O combinaţie de afecţiune şi teama de singurătate

“Când spui “Te iubesc. Nu pleca. Nu pot trăi fără tine”, deşi poţi fi convins că iubeşti, te asigur că nu iubeşti. Ceea ce tu simţi este o combinaţie de afecţiune şi teama de singurătate. Cu greu vei recunoaşte asta. Insă acesta este adevărul gol-goluţ: te agăţi de celălalt deoarece nu crezi că te vei descurca fără el. Nu crezi că-ţi poţi asuma o viaţă de unul singur, cel puţin pentru o perioadă (până stabileşti o relaţie cu altcineva). Nu te simţi suficient de pregătit sau puternic pentru a face faţă vieţii de pe o poziţie independentă. Te temi. La nivel psihologic, esti încă un copil care are nevoie de un părinte. Are nevoie de cineva care să-l protejeze într-o lume ostilă sau indiferentă. De aceea, iubirea ta are o componentă infantilă. Nu este iubirea unui adult care dăruieşte, ci este iubirea unui copil pentru părintele său. Oferi afecţiune, însă la schimb. Nu eşti suficient de centrat în tine însuţi pentru a oferi afecţiune fără a aştepta nimic în schimb.

Când spui “Te iubesc. Nu sunt de acord să te întâlneşti cu altă femeie/alt bărbat” situaţia e relativ asemănătoare. Te temi de pierdere! Dacă cealaltă femeie este mai atrăgătoare? Dacă celălalt bărbat este mai interesant? Te simţi ameninţat. Cealaltă persoană s-ar putea dovedi, pentru partenerul tău, mai bună ca tine. S-ar putea să o aleagă pe ea, ceea ce înseamnă că tu vei rămâne singur. Doar nu vrei să ajungi aici! Doar îţi iubeşti partenerul, n-o să permiţi aşa ceva!

Aceasta nu este iubire, deoarece iubirea extinde libertatea. Iubirea autentică îl ajută pe celălalt să evolueze, să-şi depăşească limitele, să-şi îmbogăţească experienţa, să se cunoască în profunzime. Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori. Inchisorile sunt create din frică. Majoritatea sunt invizibile (înţelegi acum titlul cărţii?).

Dezaprobând, condamnând sau pedepsind nevoia lui de a-şi petrcce timpul cu altcineva (nu neapărat un partener erotic), te aperi de propria teama de pierdere şi abandon. Instrumentul pe care îl foloseşti este controlul. Controlul nu este iubire! Rădăcina nevoii de control este insecuritatea. Dacă ai fi sigur pe tine, i-ai acorda celuilalt toată libertatea din lume, îţi vei asuma riscul ca el, bucurându-se de această libertate, să întâlnească pe cineva mai potrivit sau mai stimulativ. Dacă se întâmplă asta nu-ţi modifică sentimentele nici măcar cu un milimetru. Tu nu-l iubeşti pentru ca el să te iubească la schimb. Tu iubeşti pentru bucuria de a-ţi manifesta această putere. A iubi necondiţionat este o mare putere! Dacă el sau ea pleacă într-o altă direcţie, tu nu vei fugi după el ca să-ţi exprimi iubirea. Este ca şi cum un trandafir ar alerga după cineva ca sa-i ofere parfumul. Iubirea este parfumul fiinţei tale (când fiinţa a înflorit pe deplin). Dacă el pleacă sau vrea să plece, nu-l vei reţine. O să fii trist(ă) o vreme. E firesc, cineva drag a plecat din viaţa ta. Dar iubirea ta nici nu va seca, nici nu va fi blocată sa curgă spre altcineva.

Dacă ceea ce citeşti îţi pare utopic sau nerealist, îţi garantez că este următorul nivel de evoluţie pentru noi, locuitorii acestui Pământ. Am întâlnit până acum 3 oameni în carne şi oase care să iubească în acest fel. Asta îmi dă mari speranţe, chiar dacă mi-au trebuit vreo 20 de ani până să-i găsesc.

Cum se atinge acest nivel? Cum se iubeşte fără a fi dependent? Cum să separi iubirea de nevoia de a poseda, teama de abandon, nevoia de control, teama de respingere? Într-un singur fel. Aflând cine eşti.”

Adrian Nuta, Inchisorile invizibile

Cum să recunoaștem semnele dependenței amoroase?

Sentimentul „nu pot să trăiesc fără acest om” sau „nu pot fi fericit(ă) fără acest om” este un semn al dependenței. Dragostea este libertate. Oamenii pot să fie împreună sau nu, se pot chiar despărți pentru totdeauna, dar cel care iubește se simte bine în urma faptului că cel iubit pur și simplu există.

Omul dependent se așteaptă ca „dragostea” lui să-l facă fericit. În realitate, nimeni în afară de tine însuți nu te poate face fericit sau nefericit. De fapt, omul dependent nu-și găsește fericirea în relația de cuplu. În cea mai mare parte a timpului îl chinuie neliniștea, temerile, îndoielile, gelozia, ciuda față de omul „iubit”. După cum îl arată numele, el depinde de fiecare privire a celui „iubit”, de fiecare cuvânt, de tonul lui. La scurtă vreme după începutul relației, acesta începe să-i aducă celui dependent mai ales suferințe. Cea mai mare parte a timpului este deprimat, sănătatea i se deteriorează, are mai puțin spor la muncă.

Cel mai neplăcut moment din viața celui dependent e pregustarea întâlnirii, pregustare care seamănă cu euforia alcoolicului care savurează apropierea momentului când va pune gura pe băutură - însă această euforie se închide aproape întotdeauna printr-o dezamăgire. Doza de „iubire” pretinsă de dependent crește în mod constant, iar „donatorul” nu este capabil să o mărească la nesfârșit. El începe să limiteze „doza”, iar în cele din urmă scapă cu fuga de această pseudodragoste...

(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată : taina dragostei înainte și după căsătorie, Traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2012, pp. 10-11)

Sursa: Doxologia.ro