Cu cât părinţii se iubesc mai mult, cu atât copiii aşteaptă acelaşi lucru în căsătoriile lor

”Cu cât părinţii se iubesc mai mult, cu atât copiii aşteaptă acelaşi lucru în căsătoriile lor. Când realizează ceea ce se petrece în jurul lor, chibzuiesc bine. Dacă în schimb părinţii se ceartă între ei, copilul e gata să facă la fel, ştiind că aşa este căsătoria…Căsătoria este o Taină. Trebuie să mori ca să renaşti. Este o Taină la fel ca şi Botezul. Dacă nu te naşti din nou în inima celuilalt şi celălalt nu a renăscut în inima ta, Dumnezeu este absent.”

Maica Gavrilia Papaiannis

Dragostea care se roagă este frumoasă, dar cea care imploră este a unei slugi

Dacă dragostea ta nu are speranţa să fie împărtăşită, trebuie s-o păstrezi în tăcere. Ea poate să mocnească în tine, dacă e linişte. Căci ea creează o direcţie în lume, şi orice direcţie care-ţi permite să te apropii, să te îndepărtezi, să intri, să ieşi, să găseşti, să pierzi, te înalţă. Căci tu eşti cel care trebuie să trăiască. Dar nu există viaţă dacă niciun zeu n-a creat pentru tine linii de forţă.

Dacă dragostea ta nu este împărtăşită şi devine implorare zadarnică pentru o răsplată a fidelităţii tale, şi dacă nu ai forţa sufletească de a păstra tăcere, atunci, dacă există vreun medic, mergi la el să te vindece. Căci nu trebuie să confunzi dragostea cu sclavia inimii. Dragostea care se roagă este frumoasă, dar cea care imploră este a unei slugi. Dacă dragostea ta se loveşte de absolutul lucrurilor, ca de pildă exilul sau zidul de netrecut al unei mănăstiri, mulţumeşte Domnului că aceea pe care o iubeşti te iubeşte şi ea, deşi este, în aparenţă, surdă şi oarbă. Căci există, pentru tine, o lumină aprinsă în lume. Puţin contează că nu te poţi folosi de ea. Căci cel ce moare în deşert, deşi moare, este bogat cu casa sa îndepărtată.

Dacă voi clădi suflete mari şi îl voi alege pe cel mai potrivit pentru a-l închide în zidurile tăcerii, vei spune că nimeni nu va primi nimic de la el. Şi totuşi, el înnobilează întregul imperiu. Oricine trece în depărtare se posternează. Şi astfel iau naştere semnele şi miracolele.

Dacă există dragoste pentru tine, deşi inutilă, şi dragoste din partea ta în schimb, vei păşi în lumină. Căci doar ruga căreia tăcerea îi este răspuns e grandioasă, atunci când divinitatea există.

Iar dacă dragostea ta este împărtăşită şi braţe se deschid pentru tine, roagă-te ca această dragoste să fie salvată de la putreziciune, căci mă tem pentru inimile prea fericite.
                                                            (Antoine de Saint-Exupery, Citadela, p. 258)

Sursa: Dragostea care se roagă este frumoasă

Riscurile dragostei

”Dragostea nu are nevoie de cuvinte multe. Dragostea este sau nu este. Cuvintele niciodată nu au atras dragostea şi nu au convins-o să rămână, să ştiţi, după cum nici tăcerea nu a alungat dragostea niciodată. Ba, dimpotrivă, multele cuvinte o golesc de frumuseţea ei.”

Pr. Savatie Baștovoi, Riscurile dragostei

Iubirea cu capu’nainte

Nu sunt o bună jucătoare de poker, dar dacă aş fi, din când în când mi-ar plăcea să îmi împing toate jetoanele spre centrul mesei şi să spun “ALL IN”. Mişcarea asta desemnează dorinţa unui jucător să parieze totul pe o singură mână, cea pe care o are în faţă.
Când joc cărţi nu am atâta curaj. Măresc mizele încet, ca să nu trezesc suspciuni, ezit, mă întreb ce alte cărţi mai au ceilalţi. Cred că de aceea mă miră foarte tare de câte ori sunt dispusă în viaţă să pariez pe o singură mână.
Eu cu iubirea am acest tip de relaţie: ALL IN. Totul sau nimic. Toţi sacii în aceeaşi căruţă.
Mă trezesc, uneori ani mai târziu, într-o viaţă pe care nu o recunosc şi în locuri în care simt că nu ar trebui să fiu. Mă uit în jur şi mă întreb cum am ajuns acolo. Apoi îmi amintesc – m-am suit pur şi simplu în “căruţa” cuiva, am trecut prin tot felul de hârtoape, şi după mult, mult, timp am coborât undeva unde nu voiam să ajung.
Încerc să mă înţeleg şi să mă iert. E de înţeles atunci când e mult mai uşor să las pe cineva să îmi ghideze viaţa, să îmi dicteze când să fiu fericită şi când să fiu înghiţită de hârtoape. Este comod, nu cere nici un pic de responsabilitate, îmi dă voie să mă plâng atunci când lucrurile nu merg bine.
Dar preţul este totuşi prea mare. Când intru cu toate gândurile, toate emoţiile, toate visele într-o iubire, nu pot să mă mai recunosc atunci când ies din ea.
Şi atunci, cum să fac? Să nu mai iubesc, nu pot. Să iubesc prudent, cu picătura, cu ochii şi în alte părţi – asta mi s-ar părea mai degrabă înşelătorie.
Continui să iubesc din tot sufletul. Diferenţa este că uneori trebuie să fac eforturi, anti-intuitive şi uneori de-a dreptul dureroase, să mă dezlipesc de sufletul celuilalt şi să îmi aduc aminte cum este acest suflet al meu din care tot iubesc atâta.

Sursa: Iubirea provoacă dependență