ne spune clar: „oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.” Sigur că nu suntem vinovate pentru mizeria mintală de care poate suferi un bărbat, însă să nu uităm nici că suntem răspunzătoare pentru adulterele cauzate de ceea ce purtăm şi cât arătăm.
Cele două criterii nu exclud deci curăţia, îngrijirea şi eleganţa (în sensul ei de bun gust şi graţie).

A te îmbrăca modest şi decent înseamnă că hainele vor acoperi în mod suficient corpul, astfel ca alţii să nu fie stânjeniţi sau ispitiţi. Înfăţişarea exterioară va fi un martor tăcut şi fidel al identităţii noastre.
Alegerea vă aparţine.

A consemnat Ramona Pop

Bibliografie:

1. Monahia Siluana Vlad, Meşteşugul bucuriei, vol. 1, Conferinţe şi răspunsuri la întrebările tinerilor, Ed. Agaton, Făgăraş, 2007
2. Dan Puric, Despre Omul frumos, Bucureşti, 2009

Sursa internet:
1. http://apostolatintarafagarasului.blogspot.com/2011/06/cu-ce-va-imbracati-fetele.html, Natalia Corlean
2. http://apostolatintarafagarasului.blogspot.com/2010/05/moda-ortodoxa.html, Natalia Corlean
3. http://www.doxologia.ro/familie/terapie-pentru-suflet/imbracamintea-fetelor-intre-decenta-feminitate, Dana Alecu
4. http://www.realitatea.net/pericolul-ascuns-al-tocurilor-inalte-duc-la-scurtarea-pulpei-piciorului_940261.html
5. http://www.eva.ro/sanatate/medicina-generala/tocurile-inalte-un-pericol-pentru-sanatatea-ta-articol-12314.html
6. http://www.dailymail.co.uk/health/article-1053601/High-heel-horrors-The-hidden-cost-body-crucial-extra-inches.html
7. http://www.lumeacredintei.com/sct_3/st_2463/navPage_1/demachinat_universal.htm , Ramona Pop

Atunci când cineva iubeşte pe cineva care nu numai că nu-i răspunde la sentimente, dar îi şi provoacă suferinţă prin jigniri şi violenţă este semn sigur că sufletul acela e bolnav grav şi că acea iubire nu e decât o patimă prin care vrăjmaşul umileşte şi înjoseşte minunea lui Dumnezeu, care este femeia

„Sărut mâna! Nu ştiu cum să încep... Numele meu este Cătălina. Am un prieten pe nume Adi. Cum să vă spun, simt că nu mai pot sta cu el, dar nici nu pot renunţa la el, pentru că îl iubesc. Şi acum să vă spun de ce nu mai pot sta cu el. Ne cunoaştem de 6 luni. Eu am 25 de ani, el are 38. A fost căsătorit, are un băiat, iar problemele noastre pleacă de aici. Nu ştie să mă facă să mă simt iubită. Tot timpul sunt ceilalţi mai importanţi decât mine. Niciodată nu discută cu mine, ia decizii numai după ce vorbeşte cu mama sa şi tot aşa. Ştiu că asta nu este o problemă în care să mă puteţi ajuta şi ştiu că numai Dumnezeu o poate face. Credeţi-mă că mă rog, mă duc la biserică, ţin post, îmi cer iertare pentru toate greşelile, dar am senzaţia că este rău în continuare. Ce credeţi că aş putea face? Acum el vrea să se ducă acasă de Paşte, chiar dacă ştie că nu avem banii necesari pentru drum, dar cred că o face doar să mă supere. Am senzaţia că mă lupt singură. Când l-am cunoscut nu am ţinut cont că eu am studii superioare şi el nu, sau că are un copil sau că a fost căsătorit, dar văd că nu mă apreciază deloc şi că oricât de rău îmi este nu îl interesează. Marea problemă este că îl iubesc, dar nici aşa nu pot să stau, mai are momente când mă jigneşte, când ţipă, nu mă ascultă. Şi mă întreb ce trebuie să fac, că sunt foarte debusolată. Sper că îmi veţi răspunde şi sper că mă puteţi ajuta cu un sfat.
Mulţumesc din suflet,
Cătălina“
***
Draga mea Cătălina,
Copilele mele dragi, atunci când cineva iubeşte pe cineva care nu numai că nu-i răspunde la sentimente, dar îi şi provoacă suferinţă prin jigniri şi violenţă este semn sigur că sufletul acela e bolnav grav şi că acea iubire nu e decât o patimă prin care vrăjmaşul umileşte şi înjoseşte minunea lui Dumnezeu, care este femeia. Cauzele acestei decăderi sunt multe şi complexe, dar cauza refuzului vindecării este numai patima persoanei respective.
Tu, Cătălina mea, eşti răspunzătoare în faţa lui Dumnezeu şi a sufletului tău pentru nefericirea ta. Tu ai ales să răspunzi cu păcat la păcat şi să te laşi robită de nişte dorinţe şi porniri ale sufletului care sunt foarte bolnave.
Dar tot tu plângi şi suferi, şi asta ne arată că eşti vie şi gata să te vindeci. Eu nu dau sfaturi, cum bine aţi văzut, decât foarte rar şi numai celor care chiar au nevoie de acel sfat. Eu nu cunosc nici o metodă ca un iubit nemernic să devină, fără efortul lui, un iubit cumsecade, aşa cum nu cunosc nici o metodă prin care o fată care nu are un iubit să dobândească vreunul.
Nici măcar nu mă rog pentru astfel de nevoi. De ce? Pentru că rugăciunea mea se duce în întregime spre nevoile reale ale voastre. Nevoia voastră, a tuturor fetelor nefericite din dragoste, este aceea de a fi iubite şi de a iubi şi de a fi importante şi de folos pentru cei din jurul vostru. Dacă nu sunteţi astfel, este pentru că sufleţelul vostru e rănit, fie de abuz, fie de răsfăţ, şi nu cunoaşte taina fericirii adevărate: viaţa în Hristos, care înseamnă în primul rând jertfă şi iubire jertfelnică.
Eu, copil drag, plâng împreună cu tine pentru durerea de a fi fost schilodită în creşterea ta, de vreme ce nu ai găsit încă Bucuria sfântă, dar te şi aştept şi te şi provoc să cauţi soluţia care te va duce la o viaţă clădită pe demnitatea ta de chip al lui Dumnezeu. Tu eşti o minune, ca şi prost crescutul tău iubit. Fiecare om e o minune. Dar fiecare dintre noi ne putem lăsa batjocoriţi de păcatul egocentrismului şi să devenim caricaturi nefericite ale minunii care suntem. Domnul nu se scârbeşte de noi, oricât de tare am fi decăzut, ci ne iubeşte şi ne aşteaptă să ne ridicăm iarăşi, cu harul Lui, la demnitatea noastră de împăraţi şi împărătese, de domni şi doamne peste toate pornirile rele ale firii noastre căzute, peste toate impulsurile şi temerile, ca să dobândim fericirea după care ne plânge inima.
Alege, Cătălina mea iubită, să cauţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, în care ai locul tău de împărăteasă după har! Dacă nu vrei, eu plâng deja pentru viaţa de chin şi iad pe care o vei trăi şi, mai ales, plâng pentru nevinovaţii tăi copilaşi, care vor fi "blestemaţi" să trăiască şi ei chinul unei vieţi care nu are nici un sens. Te rog, copila mea, trezeşte-te, spovedeşte-te şi fă curat în viaţa ta şi Domnul nu va întârzia să-ţi arate Calea Bucuriei Sale! Totul e să nu iubeşti mizeria unei vieţi mizerabile!
Cu durere pentru durerea pe care ţi-o produc, dar şi cu respect şi încredere,
M. Siluana

Fost top model luptă împotriva pornografiei media

Nicole Weider a fost în topul celor mai faimoase modele din lume, având contracte cu Victoria’s Secret şi având apariţii pe coperţile revistelor Maxim şi Esquire, când a descoperit că industria modei îi folosea trupul pentru profit.

Woodland Hills, California, 2 martie 2012

„Oamenii nu ştiu de ce sunt în stare aceste fete pentru a fi faimoase” a spus Weider pentru portalul LifeSiteNews. „Am văzut celebrităţi de primă mână care şi-au ruinat viaţa şi şi-au compromis valorile pentru a sta în atenţa media. Aceasta înseamnă fă orice, poartă haine provocatoare, vinde-ţi trupul în sexualitate, pozează pentru reviste compromiţătoare sau în filme erotice”.

Weider şi-a amintit durerea şi degradarea prin care trecea în şedinţele de fotografie, într-un interviu la CBN. În mijlocul întunericului, o prietenă creştină a încurajat-o să se întoarcă la Hristos pentru a găsi răspuns. După ce a primit credinţa în Hristos, Weider a început să deconspire întunericul şi imoralitatea de pe platourile de modă, exploatarea de orice fel a fetelor, şantajul şi degradarea la care ajungeau acestea, din raţiuni de faimă şi profit. Prima ei ţintă a fost revista Cosmopolitan, care transformă fetele în obiecte ale plăcerii.

„Inima acestui magazin este de a împinge la sexualitate de la vârste ameţitor de mici şi într-o manieră foarte grafică”. Acest ziar, printre altele, este responsabil de milioanele de avorturi la fete minore din lumea occidentală. Weider a cercetat cu deamănuntul multe numere din această revistă şi a arătat clar nivelul de degradare la care îndeamnă aceasta, inclusiv perversiuni şi anomalii. Este înfiorător cât de mult rău poate provoca, mai ales că multe fete de 13 sau 14 ani cumpără în mod frecvent revista. Aceste copile urmează toate „sfaturile” din acest magazin.

„Deoarece Cosmo este magazinul de femei nr.1 în lume, este accesibil pentru băieţi şi fete de orice vârstă” a spus Weider pe web-situl ei, unde are şi o petiţie care poate fi semnată de cei ce înţeleg pericolele acestei reviste. De la începutul acestei cruciade, a primit sute de întâmplări de la fete de 11-14 ani, care au urmat întocmai sfaturile revistei şi acum sunt însărcinate, au avortat, au o boală cu transmitere sexuală sau chiar SIDA.
În America, majoritatea părinţilor nu ştiu ce poartă în ghiozdan fetele lor.
  Revista a devenit deja pornografică şi este foarte periculoasă pentru adolescenţi. 
„Vreau să le spun fetelor că sunt frumoase şi perfecte aşa cum le-a creat Dumnezeu şi că sunt nişte capodopere. Nu au nevoie de presiunile media pentru a deveni degradate” a spus Weider pe site-ul său. Petiţia sa a fost deja semnată de 26,700 de oameni. Comisia Federală de Comerţ a început o anchetă pentru a vedea dacă acuzaţiile de pornografie şi degradare sunt adevărate şi dacă într-adevăr revista este periculoasă pentru minori.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: http://www.lifesite.net
(Sursa foto: http://www.christianpost.com )

Cinci declaraţii de dragoste pe care mai bine nu le-aş fi ştiut

Sara

Eu sunt una din acele persoane care a învăţat să iubească din filme. Poate că vă întrebaţi “cum aşa?”, iar eu am să vă răspund “cum altfel?”. Imaginaţi-vă că în familia mea părinţii se priveau languros doar când unul fanteza că îi va trânti celuilalt o tigaie în cap. În rest, iubirea, cum am cunoscut-o eu, însemna că te duci să îţi ridici bărbatul de prin crâşme după care nu vorbeai cu el trei zile, să spui la telefon că “din păcate, astăzi soţul meu este indisponibil” – pentru că soţul era mahmur, şi să calci cămăşile de 16 ori pentru că domnul urla din ambi plămâni că are o cută şi că este ruşinos să se prezinte aşa în lume.

Aşa că eu m-am educat din filme, unde am dedus eu că s-ar înfăţişa iubirea adevărată, aşa cum trebuie ea să fie: cu pasiune, cu declaraţii năucitoare de dragoste, cu săruturi furate, cu speranţe de neînăbuşit, chiar şi după ani şi ani de despărţiri.

Ca să nu staţi cu sufletul la gură până la sfrâşitul articolului, vă spun eu. Se termină rău. Pentru că, se pare, apar nişte mici probleme atunci când insişti să îţi conduci viaţa după următoarele replici:

• “Nu te voi părăsi niciodată“, cu varianta “te voi iubi până la moarte“. Eu am încercat să îmi iubesc vreo doi iubiţi până la moarte, dar am decis că totuşi aş putea să mă opresc cu dragostea până la o boală foarte serioasă. Pentru că da, sufeream, şi atunci când sufeream nu mâncam – tot din filme ştiam că se procedează aşa la suferinţă – şi atunci când nu mâncam organismul meu se descurca şi el cu ce putea şi până la urma cădea, epuizat, în vreo boală. Şi pentru că aşa învăţasem eu, că iubirea este pentru totdeauna, şi deci amănunte cum ar fi suferinţă, certuri şi înşelări nu puteau să stea în calea eternităţii dragostei.

• “Fac orice pentru tine“. Aş vrea foarte mult ca această replică din filme să se schimbe în “Uneori, dacă rămânem fără ouă proaspete în casă, şi dacă ţie îţi este foarte foarte lene, s-ar putea să accept să mă dau jos din pat şi să merg eu până la supermarketul din colţ”. Pentru că, altfel, “orice” este un cuvânt mult prea încăpător, şi mai ales atunci când cineva ştie că poate să îţi ceară “orice”, chiar îţi va cere orice. Mai mult, asta presupune că dacă nu eşti dispus să faci “orice”, înseamnă că de fapt nu iubeşti. Şi, dacă îmi permiteţi să mai fac un pas în argumentaţie, asta înseamnă că dacă nu livrezi rapid “orice”-ul cerut, partenerul cu siguranţă te va părăsi. Replica asta de spălare de creier este cale sigură spre două destinaţii: faliment financiar şi resentimente. Pentru că, am observat eu, atunci când făceam lucruri pe care nu le doream, doar ca să pot să-mi păstrez intactă afecţiunea celuilalt, ajungeam încet-încet să îl urăsc şi să mă enervez încă dinainte să aud continuarea lui “Pot să te rog ceva?”

• “Putem să rămânem prieteni?” – o Doamne, NU. Nu putem să rămânem prieteni. Ar fi foarte frumos să avem pe lateral un buton care te trece din modul “iubirea vieţii mele”, în modul “băi, ce prieten de treabă”, dar din păcate nu există. Ce există în realitate sunt băile în care te duci să plângi de mama focului de fiecare dată când îl vezi pe proaspătul achiziţionat prieten platonic fiind cu un grad mai fericit decât nivelul general de mizerie şi de suferinţă în care te afli tu.

• “Nu îmi doresc decât să te fac fericit” – replică eventual spusă printre lacrimi, în ajunul vreunui autosacrificiu de amploare. Faptul că am crezut treaba asta trebuie să fie greşeala vieţii mele. În primul rând, când tu doreşti să faci fericit pe cineva, iar celălalt are alte doleanţe, se cheamă în termeni juridici “hărţuire” şi sunt convinsă că există şi pedepse pentru asta. În al doilea rând, să ai grijă de fericirea altcuiva înseamnă să faci aroganţa să consideri că fericirea altcuiva depinde doar de tine, ceea ce demonstrează cel puţin o mare naivitate. Prostia capătă amploare atunci când îl vezi pe celălalt nefericit şi, cu un scurt raţionament aristotelian, ajungi la concluzia că, dacă fericirea lui depinde de tine, înseamnă că şi nefericirea la fel depinde tot de tine, deci nefericirea lui este vina ta! De aici încep sentimetele de vină, care duc mai departe la disperarea de a face “orice” (vedeţi, ne întâlnim din nou cu replica minune) pentru a repara nefericirea, care duce inevitabil la insistenţă şi sufocare, ceea ce conduce la momentul în care se va rosti următoarea replică:

• “Dar eu nu pot să trăiesc fără tine“. Vă anunţ că se împlinesc 3 ani, 11 luni şi 4 zile de când am aflat pentru prima dată că pot să trăiesc bine-mersi fără iubirea vieţii mele, chestie pe care de-atunci mi-am mai reconfirmat-o de câteva ori cu alte trei iubiri ale vieţii mele.

Aşa că atunci când am să cer iubită, nu am să cer să fiu iubită ca în filme. Am să cer să merg la film cu prietenele când el merge la baschet, pentru că este ok să facem lucrurile şi separat. Am să cer dreptul să spun “nu”, fără ca asta să însemne că îmi retrag iubirea. Am să cer dreptul să mă înfurii şi să ne certăm, chiar dacă iubesc în continuare. Am să îmi doresc ca omul de lângă mine să fie fericit, dar am să ştiu că asta nu depinde de mine. Am să cer să plec dacă nu mai pot şi am să ştiu să las dacă ne doare prea tare. Şi cel şi cel mai mult, înainte să cer să fiu iubită, am să ştiu de data asta să mă iubesc şi eu pe mine. Până la moarte.

Daca spui ca il iubesti, lasa-l sa plece, da-i voie sa fie liber

Unei tinere care iubea prea mult si suferea în urma despărțirii de iubitul ei

Draga fetita
Tu acum plângi după ceva ce ai pierdut. Plângi atât cât simți nevoia sa-ți plângi durerea si pe urma stai un pic si gândește-te la tine, la viata ta. Cum îl vezi tu pe Dumnezeu ?
Dumnezeu nu e un tonomat de împlinit dorințe, nu da buzna în viata omului si nu îl dirijează ca pe un robot sau ca pe un obiect asa cum am dori noi, uneori. Dumnezeu te iubește si pe tine si te lasă sa alegi în mod liber sa Il iubești pe El. Asa cum, de altfel, îl iubește si pe acel băiat de care vorbești tu, si ii respecta si lui libertatea sa iubească pe cine dorește. Daca spui ca îl iubești, lasă-l sa plece, da-i voie sa fie liber. Respecta-i libertatea. Dragoste cu sila nu se poate. Nu poți spune cuiva : « iubește-ma! » si acela sa se execute la ordin!
Tu acum ai nevoie sa vindeci rana făcută prin « vreau » si prin « de ce » si sa fii acum responsabilă de alegerile tale. E foarte greu, știu cum e sa fii sub tirania lui "vreau", dar cu ajutorul Domnului poți ieși de aici și sa fii libera cu adevărat.

Daca îți dorești sa fii fericita, alege sa fii cu Hristos în viata ta. Când îl punem pe Dumnezeu pe primul plan în viata noastră, nu ne mai poate întrista nimic din lumea asta, nici faptul ca ne părăsește cineva, nici faptul ca nu avem tot ce ne dorim. Umple-ți inima cu iubirea lui Dumnezeu si asa vei avea bucurie. Bucuria va atrage ca un magnet pe cei din jur si într-o zi cineva se va îndrăgosti de tine văzând bucuria izvorând din chipul tău. In schimb, când punem un om pe primul loc în viata noastră si ii ridicam un piedestal, îl sufocam cu dorința noastră de iubire și acesta nu rezista. In momentul în care alege sa plece, va lasă un gol în sufletul nostru care nu va putea fi umplut cu nici un surogat de iubire. Unica iubire care poate umple acel loc este Dumnezeu. Acesta e si numele Sau, « Dumnezeu este IUBIRE ».
Cand Il vei vrea pe Domnul, când vei cauta Împărăția Lui, toate celelalte se vor adăuga ție.
Durerea asta pe care o simți e semn ca mergi pe o cale dureroasa si e cazul sa te întorci din drum. Oprește-te acum din cale asta si ia-o pe cea buna. Alege Calea cea buna.

Ramona 

Viorela: "Am cazut si eu de cateva ori in pacatul desfranarii, fiind magulita de asa-zisul prieten"

Am cazut si eu de cateva ori in pacatul desfranarii, fiind magulita de asa-zisul prieten ca toata lumea o face si nu mai este acum la moda sa fii fecioara. Pe atunci nu-l cunosteam pe Dumnezeu, si nu mai tin minte daca consideram acest fapt pacat, insa imi aduc aminte ca dupa ce am cazut prima data imi era foarte rusine de mine, de oameni, credeam ca toate lumea stie ce am facut. Incetul cu incetul aceasta rusine m-a macinat mult, desi intre timp iar am mai cazut, dar nu reuseam sa zic NU si sa ascult glasul constiintei din mine.

Intre timp “prietenul meu” ma parasise, caci nu mai avea nevoie de mine. Parasirea a fost cumplita, cazusem intr-o mare deznedejde si pustiire sufleteasca, chiar imi veneau ganduri de sinucidere. Dar Dumnezeu avea alte planuri cu mine, mi-a scos in cale o fata care era foarte apropiata de El, si ea m-a ajutat sa ajung la un duhovnic iscusit si sa ma spovedesc curat. Canonul a fost unul greu si dureros, dar Duhovnicul m-a ajutat enorm sa revin pe calea cea dreapta! Cativa ani buni am plans si m-am rugat Bunului Dumnezeu sa ma ierte si sa-mi dea un sot cu care sa pot intemeia o familie crestina si langa care sa ma pot mantui. De multe ori cadeam in deznadejde, ca pentru pacatul meu Dumnezeu nu-mi da un sot ortodox practicant, dar duhovnicul ma ajuta si iar o luam de la capat cu lupta. Asa au fost cativa ani buni, si chiar si atunci cand l-am intalnit pe actualul meu sot. Pana ne-am casatorit am dus o viata de simpli amici, doar ne tineam de mana, rareori ne imbratisam dar de sarut nici nu a fost vorba, si toate din cauza faptului ca trupul ma ispitea foarte tare. Si mult am mai plans acest pacat care si acum imi aduce suparare cand imi amintesc de el.

Acum sunt casatorita, am nascut recent un copilas, si tare ma bucur ca Dumnezeu m-a ajutat sa ma intorc la El, sa-L cunosc, saLl gust si sa ma bucur de El cu familia mea intreaga. Ma bucur si Il slavesc ca m-a ajutat, in ciuda pacatelor mele, sa-mi intemeiez o familie crestina, cu randuiala si cu multa dragoste. De multe ori ma gandesc ce bine ar fi fost daca nu cadeam in acest pacat, dar Pr Duhovnic mi-a raspuns ca a fost poate cu ingaduinta Domnului ca sa-L cunosc pe El (insa acum sa nu cadeti in pacatul desfranarii cu gandul sa-L cunoasteti pe Domnul).

Slava Tie Doamne pentru toate!

Viorela, 24 de ani

Ortodoxia Tinerilor
Sexualitate- Campania ”Mii de tineri își păstrează fecioria...”

Pam Stenzel- Sexul are un preţ (video)

Sexul în afara căsătoriei. Oare merită?

People today are faced with a raging plague of sex related problems. Pregnancy, sexually transmitted diseases - including HIV - and rape statistics are at all time highs. Even so, today's society encourages sexual activity, and young people must have a compelling reason to commit to sexual abstinence.
In "Sex Has A Price Tag" internationally renown communicator, Pam Stenzel, combines her personal story and extensive pregnancy counseling experience into a hard hitting look at the consequences of sexual activity outside of God's design for sex, which is marriage.
In this captivating and inspiring talk, Pam tackles the tough issues of sex with candor, insight, humor, and a challenge for young people to get the "abstinence advantage".

Alexandra: "La noi în familie este un aşa zis obicei, ca femeia/fata să rămână fecioară până la căsătorie"

Bună! Mă numesc Alexandra şi aş vrea să vă povestesc o parte din darul preţios al unui tânăr! Într-adevăr la numai 15 ani, sunt foarte foarte tânăra pentru a-mi începe viaţa sexuală, însă, "prietenele" mele şi-au început-o de la o vârstă mai mică! Să ştiţi că nu este o modă să-ţi piezi acest dar preţios, pentru a fi în rând cu lumea. Ispitele sunt mari şi mai ales anturajul, însă cu puterea lui Dumnezeu putem trece peste aceste păcate: prin rugăciune şi credinţă!

La o vârstă atât de fragilă am cunoscut şi eu lumea cu adevărat (o lume plină de ispită şi răutate, dar am cunoscut și oameni buni). Eu mi-am pierdut foarte mulţi prieteni din cauză că nu am vrut să intru în anturajul lor plin de ispite şi păcate, însă am realizat că mai bine pot sta în preajma familiei decât în preajma prietenilor. Într-adevăr este bine să ai şi prieteni dar prieteni cu frică de Dumnezeu! Eu sunt fecioară şi îmi doresc să nu cad în ispita de a-mi pierde virginitatea. La noi în familie este un obicei, că femeia/fata să rămână fecioară până la căsătorie! Cei din familia mea şi-au păstrat acest dar preţios până la căsătorie, şi au avut parte numai de lucruri frumoase în căsnicie!

Apreciez faptul că încă mai există tineri care au frică de Dumnezeu şi îşi păstrează virginitatea până la căsătorie! Poate mă credeţi mai mult matură, însă eu cred că acest subiect este foarte important pentru orice adolescent.

Dacă am spus ceva greşit îmi pare rău, iar cu privinţă la acest subiect am vrut să vă povestesc puţin despre feciorie pentru că majoritatea fetelor şi băieţilor iau în joacă acest subiect, şi mă judecă că încă mai sunt virgină! Voi face Seminarul Teologic, iar acolo sper să am parte de multe sfaturi bune din partea colegilor, dar şi a profesorilor!

Doamne ajută!

(Alexandra, 15 ani)

Ortodoxia Tinerilor
Sexualitate - Campania ”Mii de tineri își păstrează fecioria...”