Când spui “Te iubesc. Nu sunt de acord să te întâlneşti cu altă femeie/alt bărbat” situaţia e relativ asemănătoare. Te temi de pierdere! Dacă cealaltă femeie este mai atrăgătoare? Dacă celălalt bărbat este mai interesant? Te simţi ameninţat. Cealaltă persoană s-ar putea dovedi, pentru partenerul tău, mai bună ca tine. S-ar putea să o aleagă pe ea, ceea ce înseamnă că tu vei rămâne singur. Doar nu vrei să ajungi aici! Doar îţi iubeşti partenerul, n-o să permiţi aşa ceva!
Aceasta nu este iubire, deoarece iubirea extinde libertatea. Iubirea autentică îl ajută pe celălalt să evolueze, să-şi depăşească limitele, să-şi îmbogăţească experienţa, să se cunoască în profunzime. Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori. Inchisorile sunt create din frică. Majoritatea sunt invizibile (înţelegi acum titlul cărţii?).
Dezaprobând, condamnând sau pedepsind nevoia lui de a-şi petrcce timpul cu altcineva (nu neapărat un partener erotic), te aperi de propria teama de pierdere şi abandon. Instrumentul pe care îl foloseşti este controlul. Controlul nu este iubire! Rădăcina nevoii de control este insecuritatea. Dacă ai fi sigur pe tine, i-ai acorda celuilalt toată libertatea din lume, îţi vei asuma riscul ca el, bucurându-se de această libertate, să întâlnească pe cineva mai potrivit sau mai stimulativ. Dacă se întâmplă asta nu-ţi modifică sentimentele nici măcar cu un milimetru. Tu nu-l iubeşti pentru ca el să te iubească la schimb. Tu iubeşti pentru bucuria de a-ţi manifesta această putere. A iubi necondiţionat este o mare putere! Dacă el sau ea pleacă într-o altă direcţie, tu nu vei fugi după el ca să-ţi exprimi iubirea. Este ca şi cum un trandafir ar alerga după cineva ca sa-i ofere parfumul. Iubirea este parfumul fiinţei tale (când fiinţa a înflorit pe deplin). Dacă el pleacă sau vrea să plece, nu-l vei reţine. O să fii trist(ă) o vreme. E firesc, cineva drag a plecat din viaţa ta. Dar iubirea ta nici nu va seca, nici nu va fi blocată sa curgă spre altcineva.
Dacă ceea ce citeşti îţi pare utopic sau nerealist, îţi garantez că este următorul nivel de evoluţie pentru noi, locuitorii acestui Pământ. Am întâlnit până acum 3 oameni în carne şi oase care să iubească în acest fel. Asta îmi dă mari speranţe, chiar dacă mi-au trebuit vreo 20 de ani până să-i găsesc.
Cum se atinge acest nivel? Cum se iubeşte fără a fi dependent? Cum să separi iubirea de nevoia de a poseda, teama de abandon, nevoia de control, teama de respingere? Într-un singur fel. Aflând cine eşti.”
Adrian Nuta, Inchisorile invizibile
7 comentarii:
"Când spui “Te iubesc. Nu sunt de acord să te întâlneşti cu altă femeie/alt bărbat” situaţia e relativ asemănătoare. Te temi de pierdere! Dacă cealaltă femeie este mai atrăgătoare? Dacă celălalt bărbat este mai interesant? Te simţi ameninţat. Cealaltă persoană s-ar putea dovedi, pentru partenerul tău, mai bună ca tine. S-ar putea să o aleagă pe ea, ceea ce înseamnă că tu vei rămâne singur. Doar nu vrei să ajungi aici! Doar îţi iubeşti partenerul, n-o să permiţi aşa ceva!"
De ce? Eu tot nu pot înţelege de ce? De ce să aibă nevoie de compania altcuiva (nu mă refer la familie, prieteni)dacă mă are pe mine? De ce nu-i sunt eu suficientă? Adică, înţeleg că o persoană este bine să aibă alături pe lângă fiinţa pe care o iubeşte şi familia, prietenii, dar nu înţeleg de că să mai vrea şi o companie feminină, dacă are deja o iubită! Înţeleg, să discute subiecte ce ţin de profesie cu o altă femeie, însă să povestească, să râdă cu o altă femeie mi se pare groaznic. Adică e o dovadă nespusă cum că omul acela găseşte cu uşurinţă în alte persoane aceleaşi caracteristici ca şi la tine, că nu îi pari deosebită, dacă poate râde şi se poate simţi bine în compania altor femei şi deci nu-ţi duce dorul, poate asta e mult spus, dar că se poate simţi bine şi fără tine. Şi desigur, apare o luptă între tine şi celelalte femei şi chiar între tine şi tine. Să fii mai deosebită decât celelalte şi de cât tine, cea de acum, pentru ca cel pe care-l iubeşti să simtă diferenţa între tine şi celelalte femei. Eu nu zic că un bărbat care e fără persoana iubită şi este înconjurat de prieteni, cunoştiinţe, trebuie să fie trist, posomorât, nu, dar totuşi nici nu mi se pare normal să îi fie indiferent că este persoana iubită cu el sau că nu este.
Mi-e greu sa-ti raspund, Iulia.
Pot sa-ti spun doar ca nici un om nu-i este suficient celuilalt, doar iubirea lui Dumnezeu este.
Dar un raspuns bun ai chiar in paragraful urmator.
"Aceasta nu este iubire, deoarece iubirea extinde libertatea. Iubirea autentică îl ajută pe celălalt să evolueze, să-şi depăşească limitele, să-şi îmbogăţească experienţa, să se cunoască în profunzime. Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori. Inchisorile sunt create din frică. Majoritatea sunt invizibile.
Dezaprobând, condamnând sau pedepsind nevoia lui de a-şi petrce timpul cu altcineva (nu neapărat un partener erotic), te aperi de propria teama de pierdere şi abandon. Instrumentul pe care îl foloseşti este controlul. Controlul nu este iubire! Rădăcina nevoii de control este insecuritatea. (...) Tu nu-l iubeşti pentru ca el să te iubească la schimb. Tu iubeşti pentru bucuria de a-ţi manifesta această putere. A iubi necondiţionat este o mare putere! Dacă el sau ea pleacă într-o altă direcţie, tu nu vei fugi după el ca să-ţi exprimi iubirea. Este ca şi cum un trandafir ar alerga după cineva ca sa-i ofere parfumul. Iubirea este parfumul fiinţei tale (când fiinţa a înflorit pe deplin). Dacă el pleacă sau vrea să plece, nu-l vei reţine. O să fii trist(ă) o vreme. E firesc, cineva drag a plecat din viaţa ta. Dar iubirea ta nici nu va seca, nici nu va fi blocată sa curgă spre altcineva."
Da, înţeleg că doar iubirea Lui Dumnezeu este suficientă, însă totuşi...e o diferenţă. Adică eu dacă iubesc pe cineva nu vreau să-i răpesc libertatea, dar nu vreau nici să ştiu că găseşte la alte femei, caracteristici pe care le găseşte la mine, că atunci ce rost îşi mai are relaţia? Dacă el se simte la fel de bine în compania altora, ca şi în compania mea?
Dacă eu ţin la el, eu nu mai simt nevoia să vorbesc sau să fiu în compania altui bărbat, din simplu motiv că-mi ajunge el.
"Iubirea autentică îl ajută pe celălalt să evolueze, să-şi depăşească limitele, să-şi îmbogăţească experienţa, să se cunoască în profunzime. Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori. Inchisorile sunt create din frică. Majoritatea sunt invizibile."
Da, mi se pare normal să-i fiu alături, să îl susţin în visurile sale, să-l ajut în proiectele sale etc. Dar nu mi se pare un mod de a "evolua" faptul că este în compania unor persoane de care s-ar putea lipsi, de care nu ar avea nevoie dacă m-ar iubi suficient sau dacă aş însemna eu suficient de mult pentru el.
Controlul este un efect al insecurităţii dar insecuritatea la rândul este un efect al comportamentului persoanei iubite. Dacă acea persoană nu arată niciun interes pentru alte persoane, este fericit indiferent dacă acele persoane sunt cu el sau nu sunt, important e să fie alături de el cea pe care o iubeşte, atunci nici fata nu va fi nesigură, nu va simţi nevoia să-l controleze.
Mi se pare normal ca dacă îl iubesc, să îmi doresc să fiu iubită.
Şi iarăşi nu înţeleg faza cu plecatul. Pleacă de ce? Fiindcă a găsit o persoană care-l face mai fericit decât mine? Cu alte cuvinte, dacă nu cunoştea acea persoană, continua să creadă şi să simtă că eu îl fac cel mai fericit. Şi atunci cum să nu mă tem, cum să nu fac tot posibilul pentru a-i demonstra că eu am calităţi pe care nu le poate găsi cu uşurinţă la alte femei?
Draga Iulia, dar tu nu esti un obiect, nu esti o marfa pe care vanzatorul o aseaza in vitrina ca sa atraga clientii, sa nu se duca la alte marfuri!... Tu esti TU si daca asta nu e suficient pentru cineva, acela nu e bun pentru tine, ca sa spun asa.
Nu ai de ce sa te chinui sa demonstrezi cuiva ca "merita" sa fie cu tine, nu cu alte fete...decat daca doresti o viata chinuita.
Tu esti o faptura minunata, creata de Dumnezeu, si cineva se va indragosti de tine asa cum esti, fara sa te chinui sa o faci pe acea persoana sa se indragosteasca de tine.
Nu ai nimic de demonstrat nimanui. Iubirea nu-i un concurs.
Ma intreb cum ar fi sa te gandesti: "Ce calitati are el astfel incat sa aleg sa il iubesc pe el si nu pe altcineva?"
Fa un exercitiu. :)
Păi da. Dacă este să fim sinceri, iubim o persoană fiindcă găsim la ea acel ceva diferit, ce nu l-am găsit la altcineva. Credinţă, bun simţ, respect, simţul umorului, inteligenţă etc. Una sau mai multe din aceste sau alte calităţi. Că altfel, dacă am merge pe principiu "Nu mă îndrăgostesc de cineva pentru că are ceva ce alţii nu au" atunci ne-am putea îndrăgosti de oricine şi ştim sigur că nu ne îndrăgostim de oricine.
Când iubesc pe cineva ştiu să enumăr toate calităţile sale care m-au făcut să-l aleg pe el şi nu pe altul.
Şi e reciproc, un bărbat ar trebui să fie conştient de motivele pentru care iubeşte o femeie, pe ea şi nu pe alta.
Cum să spun, sunt anumite lucruri care mă fascinează la o persoană şi atunci mă îndrăgostesc de ea. Nu, nu mă refer la lucruri materiale, ci la caracter şi calităţi.
Şi ca să fim a doua oară sinceri, trebuie să recunoaştem că nu există dragoste la prima vedere, că un om trebuie să cucerească prin comportament, caracter pe cineva ca să fie iubit de acel cineva. Nu zic că trebuie să fie obsedat de ideea de a cuceri, însă...cam acesta e "motorul" care pune în mişcare sentimentele.
Şi dacă pe mine mă cuceresc anumite calităţi, un anumit caracter al unui bărbat, mi se pare normal ca acel bărbat să aibă aceleaşi aşteptări de la mine: să am un caracter, nişte calităţi care să mă diferenţieze de alte femei, ca să mă aleagă pe mine, nu pe alta.
Şi revenim la ce-am zis înainte: Dacă un bărbat e fericit cu o femeie, dacă e conştient că nu a mai găsit la alte femei caracterul şi calităţile persoanei iubite şi că e de neînlocuit acel caracter că sunt de neînlocuit acele calităţi, nu va mai căuta compania altor femei.
Trimiteți un comentariu