Cine este Omul frumos?
’'A vorbi despre Omul Frumos în contextul în care trăim, într-o lume mutilată, a omului urât, într-o lume schilodită, într-o lume confuza, pe care, iată, o gustam din plin, ce provocare extraordinară! Lumea de azi se găseste într-un continuu proces de urâţire. În noul imperiu al urâtului, frumosul este doar o amintire, care abia mai murmură sub marşul triumfal al unei lumi schilodite, aflată în plină ofensivă. Omul Frumos este ultimul strigăt de salvare, este ultima redută a umanitatii, în lupta cu oceanul de neomenesc care vine. Omul Frumos este ultimul suspin hristic pentru o lume aflată în cădere definitivă. De fapt, lucrul cel mai important, în epoca pe care o trăim, este să avem capacitatea să recunoaştem Omul Frumos. Omul Frumos nu mai este la modă. La modă este omul util, la modă este omul eficient’’. (Dan Puric, Despre Omul frumos)
Machiajul şi chipul frumos
E extraordinar câtă presiune se pune pe fete pentru a ''arăta bine''! De parcă toate fetele ar fi urâte şi ar avea nevoie de ceva în plus care să le dea frumuseţe! Total neadevărat! Nu există fete urâte! Orice femeie e liberă să se machieze, să folosească n produse de îngrijire sau de înfrumuseţare, şi nu am să vin eu acum să spun ‘’nu te vopsi, nu te ruja, nu te machia’’ pentru că e posibil să n-aibă nici un efect.
Însă balanţa nu e corect echilibrată, şi e nevoie să ştim si că:
’’Orice femeie e liberă să nu se machieze, orice femeie e liberă să se simtă bine cu chipul pe care i l-a dat Dumnezeu şi să nu simtă nevoia impusă de cineva din exterior de a corectalucrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ratează!’’
"
Cel caruia nu i s-a spus ca e frumos, nu a fost iubit/ nu a simtit iubire din partea celor din jur"
Recunosc, m-a preocupat mult timp tema aceasta a frumuseţii şi răspunsul l-am aflat când maica Siluana mi-a răspuns la un moment dat că cel căruia nu i-a spus nimeni că e frumos, nu a fost iubit. Am putea spune atunci, ca persoana care simte nevoia sa se machieze/vopseasca, o face din dorinta de a fi iubită (pentru ca s-a facut frumoasă, deci merită iubire), de a fi acceptată. Dar aceea e iubire condiţionată iar Dumnezeu ne da iubire neconditionata iar cine o afla pe aceasta, nu mai are nevoie de "masti". Dacă am simti iubirea Lui nu am avea nevoie de nimic.
Există un club exclusivist despre care se vorbeşte mai mult sau mai puţin direct. Să vorbim un pic despre acesta!
Există machiaj de primavara, machiaj de vara, machiajul anilor `80, machiaj de seară, machiaj în funcţie de forma feţei (pătrată, rotunda, triunghiulară, ovală), machiaj pentru fetele care poartă ochelari, machiaj “bedroom eyes”, machiajul “ochi de pisică”, machiaj glamour, clasic de diva de la Hollywood, sau de diva de la Bollywood sau machiaj exotic, cu multe culori, în stil arabic, machiaj în funcţie de culoarea părului, pentru blonde, roşcate, brunete, şatene. Există machiaj excentric, machiaj de seara dar si un machiaj “cuminte” de zi, machiaj de revelion, machiaj de mireasă, machiaj pentru orice alt eveniment.
Exista retete pentru un “ten perfect”, pentru a corecta “natura”, pentru a avea “buze mai pline” sau pentru a le “subtia”, dupa caz, machiaj pentru a corecta forma ochilor, pentru a avea o linie perfecta a sprâncenelor. Pentru machiaj este nevoie mai întai de o baza de machiaj care consta in folosirea altor produse, cum ar fi: creme hidratanta, etc. Pentru un machiaj ai nevoie sa stii cum sa aplici rimelul, cum sa dai contr buzelor, cum sa aplici tusul de ochi si cum sa aplici fondul de ten. Ai nevoie de timp, nu glumă. Sigur, asta nu e tot. Şi toate acestea pentru ce?
Lumea spune prin vocea revistelor de profil (citite de foarte multe fetiţe si femei): "trebuiesa ai rujul asta, daca vrei sa fii iubita", "trebuie sa folosesti parfumul asta, fardul asta, lacul, daca vrei sa fii frumoasa si remarcata". Acesta este Clubul exclusivist. Pentru a intra în clubul acesta e nevoie de...şi aici urmează tot ceea ce ţine de întreţinerea şi achiziţionarea de cosmetice. Da...lumea e o mare adâncă în care aproape toţi cântă şi dansează după cum li se spune în clubul exclusivist.
Totuşi, chiar aşa să fie? Nimeni nu se va uita la un chip dacă nu este cosmetizat? Atunci nu merită să pierzi timpul cu oameni care nu te acceptă aşa cum eşti. Fiecare culoare pusă pe ochi sau pe buze, fiecare vopsea din par e o rană...sau o teamă de ceva, o frica. Frica de a nu fi în rând cu lumea. Frica de a nu fi perfectă. Frica de...Cine ştie? De ce să fii în rând cu lumea? Nimeni nu mai vrea să fie unic? Ei bine, e cam plicitisitor să vezi peste tot acelaşi lucru.
Dumnezeu nu greşeşte când creează oameni! Am început să întreb câţiva tineri ce cred ei despre fetele care se machiază şi am început chiar cu fratele meu. Mi-a zis ca... depinde de fată, în fine, tot întrebându-l, mi-a spus că baieţii se uită la o fată machiată pentru că e ceva "anormal", mai ales dacă se machiaza exagerat. Dacă am ajuns să ne placă ceea ce este nefiresc, anormal, atunci avem o problemă. Dacă am ajuns să ne transformăm în altceva decât ceea ce suntem, ne-am pierdut pe noi înşine.
Când Dumnezeu ne-a creat în pântecele mamei care a dat mâna cu El la naşterea noastră, El ne-a dat o formă a feţei, o culoare a ochilor, o nuanţă a părului, un chip şi un trup cu caracteristici unice. Încă dinainte de a ne naşte, Dumnezeu a pus în fiecare dintre noi ceea ce este mai frumos pentru noi. Cine a făcut aceasta? Cel care ne iubeşte şi ne cunoaşte cum noi nici nu ne putem închipui.
Se trezeşte cineva să spună: ‘’nu-mi plac ochii mei albaştri, îi vreau verzi’’ sau ‘’nu-mi place părul meu negru, vreau să fiu blondă’’ sau ‘’trebuie să mai slăbesc 10 kg ca să fiu plăcută’’, etc. Plăcută cui? Pentru cine sau pentru ce să fii plăcută? Dumnezeu nu greşeşte când creează oameni!
N-a greşit când ne-a creat şatene, blonde, roşcate, cu o anumită înălţime şi o anumită culoare a ochilor! N-a greşit când te-a făcut pe tine sau pe oricine altcineva. Chiar şi un defect fizic (real sau închipuit doar) este tot o calitate, chiar dacă acum nu observăm, mai devreme sau mai târziu vom vedea că aşa este şi ne vom bucura pentru el, îi vom da slavă lui Dumnezeu pentru asta. Poate prin acel ‘’defect’’ Dumnezeu ne-a păzit de un mare rău, poate chiar de distrugerea sufletească. Ce bine că Dumnezeu ne-a creat diferiţi! Ce bine că Dumnezeu ne-a făcut unici! Complexele vin din neacceptatea de sine, din dorinţa de a fi altcineva. Şi atunci putrăm măşti din dorinţa de a fi plăcuţi de toată lumea.
Ei bine, hai să privim realitatea în faţă. Nu suntem plăcuţi de toată lumea şi ce bine că e aşa! Nu glumesc, vorbesc serios. Nici Hristos n-a fost iubit de toată lumea. Unii l-au urât de moarte şi căutau să-l ucidă cu orice preţ. Dar noi, că suntem oameni cu păcate, să ne aşteptăm să fim iubiţi şi plăcuţi de toţi?
Blândeţea, delicateţea, bunul-simţ, umorul, inteligenţa fină, simplitatea şi firescul îl fac pe un om frumos. Şi dacă nu le avem pe acestea, să nu ne pierdem nădejdea. Dumnezeu îl face pe om frumos. Păcatul îl urâţeşte pe om, dar harul îl face frumos, spune Sfântul Siluan. Păcatul urâţeşte chipul creat de Dumnezeu, nu altceva. Oricâte produse cosmetice am folosi pentru a ne acoperi aşa-zisele imperfecţiuni, nu facem decât să acoperim o rană cu un plasture fără să o curăţăm. Iar păcatul nu se curăţă, nu se şterge cu orice fel de demachiant. Există un demachiantul universal care spală tot, curaţă tot, iartă tot, iubeşte tot şi la care se ajunge când omul se apropie de Hristos. E Taina Spovedaniei.
Contează ce spune lumea sau contează cum e sufletul omului în faţa lui Dumnezeu? Nu există om urât, oricât de nesimetrică ar fi faţa lui sau oricât de multe defecte fizice ar avea! Nu în asta stă frumuseţea. Am întâlnit oameni frumoşi la prima vedere, parfumaţi cu de toate, dar care atunci când au deschis gura să vorbească n-au mai fost frumoşi. Deloc. Dar am întâlnit şi oameni care nu păreau a avea o anume frumuseţe, simpli, nu te atrăgeau la prima vedere, dar care atunci când au început să vorbească s-au dovedit a fi cei mai frumoşi oameni de pe pământ.
Să aflăm cum scapă tinerii de complexele de inferioritate fizică. Este o temă esenţială pentru că în general tinerii care nu se consideră frumoşi suferă destul de mult, le vin până si gânduri de sinucidere. Cum să faci să te poţi accepta pe tine aşa cum eşti?
Un răspuns din partea Maicii Siluana care este foarte apropiată de problemele cu care se confruntă tinerii din ziua de azi:
‘’
Cândva, un tânăr student era foarte complexat: I se părea că e urât. Apoi şi-a lăsat barbă şi i s-a părut că era mai frumos. Înainte se lupta să “compenseze” cu ceva acest aspect: cum să fie el mereu primul: cel mai deştept, cel mai grozav. Zicea că până si pe stradă mergea mereu repede şi urmărea să fie înaintea celorlalţi. Atunci am vorbit cu el, ne-am rugat împreună şi am zis aşa: “Eu te vad frumos şi nu sunt oarbă”. “Da, dar ceilalţi toţi îmi spun că sunt urât, si mama si tata, si fetele si eu mă uit in oglindă si mă văd urât! Eu cred că dumneavoastră nu vedeţi bine!”. I-am zis: “Hai să pornim de la ideea că ei nu vad bine si tu nu vezi bine, iar eu văd bine. Zi aşa: Doamne, Iisuse Hristoase, daca Tu m-ai făcut aşa, Tu Te-ai gândit la ceva si ştii cum sunt. Si tu îmi fagaduiesti mie, aşa cum sunt, Bucuria Ta. Înseamnă ca se poate, ca bucuria nu depinde de forma nasului meu…! Si eu ce vreau de fapt? Sa fiu frumos sau sa fiu bucuros?
Si vei afla ca soluţia nu este nu ştiu ce operaţie estetica, ci Duhul Sfânt, care atunci când va străluci printr-un nas borcănat o sa-l facă de toata frumuseţea! Pentru ca urâţenia este sufleteasca. Invidia ca nu-s frumos ca ceilalţi mă face şi mai urât.” Atunci, el a invatat sa se accepte aşa cum este, L-a chemat pe Mântuitorul să-l facă să-şi vadă frumuseţea care era numai a lui. După o vreme vine plin de bucurie la mine şi-mi spune: “Ai avut dreptate. Cred ca-s frumos. Cea mai frumoasa fata de la A.S.E. mă place. Si aceasta fata, soţia lui de acum si mama celor doi copilaşi ai lor, a zis: “Bărbatul meu e cel mai frumos”. Eu chiar am întrebat-o: “Tu chiar crezi? Nu vezi ca-i cam urâţel?” Zice: “Nu e! Aşa mi l-a făcut Dumnezeu ca să nu mi-l fure alte fete! E frumos cu adevărat!”.
Frumuseţea nu tine de circumstanţe exterioare. Timiditatea si complexele ne vin din neacceptarea de sine, din faptul ca vrem sa fim după tipare exterioare. Noi suntem un vas in care Dumnezeu vrea sa pună sfinţenia Lui. Sfinţenia lui Dumnezeu încape in aceste vase de lut. Cheamă-l pe Dumnezeu, lucrează poruncile, umple-te de har si vei fi desavarsit! Cere-i lui Dumnezeu sa-ti vindece complexele si, mai ales, roagă-te si lasă-te de tot ce-ai făcut rău ca sa-ti compensezi complexele.
Când suntem nefericiţi, nu vrem sa suferim. Când suntem uraţi nu vrem sa suferim si ne apucam sa facem rost de “compensaţii” care devin tot atâtea dependente: reverii de tipul telenovelelor, plăceri ilicite pe întuneric, prăjituri, alcool, tigari…Lepădaţi acestea! Spovediţi-va, vindecaţi-va, si Domnul ne da bucuria pe care n-o i-a nimeni de la noi si sfinţenia pe care numai El poate sa ne-o dea. Invata aceasta mare taina: nu te uita in oglinda ca sa vezi daca eşti frumos sau nu, ci in icoana Mântuitorul. Chipul tău este Mântuitorul biruitor, înviat. Oglindeşte-te acolo pana când se va imprima mai adânc Chipul tău in tine si pana când vei semăna cu El.
Vin zile in care oamenii care au stat mult in fata icoanei Mântuitorului ajung sa spună celor din fata lor: “Atunci când vii tu, parca a intrat Hristos”, când vine părintele cutare parca a venit Dumnezeu. Chiar a venit! Pentru ca Părintele cutare in rugăciunile lui a lucrat la împlinirea icoanei lui Hristos care e vie in el. Când, ca fata, ca femeie stai mult in fata icoanei Maicii Domnului, nu mult ca timp, sa-i spui: “Maica Domnului, vreau sa fiu si eu ca tine!” Uitat-va la icoanele Maicii Domnului: multe, la prima vedere par urate dar după ce te rogi in fata lor, le vezi frumuseţea, care e frumuseţea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu dăruita celui care si-a curăţit privirea pentru a vedea. Frumuseţea e ascunsa, nu-i comerciala. Aceasta frumuseţe e frumuseţea cu care intram in rai; pe aceea sa o căutam. Deci, daca nu eşti frumos ca in reclama aceea, bucura-te ca frumuseţea ta e o frumuseţe care duce la rai nu la o vânzare de produse care ne dau plăcere.’’ (
Monahia Siluana Vlad, Meşteşugul bucuriei)
Frumuseţea şi înălţimea
V-aţi întrebat vreodată de ce se consideră că femeile trebuie să poarte tocuri pentru a fi ‘’frumoase’’? Există o legătură între înălţime şi frumuseţe?
Dacă este adevărat, atunci înseamnă că femeile înalte nu au nevoie de tocuri. În realitate nu este aşa, pentru că aproape toate femeile, înalte sau nu, tinere sau mai puţin tinere, poartă tocuri. Este deja un etalon de frumuseţe sau nu? Nu poţi fi cu adevărat fericită dacă ai doar 1.50 cm ? :) Ei, hai să fim fericiţi orice înălţime am avea.
Ce se întâmplă când purtăm tocuri?
Să aflăm chiar de la specialişti.
Purtarea tocurilor înalte acţionează intens asupra structurilor musculare ale picioarelor şi modifică mersul.
Cercetători finlandezi de la Universitatea Jyvaskyla au dorit să afle cu precizie mecanismele implicate. Ei au examinat cum merg femeile care poartă de multă vreme tocuri înalte, faţă de cele care poartă doar rar. Ei au constatat că principiile de bază ale mersului nu erau respectate la femeile cu tocuri înalte: pasul era mai mic, muşchii şi tendoanele lucrau mai intens şi s-a observat o scurtare a muşchilor pulpei, aflaţi sub presiune constantă.
Toate aceste modificari cauzează sciatică, o afecţiune dureroasă în care nervii sunt blocaţi, transmitand semnale dureroase şi senzaţia de amorţeala de la spate până la picioare. O altă problemă comună este aceea că tendonul lui Ahile este deteriorat pentru totdeaună", adauga Dr. Mike O'Neill pentru dailymail.co.uk.
O combinatie periculoasa este reprezentata de pantofii cu toc înalt si varfurile subtiri, de tip ciocate. Pe lângă efectele negative ale tocurilor, aceştia pun o presiune destul de mare şi asupra degetelor tale. Printre cele mai des întâlnite efecte sunt monturile - deformari ale degetului mare. Chiar dacă nu te-ai fi gândit, purtarea tocurilor îţi poate da şi dureri de cap. Pentru ca organismul nostru este un sistem care poate resimti efectele negative în lanţ, presiunea pusa de purtarea tocurilor este transmisa de la spate, prin intermediul nervilor, către ceafă. Rezultatul se concretizează sub forma migrenelor frecvente. Genunchii nu sunt primele "victime" ale tocurilor. Purtarea lor ne afecteaza in primul rand coloana vertebrala si tendonul lui Ahile. "Tocurile inalte te determina sa iti ridici calcaiele si de indata ce faci asta, centrul tau de greutate se modifica si este impins in fata. Din aceasta cauza esti nevoita sa iti schimbi pozitia spatelui pentru a compensa lipsa de echilibru, ceea ce pune presiune asupra coloanei vertebrale si asupra nervilor spatelui", declara Dr. Mike O'Neill.
Pentru frumuseţe, femeile rabdă, suferă şi fac numeroase compromisuri. Chiar dacă asta înseamnă să poarte o încălţăminte cu care abia reuşesc să îşi menţină echilibrul.
Receptorii nervosi de la nivelul talpii, numiti proprioreceptori, transmit catre coloana si muschi informatii referitoare la solul pe care călcăm, sensul miscarii, pozitia membrelor.Pentru ca musculatura sa functioneze la capacitati normale, trebuie sa primeasca informatii de la proprioreceptori", explica Prof. Dr. Catalin Codreanu, Presedintele Ligii Romane contra Reumatismului. Primind aceste informatii, corpul îşi regleaza centrul de greutate cand ne aflam in pozitie ortostatica (in picioare).
Folosind foarte des tocurile, inducem organismul în eroare si anumite parti ale corpului vor fi suprasolicitate. Suprasolicitarea unor muschi, conduce -ca intr-un joc domino - la atrofia altora, iar atrofia musculara este un factor favorizant pentru aparitia artrozei. Inainte de a-ti cumpara o pereche superba de pantofi cu toc, gandeste-te si la riscurile pe care ti le asumi...
Un fotograf de modă spunea că nici cu un pistol la tâmplă nu ar încălţa aşa ceva.Lucrase cu zeci de modele care schimbau zeci de perechi de pantofi, cizme ori sandale în timpul lungilor şedinţe foto. Toate fetele se plângeau de dureri cumplite şi abia mergeau după ore întregi de stat pe tocuri. Nu le admira, ci le compătimea sincer. Pentru el, femeile acelea nu mai erau deloc atrăgătoare ştiindu-le suferinţa. Un instructor de dans povestind despre pantofii pe care şi-i aleg miresele pentru ziua nunţii spunea că care sunt total nepotriviţi nu doar pentru a valsa, dar şi pentru a sta în picioare ore în şir.
N-am întâlnit încă una care să renunţe, de parcă secretul feminităţii ar sta în înălţimea unei femei… Ce Dumnezeu, doar nu te-ai născut cu tocuri! Nu te dai odată şi odată jos de pe ele şi atunci rămâi exact cu înălţimea pe care o ai? …Bună întrebare…
Dacă te-ai obişnuit atât de mult cu tocuri, încearcă să reduci timpul în care porţi astfel de încălţăminte. Tot de la specialişti citire:
e destul două ore, nu mai mult. Femeile deştepte aşa fac :)
Îmbrăcămintea fetelor şi personalitatea
În general, felul în care te îmbraci este considerat o problemă personală. Mulţi spun: e treaba mea cum mă îmbrac! În realitate, atunci când trăim în societate felul în care ne îmbrăcăm nu ne priveşte doar pe noi, pentru că el îi afectează şi pe cei din jurul nostru. Câtă importanţă trebuie să acorde fiecare persoană felului în care se îmbracă?
Vedem femei care, prin îmbrăcăminte şi atitudine, degajă un aer dinamic, sportiv, dar cu tentă masculinizată, dar întâlnim şi adolescente şi tinere care îşi accentuează, în mod aproape ostentativ, doar sexualitatea. De multe ori acestea au primit sau au receptat mesajul că doar aşa pot atrage atenţia şi pot obţine admiraţia şi aprecierea pe care şi le doresc. Din păcate mesajul pe care îl transmit astfel este denaturat şi le pune de multe ori pe acestea în situaţii de vulnerabilitate.
Nu de puţine ori genul de admiraţie şi de atenţie pe care îl primesc se reduce la cel exterior, superficial, rezervorul lor interior de iubire rămânând în continuare gol.
Tipul de interacţiuni în care intră şi suferinţele resimţite astfel duc doar la accentuarea convingerilor de tipul "toţi bărbaţii sunt la fel", "nimeni nu mă iubeşte aşa cum sunt", "nu pot avea încredere în nimeni".
Comunicăm şi ne transformăm prin ceea ce purtăm
Rolul îmbrăcămintei a fost studiat foarte mult de-a lungul timpului, iar în ultima vreme s-a creat o adevărată filozofie de folosire a stilului vestimentar mai ales în domeniul profesional, multe companii având reguli stricte în acest sens.
S-a constatat că înfăţişarea exterioară descoperă nu doar nivelul social, economic sau educaţional, ci vorbeşte şi despre caracterul persoanei. De aceea stilul vestimentar poate fi folosit pentru a transmite ceva anume. În plus, felul în care ne îmbrăcăm nu îi influenţează doar pe cei cu care ne întâlnim, ci şi pe noi înşine, pentru că într-o mare măsură devenim ceea ce purtăm, adică felul în care ne îmbrăcăm ne influenţează comportamentul.
Hainele poartă întotdeauna un mesaj
Vestimentaţia este deci o problemă serioasă, chiar dacă mulţi consideră că important este „ce avem în suflet, nu exteriorul”. Această atitudine duce la extreme: - fie de exemplu ne îmbrăcăm strălucitor, arătând o grijă excesivă pentru trup şi podoabe, considerând că putem fi curaţi şi smeriţi în ciuda acestora, - fie ne îmbrăcăm neglijent şi chiar murdar, ceea ce arată o lipsă de respect pentru ceilalţi şi pentru trupul nostru.
De ce ne îmbrăcăm într-un anume fel?
"Conştient sau inconştient, spune William Thourlby – un recunoscut consilier în îmbrăcăminte, hainele pe care le purtăm descoperă nişte lucruri pe care vrem ca lumea să le creadă despre noi înşine." Ne îmbrăcăm deci pentru alţii mai mult decât pentru noi înşine. Unii se îmbracă pentru a-şi arăta hainele frumoase, alţii se îmbracă extrem de simplu pentru că vor să convingă lumea despre smerenia lor. Şi unii şi alţii suferă de mândrie. Apoi, dacă problemele noastre sufleteşti ne determină să căutăm cu orice preţ acceptarea societăţii, ne vom îmbrăca cum ne dictează aceasta, pentru a plăcea şi a fi acceptaţi de ceilalţi.
Înfăţişarea noastră trebuie să fie îngrijită, ordonată, potrivită, astfel încât nimeni să nu fie tulburat de ea, iar modestia şi decenţa sunt calităţi care împodobesc orice personă.
1.
Modestia:
Modestia înseamnă lipsa opulenţei, a exagerărilor, a grijii excesive pentru anumite aspecte (bijuterii, cosmetice, coafuri, accesorii etc.).
2.
Decenţa:
Acest aspect se referă în mod special la femeie, din cauza puterii pe care o are aceasta de a influenţa prin vizual.
Cum poate o femeie să arate respect faţă de sine, faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu prin îmbrăcămintea sa?
Îmbrăcându-se cu decenţă, cu sensibilitate, fără a cauza ruşine sau stânjeneală oamenilor care o privesc.
În dorinţa de a câştiga atenţia şi iubirea bărbatului, femeia crede că îmbrăcându-se după cerinţele modei, impresionând cu fizicul ei, va reuşi acest lucru. Uită că nu face decât să se auto-transforme într-un obiect; foarte râvnit, ce-i drept, dar aruncat după utilizare.
Îmbrăcarea după modă ne aruncă de multe ori în abisuri periculoase, pentru că moda are o filozofie perversă. Mary Quant, designerul care a inventat fusta mini, spunea că scopul ei ca şi creatoare de modă este de „a îmbrăca pe femei astfel încât bărbaţii să fie provocaţi să le strângă în braţe”. La întrebarea „Care este scopul modei?”, răspunsul ei a fost prompt: „sexul”.
Să ţinem deci cont, înainte de a reduce din lungimea fustelor şi de a coborî talia pantalonilor, că scopul modei este de a-şi vinde produsele prin exploatarea puternică a pornirilor biologice, prin expunerea unor haine care hrănesc mândria şi apetitul sexual.
De multe ori adolescentele şi tinerele nu cunosc îndeajuns psihologia masculină şi faptul că bărbatul, spre diferenţă de femeie, este excitat prin simţul văzului. De aceea hainele mulate, ca să nu mai vorbim de cele care lasă descoperită o mare parte a corpului, sunt o adevărată provocare pentru el şi are nevoie de o mare tărie sufletească pentru a nu fi tulburat. Iar Hristos ne spune clar: „oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.” Sigur că nu suntem vinovate pentru mizeria mintală de care poate suferi un bărbat, însă să nu uităm nici că suntem răspunzătoare pentru adulterele cauzate de ceea ce purtăm şi cât arătăm.
Cele două criterii nu exclud deci curăţia, îngrijirea şi eleganţa (în sensul ei de bun gust şi graţie).
A te îmbrăca modest şi decent înseamnă că hainele vor acoperi în mod suficient corpul, astfel ca alţii să nu fie stânjeniţi sau ispitiţi. Înfăţişarea exterioară va fi un martor tăcut şi fidel al identităţii noastre.
Alegerea vă aparţine.
A consemnat Ramona Pop
Bibliografie:
1
. Monahia Siluana Vlad,
Meşteşugul bucuriei, vol. 1, Conferinţe şi răspunsuri la întrebările tinerilor, Ed. Agaton, Făgăraş, 2007
2
. Dan Puric,
Despre Omul frumos, Bucureşti, 2009
Sursa internet:
1.
http://apostolatintarafagarasului.blogspot.com/2011/06/cu-ce-va-imbracati-fetele.html,
Natalia Corlean
2.
http://apostolatintarafagarasului.blogspot.com/2010/05/moda-ortodoxa.html,
Natalia Corlean
3.
http://www.doxologia.ro/familie/terapie-pentru-suflet/imbracamintea-fetelor-intre-decenta-feminitate,
Dana Alecu
4.
http://www.realitatea.net/pericolul-ascuns-al-tocurilor-inalte-duc-la-scurtarea-pulpei-piciorului_940261.html
5.
http://www.eva.ro/sanatate/medicina-generala/tocurile-inalte-un-pericol-pentru-sanatatea-ta-articol-12314.html
6.
http://www.dailymail.co.uk/health/article-1053601/High-heel-horrors-The-hidden-cost-body-crucial-extra-inches.html
7.
http://www.lumeacredintei.com/sct_3/st_2463/navPage_1/demachinat_universal.htm ,
Ramona Pop
