Cum să mai iubesc, dacă iubirea mea e ignorată?

De ce să iubesc alte persoane când ştiu că acelora pe care chiar le iubesc cu adevărat nu le pasă? Să sufăr din nou? Pentru ce? E o suferinţă continuă.

Da... Repet: dacă iubirea noastră este o pretenţie, atunci va fi o suferinţă continuă. Încearcă să iubeşti fără să mai pretinzi nimic. Pur şi simplu. A iubi înseamnă să faci o sută de mătănii pentru cineva, pe săptămână. Aşa să-l iu­beşti pe Ionel. Pentru Gigel să zici „Doamne Iisuse Hristoase...” de trei sute de ori. Pentru Bogdan să citeşti un Paraclis, da? Pe Vasile să-l dai pe pomelnic la Sfânta Liturghie. Şi-aşa poţi să iubeşti douăzeci de băieţi. Nu se poate, din douăzeci, să nu citească unul un Paraclis pentru tine. Nu se poate, nu? Dar ia-o pe calea asta, maică. N-o mai lua pe calea pretenţiilor, că nu, nu stă nimeni; fug ăştia; îi cunosc eu...

Schimbă modul de a privi lucru­rile, copila mea. Învaţă să nu mai pretinzi nimic şi nu vei mai suferi. Învaţă să te bucuri, să cânţi, să dansezi, să mulţumeşti, să fugi de păcat...

Sursa: (Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 170-171)