Fecioria se poate redobândi prin lacrimile pocăinţei

Mitropolit Hierotheos Vlachos

(...) pocăinţa şi Sfânta Taină a Mărturisirii vindecă rănile sufleteşti. Inspirată de Mângâietorul şi însoţită de suspine şi neîncetate păreri de rău, pocăinţa mistuie patimile. Astfel, pe deplin vindecat, omul „dobândeşte neprihănirea", precum ne încredinţează Cuviosul Nichita Stithatul: „Să nu zici în inima ta: îmi este cu neputinţă să dobândesc de acum înainte curăţia fecioriei, după ce am căzut în stricăciunea şi nebunia trupului, în multe chipuri". Fecioria se poate redobândi prin lacrimile pocăinţei, care reprezintă un al doilea Botez: „Căci unde se stăruie cu ostenelile pocăinţei şi cu căldura inimii în greaua pătimire, şi curg râuri de lacrimi din umilinţa inimii, acolo se dărâmă toate întăriturile, se stinge tot focul patimilor şi se săvârşeşte renaşterea de sus prin venirea Mângâietorului; şi sufletul se face iarăşi palat al curăţiei şi al fecioriei”.

Naşterea din nou a omului nu se poate săvârşi fără ascultarea de medicul duhovnicesc, care ne tămăduieşte în Hristos Domnul: „A nu asculta de părintele duhovnicesc, după pilda Fiului Care S-a făcut ascultător Tatălui până la moarte şi cruce, înseamnă a nu te naşte de sus". Această renaştere „vine din ascultarea de părinţii duhovniceşti".

Sursa: Psihoterapia ortodoxă: Știința Sfinților Părinți, Ed. Învierea- Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pg.320

Ce facem dacă ne-am aventurat deja şi nu doar o dată şi nu doar sentimental?

Sărut mâna, Măicuţă!
Am reuşit să cristalizez un gând ce nu-mi dădea pace de când am dat de dumneavoastră şi de site şi am să-l pun aici, rugându-vă să mă sfătuiţi pe mine şi poate pe cei ce se vor regăsi în această problemă.

Părintele Nicolae Tănase spune într-o conferinţă: "Ce se întâmplă în cazul în care o fată iubeşte desăvârşit un băiat? Care îşi deşartă toate sentimentele în prietenul ei? Şi care nu se culcă cu el, dar se descărca de tot ce are ea (sentimental). Acesta o părăseşte dintr-un motiv sau altul, şi avem de a face cu o fată care într-o altă căsătorie este goală pe dinăuntru şi anume: nu poate iubi. Ar vrea, raţiunea îi spune: încearcă!, dar eşuează. Deci avem de a face cu o a doua situaţie: o căsnicie nefericită.".

Mai devreme aţi răspuns unui mesaj în care exact asta ne sfătuiaţi, să nu ne mai aventurăm... Dar ce facem dacă ne-am aventurat deja şi nu doar o dată şi nu doar sentimental, ci şi trupeşte... Suntem sortiţi / sortite eşecului în viaţă? Există vreo şansă să restabilim puritatea într-o zona mânjită de noroi cu cruste groase, împietrite? Mai putem învăţa / descoperi "prietenia duhovnicească" de care vorbiţi în Meşteşugul Bucuriei? Mai putem învăţa ABC-ul relaţiilor frumoase, noi cei sortiţi eşecului? Mai putem scoate ceva dintr-o inimă secătuită?

Vă îmbrăţişez cu mult drag!

I.

***

Fetița mea iubită,

Dumnezeul Cel Viu, Care este cu noi şi gata să Se sălăşluiască în noi, a venit la noi şi S-a făcut om, pe când noi eram plini, plini de noroi! Nu S-a scârbit de noi şi nu Se scârbeşte nici acum! Ci ne roagă să ne oprim şi ne cheamă la El ca să ne cureţe de toată întinarea şi să ne îmbrace în haina lui de Slavă, oricât de tare sau de des am fi căzut şi ne-am fi murdărit! El, Dumnezeu, le face pe toate noi! Fără pată! Asta e prima Lui lucrare cu noi! Apoi ne umple de prezenţa Lui şi de Bucuria Lui şi vom avea ce să dăruim iubind ca El şi cu El!

Ar fi zadarnică orice încercare de a mirosi frumos după ce am căzut într-o hazna plină, fără să ne spălăm şi să ne curăţim cu amănuntul!

Pocăinţa şi iertarea fac această lucrare în şi cu noi! Şi o inimă secătuită, de va fi iarăşi "branşată" la Izvorul Vieţii, va deveni la rândul ei izvor de viaţă! Nu uita: femeia Samarineană avusese deja cinci bărbaţi!

Curaj! Dar, fără pocăinţă şi fără iertare nu vom putea nimic!

Te îmbrăţişez cu drag, bucurie şi nădejde, pentru că deja ai pornit pe Cale!

M. Siluana

Redobândirea fecioriei? Cum e posibil să o iei de la început?

Sf. Maria Egipteanca

Am întâlnit tinere care au căzut în păcat și nu s-au mai putut ridica, nu s-au putut ierta și nici n-au mai nădăjduit în iertarea lui Dumnezeu. Cel mai greu le era să creadă că Dumnezeu îi dă, cu adevărat, celui care se întoarce de pe calea păcatului, o viața nouă, că el nu mai este același cu cel ce a venit la spovedanie, ci că este curățat de ”toată întinarea”. 
Am întâlnit și tinere care s-au ridicat din păcat și cu toată experiența aceasta dureroasă au putut da o mână de ajutor și altora, mărturisind despre iubirea și iertarea lui Dumnezeu care ”nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea sa și să fie viu”(Iezechiel 33,11).
Textul de mai jos sper să fie de folos celui care dorește să-și schimbe viața, să pună ”început bun”.

A Second Chance at Virginity? How is it possible to start over?

 Tim Stafford
http://www.christianitytoday.com

Poţi reveni la starea de feciorie?

Sună ridicol. Să-ţi redobândeşti fecioria? De ce să nu ceri să retrăieşti săptămâna care a trecut? Cum e posibil să-ţi începi din nou viaţa?

Odată un om i-a adresat o întrebare asemănătoare lui Iisus: ’’ Cum poate un om să se nască fiind bătrân? Oare poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască?’’ (Ioan 3,4)* Iisus i-a răspuns vorbindu-i despre renaşterea spirituală, duhovnicească. Ce este născut din trup, trup este, dar Duhul Sfânt dăruieşte o nouă viaţă de sus, duhovnicească. (Ioan 3.6)

Poţi pierde fecioria fizică doar o dată. Dacă ai făcut asta, nu se mai poate schimba nimic din punct de vedere fizic, nu mai poţi reface ceea ce se întâmplă doar o dată în viaţă, iar trecutul poartă cu sine toate consecinţele fizice şi emoţionale care decurg de aici. Dacă amintirile ţi-au fost imprimate în creier, nu poţi pretinde că au dispărut complet. Dar din punct de vedere spiritual, este posibil un nou început.

Renaşterea spirituală nu distruge trecutul, ci îl transformă. A doua şansă, spiritual, înseamnă că nu există limite în ceea ce poţi deveni. Dumnezeu, care a făcut universul din nimic, poate lua trecutul tău şi să să-l transforme în ceva frumos.

Sfântul Apostol Pavel a vorbit despre aceasta transformare când a scris unui grup de creştini din Grecia. Aveau multe de regretat din trecutul lor. Dar trecutul lor a fost transformat, ei crezând în răscumpărarea păcatelor de către Iisus Hristos:

”Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru.” ( 1 Corinteni 6, 9-11)

Cum începi o astfel de transformare? Nu poţi s-o gestionez de unul singur. Ai nevoie de ajutorul, puterea, şi iertarea lui Dumnezeu. Și unde găsești această iertare? O ceri de la Domnul. Transformarea vieții tale începe simplu și tainic. Te rogi, o ceri de la Dumnezeu, și Dumnezeu lucrează în viața ta.

Dar când te oprești din a mai păcătui și ceri iertarea, poți tu să te numești pe tine feciorelnic din nou? Poate nu mai ești feciorelnic din punct de vede fizic, dar pentru că ai fost curățat de păcat de către Dumnezeu, prin Taina Spovedaniei și Taina Împărtășaniei, tu ești feciorelnic în ochii lui Dumnezeu! Poate asta nu îți va curăța reputația sau amintirile, dar ești deja curat în viața ta nouă cu Hristos. Ești un om nou, ai o viață nouă, trăiești un nou început.

După ce ai primit iertarea lui Dumnezeu, va trebui în continuare să te ocupi de urmele trecutul tău, cum ar fi sentimentul de vină. Sentimente de vinovăție sunt un răspuns intern, emoțional și nu sunt întotdeauna sănătoase. Ceea ce noi numim o conștiință vinovată este adesea un amestec de sentimente cum ar fi regretul, pierderea, tristețe și rușinea. Acestea sunt sentimente naturale pentru cineva care a fost implicat într-o relație intimă fără binecuvântarea lui Dumnezeu. Sentimentul de vinovăție nu se va schimba instantaneu. Ca și alte consecințe naturale - sarcina, boala sau amintirile dureroase, nici sentimentul de vinovăție nu dispare în mod necesar, atunci când Dumnezeu transformă viața ta. Dar întepatura lor este luată. Deci, chiar dacă te-ai putea simți vinovat, este vital să știi că, în măsura în care Dumnezeu este în viața ta, tu ești curat. Acesta este cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu promite să ne ierte și să ne curățească atunci când ne mărturisim păcatele: ”Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea” (1 Ioan 1, 9). Și Dumnezeu promite să uite păcatele tale pentru totdeauna: ”Eu voi ierta fărădelegile lor şi păcatele lor nu le voi mai pomeni.” Ieremia 31:34).

Iisus nu a murit pe cruce pentru a ne ține departe de sentimentele noastre. El a murit (și a înviat) ca să ne elibereze de păcate. Curățit de păcate, poți lucra pentru a transforma sentimentele tale într-un instrument util pentru a te pune în slujba lui Dumnezeu. Nu folosește nimănui ca tu să-ți plângi de milă. Având o viață nouă și o inimă vindecată de rănile păcatului de către Hristos, poți oferi compasiune pentru durerea altor oameni. Și ei te pot încuraja profund să nu mai greșești.

 Traducere și adaptare Ramona Pop

*Întrebarea aceasta (infantilismul acesta) nu-l compromite pe Nicodim ci, dimpotrivă, mărturiseşte cu totul altceva: cât de surprinzător, neaşteptat şi paradoxal e creştinismul! (Pr. Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, NICODIM, la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci şi la 2 ianuarie) 

Îi mulțumesc Domnului că m-a ajutat să scap de o blestemată obsesie, aceea de a mă confunda cu păcatul

Viața cu Dumnezeu e vindecare continuă

Sărut-mâna, Maică!
TEMA SESIUNII 7
Aș vrea să scriu despre anexele sesiunii și sunt convinsă că acum ceva timp aș fi înșiruit zeci de pagini numai pe subiectul durerii și al suferinței.
Am citit despre suferință, și totuși îmi vine să vorbesc numai de bucurie! Și să vă împărtășesc tot ce am trăit alături de Domnul de când m-am pus pe un făgaș normal, de când sunt iar aproape de duhovnic, mă țin de rugăciune, trăiesc conștient fiecare zi și încerc să fug de surogate. Doamne, ce MINUNE!!! Ce minune că fiecare zi e o minune!!!
Cea mai mare durere cu care rămăsesem în urma experienței respective era că nu voi mai fi niciodată aceeași, că păcatul m-a mutilat într-un asemenea hal încât și dacă mă voi mântui prin pocăință, în esență voi rămâne invalidă pentru tot restul vieții. Inclusiv în veșnicie. Niciodată nu voi mai fi curată. Niciodată nu voi mai putea sta înaintea Domnului decât cu sentimentul unei dezamăgiri profunde, cu sentimentul că nu mai am ce să Îi ofer, că sunt doar un gunoi, o caricatură de om, o mizerie. Am știut mereu că păcatele de care trebuie să ne ferim cel mai mult sunt cele din sfera desfrânării. Instinctiv, de când eram un copil am știut asta. Lucrul minunat însă e altul: am descoperit că dacă mă voi lamenta o viață întreagă că m-am întinat și că nu voi mai fi niciodată cea care am fost risc să cad iar în depresie, să mă învârt efectiv în jurul cozii, agățându-mă de o imposibilitate. Sau să ajung la o asemenea deznădejde încât mă voi arunca în păcat chiar până la capăt. Timpul nu poate fi dat înapoi, oricât aș vrea. Ce am făcut, am făcut, dar se poate ca de acum înainte, cu ajutorul lui Dumnezeu, să nu se mai repete. Și răspunsul care a venit de la Domnul a fost că DA, nu voi mai fi niciodată aceeași, dar nici nu trebuie fiindcă El vrea să mă facă o altă persoană, să mă înnoiască, să modeleze poate ceva mai bun decât a fost vreodată, cu atât mai mult cu cât acum am gustat amărăciunea și știu să mă feresc mai bine. DA, DOAMNE, ACCEPT CĂ NU SE MAI POATE SĂ MAI FIU ACEEAȘI și nu vreau să mă mai gândesc în mod obsesiv la asta! Vreau să mă pun în mâinile Tale ca să poți face ceea ce vrei din mine de acum înainte! Ah, Maică, părintele mi-a mai spus ceva care m-a smerit puțin, adică m-a ajutat să intru în mine cu mai multă onestitate. Mi-a spus să Îi mulțumesc Domnului mereu că m-a ținut să nu cad mai rău – pentru că situația putea fi cu muuuult mai groaznică! – să-I dau slavă pentru asta. Punând apoi lucrurile cap la cap, chiar m-am „trezit” dând slavă lui Dumnezeu și am realizat că dacă era după mine, cădeam într-un hal fără de hal. Undeva în adâncul ființei mele am reușit să asimilez acest adevăr, fără să mă mai întristez peste măsură sau să cad în disperare. Ba chiar să mai și mulțumesc pe deasupra că, deși sunt atât de rea și nevrednică, El lucrează și vrea cu orice chip să mă vindece.
Ei, și acum întorcându-mă la minunile mele... viața asta nu e cum o credeam eu. Și cred că viața nu ni se pare frumoasă fiindcă mereu visăm și avem așteptări ca lucrurile să iasă într-un anume fel, CUM VREM NOI, în loc să le primim pe toate din mâna lui Dumnezeu așa cum sunt, fără pretenții! Astăzi realizez că nu am pentru ce să-L iert pe Dumnezeu (cândva, credeam asta, eram revoltată pe El) și în inima mea cântă parcă o doxologie continuă, o recunoștință fără de margini pentru Dumnezeul care mi-a dăruit si suferința și bucuria numai spre binele meu!!!
Doamne, Îți mulțumesc pentru părinții mei... Îi iert pentru toate greșelile pe care le-au făcut și îi iubesc, așa cum de fapt i-am iubit mereu. Îți mulțumesc că prin părinții mei, prin strictețea lor, prin mediul și modul în care m-au crescut, m-au ținut atât de departe de mizeria și răutatea lumii. Datorită lor am fost un copil cu mintea curată până la 17-18 ani, datorită lor nu am cunoscut până atunci lucruri întinate, nici măcar la nivel mental. Și chiar dacă acum am greșit, m-am murdărit, m-am întinat, am bucuria că am avut o copilărie curată și lipsită de genul de suferință pe care îl văd azi la adolescenți. Datorită lor nu am făcut multe greșeli. Datorită lor exist. Datorită lor am căpătat multe binecuvântări și nu degeaba mai zice tatăl meu: Vezi, dacă ai asculta mai des de noi... Cât de mare e ascultarea față de părinți, câtă bucurie aduce! Și cât e de ușoară! Doar vrășmașul ne face să credem că e grea, doar el ne insuflă gânduri de mândrie cum că „știm noi mai bine” și că „de ce să se bage părinții în viața mea?”. Nu e greu nici să renunțăm la mici mofturi și pretenții pentru a le face pe plac și culmea e că tot noi simțim pace și bucurie. Și cea mai mare fericire pe care o am față de părinți este că nu mai vreau să mai fie în niciun fel! Mereu mi-am dorit să mă înțeleagă mai bine, să fi făcut sau să facă lucrurile într-un anume fel, să se fi lăsat sau să se lase de cutare lucru, să se fi purtat sau să se poarte într-un anume mod... pe scurt, să fie altfel de cum sunt. Doamne al meu, ce ÎNȘELARE! Credeam că așa ne-am fi putut înțelege și iubi mai mult, dar acum pricep că adevărata iubire o simțim atunci când nu mai dorim ca ceilalți să se schimbe. Îi iubesc pe părinții mei așa cum sunt si singurul lucru pe care l-aș dori ar fi să Te cunoască pe Tine. În rest, acum știu să mă bucur de ei, să mă bucur de faptul că există în viața mea, cu calități și defecte, cu lucruri bune și greșeli și realizez că eu, de aș fi fost în locul lor, aș fi făcut greșeli mult mai mari! Vreau să ne bucurăm unii de alții, să trăim în pace. Mă rog Domnului să îi ajute în toate fiindcă multe au făcut pentru mine, iar greșelile pe care le-au săvârșit au fost din prea multă dragoste, dintr-o dragoste prost înțeleasă, din hiper-protectivitate, din teamă că aș putea păți ceva rău sau pentru că nu L-au cunoscut pe El. Îmi dau seama acum cât au suferit, câte sacrificii au făcut. De ce noi copiii mereu avem impresia că părinții TREBUIE să fie PERFECȚI??? E adevărat, cât suntem mici și nu înțelegem, e normal să vedem lucrurile așa. Pentru un copil, mama și tata sunt centrul universului, mult timp singurul univers pe care îl cunoaște. Dar de ce atunci când creștem nu vrem să ne revizuim atitudinea cu una mai matură și să înțelegem că și ei sunt OAMENI, că au dreptul să greșească și că nici noi nu am fi fost mai buni dacă eram în locul dânșilor? Mulți oameni nu pot să-și ierte niciodată părinții, nici măcar atunci când ei înșisi devin părinți și săvârșesc aceleași greșeli. Pentru fiecare dintre noi, părinții, buni sau răi, sunt cel mai prețios lucru pe care îl avem, iar pentru părinți, copiii sunt cel mai prețios dar pe care îl primesc de la Dumnezeu.
Am trăit în rugăciune un alt adevăr dureros: am păcatuit mult fiindcă am refuzat Bucuria (pe motiv că: nu pot, nu merit, nu trebuie... și alte aberații). Refuzând bucuria, am căutat-o inconștient în senzațiile pe care le dă păcatul și care la prima vedere pot umple golurile din noi. De fiecare dată când alunecam în deprimare, tristețe pătimașă, simțeam nevoia să păcătuiesc în vreun fel... chiar și numai torturându-mă cu gânduri sinistre. Lovindu-mă fizic. Sau, ulterior, în brațele cuiva care îmi dădea sentimentul că valorez ceva, că nu sunt chiar un gunoi cum mă simțeam eu, că sunt iubită. Dar acea refugiere însemna păcat fiindcă mereu se ajungea la vreo formă sau alta de desfrânare. Și confundam păcatul, senzațiile... cu dragostea... Plângeam, îmi doream să nu se mai repete, dar cu proxima ocazie se întâmpla același lucru. Trebuia să păcătuiesc chiar și numai refugiindu-mă în mâncare și mâncând până uitam de mine. Abia când simțeam că mi-e rău, fizic, realizam că de fapt, m-am rănit, că nu am umplut niciun gol, doar am anesteziat pentru moment... pentru câteva minute sau ore și mi-am mutat atenția de pe durerea sufletului pe durerea stomacului sau a ficatului care se revoltau pentru abuz.
Viața e o bucurie când o primim așa cum este, fără pretenții ca lucrurile să se desfășoare după un anumit calapod sau după un scenariu regizat de noi de dinainte. Descoperire colosală pentru mine. Nu înțelegeam de ce eram mereu atât de dezamăgită de viață, de ce nimic nu-mi ieșea bine (cum credeam EU că era „bine”). Trăită împreună cu Domnul, viața devine o aventură fascinantă, iar durerea și bucuria nu mai par chestiuni antagonice, ci ambele căi de a ne cunoaște, de a-L cunoaște pe Dumnezeu, de a învăța ceva nou, de a trăi, de a fi VII. Durerea nu e așa de rea cum o credeam... nici măcar durerea pentru păcat. Ce ne-am face de nu ar exista suferința după ce păcătuim?! Doamne al meu, ne-am prăvăli CU TOȚII în iad fără să știm!

Fecioria duhului vindecă şi fecioria pierdută a trupului

 „Fecioria duhului vindecă şi fecioria pierdută a trupului. Ava Zosima, care avea şi fecioria trupului şi fecioria duhului, s-a plecat înaintea Cuvioasei Maria Egipteanca, care a fost desfrânată de mică. Însă fecioria duhovnicească pe care o dobândise Cuvioasa Maria Egipteanca o vindecase pe deplin“.

 „O valoare mult mai mare o are fecioria duhovnicească, căci fecioria duhovnicească este împlinirea poruncii lui Hristos atunci când mintea omului se lipeşte de Dumnezeu cu rugăciune. Aceasta feciorie duhovnicească poate fi dobandită de toti, şi de cei căsătoriţi, şi de cei necăsătoriţi. Monahii care nu au fecioria duhovnicească sunt nefericiţi, căci nici nu nasc în zona firească, în zona trupească, nici nu îşi transferă existenţa în Rai“.

Părintele Sofronie Saharov, Cuvânt despre viaţa în Hristos

Viorela: "Am cazut si eu de cateva ori in pacatul desfranarii, fiind magulita de asa-zisul prieten"

Am cazut si eu de cateva ori in pacatul desfranarii, fiind magulita de asa-zisul prieten ca toata lumea o face si nu mai este acum la moda sa fii fecioara. Pe atunci nu-l cunosteam pe Dumnezeu, si nu mai tin minte daca consideram acest fapt pacat, insa imi aduc aminte ca dupa ce am cazut prima data imi era foarte rusine de mine, de oameni, credeam ca toate lumea stie ce am facut. Incetul cu incetul aceasta rusine m-a macinat mult, desi intre timp iar am mai cazut, dar nu reuseam sa zic NU si sa ascult glasul constiintei din mine.

Intre timp “prietenul meu” ma parasise, caci nu mai avea nevoie de mine. Parasirea a fost cumplita, cazusem intr-o mare deznedejde si pustiire sufleteasca, chiar imi veneau ganduri de sinucidere. Dar Dumnezeu avea alte planuri cu mine, mi-a scos in cale o fata care era foarte apropiata de El, si ea m-a ajutat sa ajung la un duhovnic iscusit si sa ma spovedesc curat. Canonul a fost unul greu si dureros, dar Duhovnicul m-a ajutat enorm sa revin pe calea cea dreapta! Cativa ani buni am plans si m-am rugat Bunului Dumnezeu sa ma ierte si sa-mi dea un sot cu care sa pot intemeia o familie crestina si langa care sa ma pot mantui. De multe ori cadeam in deznadejde, ca pentru pacatul meu Dumnezeu nu-mi da un sot ortodox practicant, dar duhovnicul ma ajuta si iar o luam de la capat cu lupta. Asa au fost cativa ani buni, si chiar si atunci cand l-am intalnit pe actualul meu sot. Pana ne-am casatorit am dus o viata de simpli amici, doar ne tineam de mana, rareori ne imbratisam dar de sarut nici nu a fost vorba, si toate din cauza faptului ca trupul ma ispitea foarte tare. Si mult am mai plans acest pacat care si acum imi aduce suparare cand imi amintesc de el.

Acum sunt casatorita, am nascut recent un copilas, si tare ma bucur ca Dumnezeu m-a ajutat sa ma intorc la El, sa-L cunosc, saLl gust si sa ma bucur de El cu familia mea intreaga. Ma bucur si Il slavesc ca m-a ajutat, in ciuda pacatelor mele, sa-mi intemeiez o familie crestina, cu randuiala si cu multa dragoste. De multe ori ma gandesc ce bine ar fi fost daca nu cadeam in acest pacat, dar Pr Duhovnic mi-a raspuns ca a fost poate cu ingaduinta Domnului ca sa-L cunosc pe El (insa acum sa nu cadeti in pacatul desfranarii cu gandul sa-L cunoasteti pe Domnul).

Slava Tie Doamne pentru toate!

Viorela, 24 de ani

Ortodoxia Tinerilor
Sexualitate- Campania ”Mii de tineri își păstrează fecioria...”

Mă rog pentru cei pe care nu îi învaţă nimeni despre frumuseţea sufletului lor

Despre feciorie - gândurile mele
Mi-au plăcut foarte mult gândurile lui F. pe tema fecioriei, pentru că veneau dintr-o inima curată, şi dau slavă lui Dumnezeu pentru că mai exista tineri care conştientizează ce este fecioria atât fizică, cât şi spirituală, şi pun mare preţ pe ea. Nu am avut această bucurie a fecioriei, pentru că nefiind creştină practicantă la vremea respectivă, nu exista în capul meu decât ideea de virginitate, idee desuetă după părerea celor mai mulţi (aşa m-am lăsat şi eu influenţată, că deh, dacă zice "toată lumea", înseamnă că aşa e, cum zic ei... câtă inconştienţă!). Aşadar, urmând filozofia consumismului ("Trăieşte clipa", "marea dragoste", "suflete pereche"), am oferit această virginitate iubitului. Nu ştiu dacă o fată virgină, care chiar dacă nu a păcătuit trupeşte, dar nu e conştientă de latura duhovnicească personală, mai poate fi numită fecioară.

Cred că este mare nevoie de misionarism în rândul tinerilor care trăiesc departe de Biserică. Până la 22 de ani, nu am întâlnit pe nimeni care să-mi spună de ce nu e sănătoasă această filozofie a consumismului. Teorie de genul "să nu faci prostii cu băieţii" am mai auzit, dar DE CE să nu faci prostii cu băieţii nu mi s-a spus. Săracii părinţi, nici ei nu ştiu. Pentru mine fecioria a însemnat schimbarea modului meu de a vedea lucrurile şi de a simţi, pentru că aşa am început să fac diferenţa între adevăratul Bine şi Rău, astfel încât să mă schimb, să cresc, să mă pot apăra crezând în Adevărul propovăduit de Biserică. Am văzut însă că este mult mai uşor pentru cineva care nu a păcătuit trupeşte să-şi păzească mintea şi inima de ispite. Însă unii din cei care au trăit în păcat şi care doresc să se îndrepte, recunosc mai repede de la cine vin gândurile şi cu ce scop. Asta o zic pentru că am văzut şi fecioare, care atunci când au ispite (care nu se manifestă deschis ca la cele ce şi-au pierdut fecioria), nu prea ştiu să se apere de gândurile şi emoţiile pe care le strecoară vrăjmaşul, pentru că nu-şi dau seama că ceea ce simt e păcat.

Dau slavă lui Dumnezeu că mai sunt tineri ca F, şi mă rog pentru cei pe care nu îi învaţă nimeni despre frumuseţea sufletului lor.

Maica Siluana, mă bucur foarte mult să vă citesc aici pe site!

Doamne ajută!

A.

*
Mulţumesc, om drag!

Mulţumesc mult, mult, om drag! Mulţumesc şi binecuvântez o discuţie pe această temă pe site-ul nostru. Cred că ar fi de mare folos cât mai multe mărturii despre bucuria fecioriei sau despre durerea pierderii ei pentru tot sufletul care caută fericirea!
Bucurie sfântă şi curaj pe Calea ei!

Cu dragoste şi respect,

M. Siluana

Redobândirea fecioriei sau cum să o iei de la capăt dacă ţi-ai pierdut fecioria

Un lucru destrămat în pulbere nu se ridica la loc, dar Tu învii pe cei a căror conştiinţă s-a stins şi întorci la frumuseţea cea dintâi sufletele ce o pierduseră fără nădejde. Cu Tine nimic nu e cu neputinţă de îndreptat. Tu eşti cu totul dragoste. Tu eşti Cel ce pe toate le zideşti, şi Cel ce iarăşi dai viaţă. Pe Tine Te lăudăm cântând: Aliluia! (Condacul al 10-lea din Acatistul de mulţumire ''Slavă lui Dumnezeu pentru toate'')

How to Start Over If You've Lost Your Virginity

Termenul folosit aici este ''Secondary Virginity'', dar eu voi folosi termenul de redobândirea fecioriei în traducerea textului.

Fragment din Love Matters.com Advertising Supplement: Volume 14, 2008

Redobândirea fecioriei este decizia de a alege abstinenţa sexuală începând de azi şi continuând până în ziua în care te căsătoreşti. E o ocazie să o iei de la început, să începi o viaţă nouă. Fecioria fizică ai pierdut-o, dar fecioria este mai mult decât o stare fizică. Este o atitudine, o stare de spirit. Se manifestă în felul în care te priveşti pe tine însuţi şi pe cei din jur.

Redobândirea fecioriei îţi oferă ocazia să schimbi obiceiurile nesănătoase şi să vindeci rănile din trecut. Îţi poate curăţa şi înnoi sufletul înainte de căsătorie.

De ce doresc oamenii redobândirea fecioriei? Tinerii răspund...

''Nu mi-a plăcut să fiu folosită''.

''Eram atât de preocupaţi de sex că n-am devenit niciodată prieteni''.

''Doar pentru că am făcut o greşeală, nu înseamnă că trebuie să o repet mereu.''

''Am să aştept de acum înainte, pentru că am rănit o mulţime de oameni, dar şi pe mine însămi, şi vreau să-mi schimb viaţa în bine pentru mine şi pentru viitorii mei copii.''

Cinci paşi pentru a începe redobândirea fecioriei

1. Fă un angajament ferm că te vei păstra pentru căsătorie de acum înainte, şi crede în realizarea lui. (O poţi face!)

2. Stai departe de oameni, locuri, lucruri şi situaţii care-ţi slăbesc stăpânirea de sine. Câteodată cel mai sănătos lucru pe care-l putem face este să evităm oamenii care ne ispitesc.

3. Evită îmbrăţişările prelungite, săruturile pasionale şi orice altceva ce te poate duce la gânduri sau comportamente pătimaşe.

4. Găseşte feluri de exprimare a iubirii şi aprecierii care nu includ atingerea fizică.

5. Aminteşte-ţi că oricine o poate lua de la început, inclusiv tu! Când îţi vei îndrepta atenţia asupra angajamentului tău şi a disciplinei din viaţa ta, vei reuşi.

Traducerea şi adaptarea Ramona Pop

Nota:

Desigur, e nevoie să amintim aici rolul Tainei Spovedaniei şi al Tainei Împărtăşaniei, care îl înnoiesc pe om şi îl curăţă de tot păcatul şi vindecă rănile sufleteşti. Discuţia cu preotul duhovnic este salvatoare de vieţi omeneşti.