joi, 6 august 2015

Este vreun caz în Evanghelie în care a cerut cineva ceva de la Dumnezeu și nu a primit?

Nu există. Nu în sensul că Dumnezeu împlinește orice fantezii ale noastre. Dar când ai o problemă – și toți avem o problemă, mai ales în contextul acesta, de a mă crea: Doamne, care este rostul meu în viață? De ce m-ai creat? sau Doamne, Tu ai spus că nu e bine omului să fie singur; rânduiește-mi și mie o jumătate cu care să învăț să iubesc… – și te duci la Dumnezeu cu ea, nu se poate ca Dumnezeu să nu răspundă. Durează mai mult până ce ne liniștim și primim răspuns, dar primim. Dumnezeu răspunde în diferite forme. În sensul că îți arată măcar, pe limba ta, a inimii tale, că nu ți-e de folos și că altceva trebuie să ceri. Și ți-l va da și te va împlini. Problema ți-o va rezolva. În cazul acesta, nu primești tu ce-ai vrut, dar, strigând, primești răspuns.

Deci, nu se poate ca Dumnezeu să nu răspundă, ci se poate ca noi să nu ne rugăm! Pentru că El a zis: Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Și întărește: pentru că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide.
În contextul acesta – și vă rog să vă intre în inimă, în faptă și în lucrare – spune Sfântul Serafim de Sarov: Nu există niciun motiv ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunea noastră pentru celălalt. Când te doare inima pentru celălalt, e aproape garantat că Dumnezeu va lucra.

Ierom. Ieremia B.

Sursa: Răspunsuri la întrebări ale tinerilor de azi, Revista Mănăstirii Putna

Niciun comentariu:

Minunea Maicii Domnului cu o tânără pe care a ferit-o de o alegere nepotrivită

Minunea Maicii Domnului  O frumoasă priceasnă în cinstea Maicii Domnului spune așa:   „Când plângeai sub Cruce/Maică-ndurerată,/Te-am primit...