Iubirea lui Dumnezeu străbate prin cele materiale, dar nu se reduce la ele

Maica Siluana

După cădere, oamenii se înmulţesc după chipul animalelor, dar nu ca animalele, pentru că ele nu se cunosc unele pe altele. Acest verb folosit presupune o dimensiune omenească pe care el n-a pierdut-o prin cădere. Chipul lui Dumnezeu a rămas prin el. Oamenii nu se reproduc, ci procreează. Cuvântul ne arată clar că e aducerea pe lume a unui om nou, şi chiar dacă e un act căzut, nu e un fenomen animalic. Se face prin cunoaştere. Sigur că poate fi atât de căzut, încât să nu se cunoască cei doi unul pe celălalt, dar nu se pierde dimensiunea omenească, pentru că femeia zămisleşte şi „a dobândit (un) om de la (datorită lui) Dumnezeu”.

Dumnezeu este prezent, implicat în actul de creare a unei noi persoane. 
Pe lângă crearea omului (Adam a fost luat din ţărână, iar Eva din coasta lui Adam), Dumnezeu nu este absent din creaţie, ci are grijă şi susţine şi menţine în existenţă creaţia cu harul Lui. Actul zămislirii e un act pe care Dumnezeu nu l-a părăsit nici după cădere. Şi noi suntem oameni de la Dumnezeu, tot cu ajutorul lui Dumnezeu, El este acolo, deoarece omul nu are doar dimensiunea psiho-somatică, care trece de la părinţi, ci şi cea de persoană, de cineva. Or acest dar este făcut fiecărui om în parte când venim pe lume.

Să ne pocăim pentru risipa pe care o facem cu acest act procreator. Aici ne-a atacat vrăjmaşul, pentru că noi transformăm acest act procreator - noi participăm la creaţie, alături de Dumnezeu, şi aducem la existenţă oameni care n-au fost - într-un păcat, în sensul că ne lipim doar de plăcere şi nu ne asumăm dimensiunea de a-l cunoaşte pe celălalt, de a fi un trup cu el în Dumnezeu şi de a-l face un act de iubire, prin care cei doi cresc împreună şi rodesc împreună nu numai prunci, pentru că tot ce se întâmplă în viaţa unui cuplu, a unei familii este o creştere în Duhul Sfânt şi acest act are rolul lui. Dar nu e singurul. Familia nu se întemeiază doar pe actul intim, doar pe zămislire. Sunt familii binecuvântate de Dumnezeu şi dacă n-au copii. Sunt familii binecuvântate în care acest act îşi urmează cursul firesc şi se transformă încet-încet în tandreţe, în comunicare, în cunoaştere. Pentru că atunci când oamenii sunt foarte tineri nu prea văd bine. Mai ales în momentele de înflăcărare. Chiar dacă-l cunosc foarte bine pe partener, îl ştiu bine, atunci orbesc. Nu mai văd nici dacă-i beat sau treaz, dacă-l doare capul sau ceva. Pe măsură ce creşte duhovniceşte, omul devine mai puţin rob al acestei plăceri iraţionale (iraţionale pentru că nu-i condusă de raţiune, nimeni nu poate să spună „eu nu vreau să simt plăcere”, n-avem putere asupra ei în momentul în care există) şi devine din ce în ce puternic cu partea raţională şi devine din ce în ce mai persoană, mai preocupat de celălalt decât de sine, nu mai e robit de propria sa pornire.

De aceea Dumnezeu a rânduit şi protejează cu har familia, pentru că numai în familie se întâmplă acest lucru. Între doi oameni care se îndrăgostesc, acest lucru nu are cum să se întâmple pentru că ei stau împreună doar cât se plac. Şi acesta e răspunsul pentru întrebarea „de ce e păcat relaţia trupească fiind necăsătoriţi?” Pentru că durează doar cât îţi aduce satisfacţii. Cât răspunde la aşteptările tale. Dar când celălalt nu mai răspunde la aşteptările tale, nu-ţi mai place, nu-ţi mai satisface pretenţiile te desparţi şi cauţi pe altcineva.

Deci să ne îndreptăm pe această pocăinţă: Doamne, ce-am făcut cu darul Tău?

***

Dumnezeu nu este o balanţă, nu este un cântar care trebuie să funcţioneze corect: dacă am pus 5g pe un taler, trebuie să pun în celălalt taler ceva  tot de 5 g. Dumnezeu nu este dator să mă iubească, să se uite la mine, El poate să nu mă iubească, pentru că e Persoană, pentru că e liber. Pentru că dacă El ar funcţiona ca o maşină, care ar spune „ai făcut un lucru bun, bravo!”, atunci iubirea Lui ţine de comportamentele mele. Ca la părinţii noştri. Dumnezeu nu ne iubeşte datorită faptelor noastre. Se bucură de o faptă bună, se întristează de una rea, dar iubirea Lui continuă. În plus, El are dreptul să nu mă placă.

Despre taina persoanei

Exemplu:

În clipa în care eu sunt persoană, tu eşti persoană, tu eşti soţul meu şi ştiu că mă iubeşti. Dar la un moment dat, te înfurii şi nu te mai uiţi la mine sau faci un lucru neplăcut. În clipa asta, eu pot să mă bazez pe legământul nostru de iubire şi să înţeleg că tu ai voie, ai dreptul să faci asta, ai libertatea; ai voie chiar să nu-mi spui de ce faci asta. Este taina persoanei, taina celuilalt. Între persoane lucrurile nu stau ca la laborator, să iei proba să vezi de ce face ceva. Este taina celuilalt care are voie să facă într-un fel. Eu cad în relaţie în momentul în care neg realitatea, credinţa în ce ne leagă (Taina Căsătoriei) şi mă bazez pe ce văd acum. Fără să înţeleg dacă văd bine sau nu. Fără să analizez. Fără să întreb. Cain nu l-a întrebat pe Dumnezeu de ce n-a căutat la el.

Întristarea lui Cain

Întristarea lui Cain se baza pe o dreptate. El avea dreptate. Ori nu ştia că a făcut rău, ori nu putea să facă altfel. Şi el s-a simţit nedreptăţit în momentul în care Dumnezeu nu a răspuns jertfei lui. Iar Dumnezeu a vrut să facă asta. Dumnezeu n-a vrut să fie drept. El a vrut să ne înveţe o taină mare, că relaţia dintre Dumnezeu şi om nu se bazează pe dreptate. Şi e prima lecţie pe care ne-o dă în sensul acesta. 
Pentru că dacă se baza pe dreptate, toţi ar trebui să fim măturaţi, pe drept. 
A fost o provocare a lui Cain să se ridice la un nou nivel de iubire. E o punere la încercare a libertăţii lui şi a iubirii lui.

Fără această probă, nu înaintăm pe cale. Noi spunem „mă iubeşte Ionel”, „m-a ajutat la examen” "ei, ce Dumnezeu bun!” Ori, Dumnezeu vrea să ne arate că nu asta este ceea ce ne oferă El. Că iubirea noastră trebuie să fie ne-condiţionată de cele materiale. Pentru că iubirea Lui străbate prin cele materiale, dar nu se reduce la ele. Iar omul căzut s-a redus la cele materiale. Şi Dumnezeu vrea să-l înveţe „hai, nu te opri aici, crede că Eu te iubesc”. Aceasta e provocarea pe care o primim în toate încercările.

Problema e ca noi să credem că Dumnezeu este iubire, că are voie să mă mustre, are voie să nu-mi vorbească, iar eu să insist, să întreb. Şi vedem la acest moment cu Cain, că Dumnezeu chiar zice „de ce te-ai posomorât? de ce te-ai întristat?”

***

Iubirea nu e ceva care „să-ţi vină”. Îţi fac orice, te pot ajuta, îţi pot da orice, dar iubire n-am de unde. Neputinţa omului este clară şi lecţia este clară. Eu pot să-i cer lui Dumnezeu: „Doamne, pune iubire”, dar eu să nu am aşa ceva. Şi uneori nu e posibil darul - să-i dăruiesc lui Dumnezeu ori celuilalt iubire (pentru că nu e de unde) şi e posibilă jertfa. Să fac ceva ca jertfă şi nu ca dar. Să înţelegem că această libertate a persoanei este respectată. Şi Dumnezeu, dacă era să nu caute la Cain de felul în care a adus jertfa, lipsit de dragoste, nu-l întreba de ce e posomorât. Dar voia să scoată din inima lui Cain ce era acolo. Să învăţăm şi noi: Atunci când nu poţi să dăruieşti nu te supăra, nu invidia pe celălalt, ci alungă păcatul. („păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!”) Pentru că omul cade în păcat pentru că nu poate rezista emoţiilor, vulnerabilităţii. Asta am moştenit noi de la Adam şi Eva, vulnerabilitatea, nu vinovăţia. Iar Dumnezeu asta spune: „tu poţi să biruieşti păcatul”. Cu aceste simţiri, stări. Să nu credeţi că drepţii n-au avut aceste simţiri. Dar fie n-au urmat lor, fie s-au pocăit. Când citim psaltirea e vărsarea acestui preaplin emoţional şi sufletesc şi Dumnezeu ne dă puterea Lui. Acest lucru avem să-l învăţăm, pentru că altfel alunecăm în a scuza pe Dumnezeu şi a-l învinovăţi pe Cain.

Dumnezeu nu aşteaptă de la mine ce nu am. Dumnezeu n-are nevoie de dragostea noastră. El este Dragoste. Şi El răspândeşte iubire. Şi noi facem la fel, când suntem îndrăgostiţi ori avem o stare bună. Dumnezeu aşteaptă să primim iubirea Lui. Atât. Iar darul meu către El este răspunsul meu la iubire. Dar El n-are nevoie. Altfel, aş crede că e la fel de supărăcios ca mine şi că trebuie îmbunat cu ceva. Nu acesta e duhul. 
Cum să  ceară Dumnezeu de la mine ce n-am şi cum să cer eu de la celălalt ce n-are? De aici provin toate crimele. Noi suntem într-o lipsă totală şi Dumnezeu vrea să ne dea şi nu dăruieşte din lipsă, ci dintr-un prea-plin. Dacă ştiu că Dumnezeu e iubire şi vrea mântuirea mea, adică să trăiesc prin iubire, prin asta voi corecta mintea mea, prin care gândesc psihologic: „a meritat sau n-a meritat?”

Harul lui Dumnezeu se dă personal şi dinamic.

Iubirea nu e răsplată. Să nu mutăm juridic şi psihologic. Iubirea lui Dumnezeu poate fi simţită şi trăită de om mai mult sau mai puţin, şi în funcţie de asta zice el că este mai iubit mai mult sau mai puţin, în funcţie de felul în care el primeşte iubirea şi o întrupează. Dumnezeu este desăvârşit, dăruieşte toată iubirea, dar vasul în care primesc eu iubirea poate fi mai deschis sau mai închis. El e Cel care iubeşte în noi, El e Cel care ne dă puterea să ne rugăm. Dar noi suntem cei ce simţim şi spunem că suntem iubiţi mai mult sau mai puţin în funcţie de asta.

Calitatea iubirii la un om sănătos duhovniceşte e că iubirea se distribuie fără să se micşoreze. Dacă iubim cu inima şi cu mintea, iubim bunuri duhovniceşti, care se împart fără să se împuţineze. Dacă iubim cu simţurile, niciodată nu ne ajunge. Şi în lumea asta oricât de mare e, faptul că mai sunt şi alţii care mai apucă din ea, pe unul nemulţumit îl face nemulţumit toată viaţa.

http://maicasiluana.blogspot.ro/2012/02/116-iubirea-lui-dumnezeustrabate-prin.html (aici găsiți și înregistrarea conferinței, Serile Talpalari, 7 februarie 2012)

Controlul, în orice formă, este un semn de frică, în special frica de a nu fi iubit

Lise Bourbeau
Fragment din  Ascultă-ți corpul, prietenul tău cel mai bun de pe pământ!

”Când ghidăm pe cineva, îl sfatuim referitor la modurile în care poate aborda o anumita situatie, păstrând în atenție ceea ce îl intereseaza pe el si sperând ca sugestiile noastre să le fie folositoare. Înainte de a acorda sprijinul cuiva, este important sa ne amintim ca sfatul si sugestiile noastre vor fi apreciate doar daca ne sunt cerute înainte. Se poate întâmpla uneori să avem o dorinta foarte mare de a ajuta pe cineva pentru că suntem convinsi ca ceea ce avem de spus ar putea fi de mare folos pentru acea persoana. Într-o asemenea situatie, e indicat sa-i spunem dorinta noastra acelei persoane si sa o intrebam daca ar vrea sa auda sfatul nostru. Daca refuza sau ezita, ar fi minunat sa avem puterea sa nu insistam. Daca insistam să oferim sugestiile noastre, în ciuda răspunsului celeilalte persoane, asta se intampla pentru ca, la nivel inconstient, vrem sa-l controlam. Vrem sa actioneze în conformitate cu ce este bine sau rău pentru noi în aceasta situatie. Înseamna ca nu suntem în acord cu nevoile celuilalt, ci actionam în functie de credințele noastre. Încercam să le impunem ceea ce credem că va fi benefic pentru noi în acea situație.

Acest tip de control este foarte comun în relații si se manifesta mai ales cand avem de-a face cu cei apropiati, familie sau prieteni. Când vrem să controlam, uitam că adevarata dragoste este traita prin acceptarea unicitatii fiecarei persoane. Ceea ce este bine pentru noi nu este neaparat bine pentru cei dragi noua!

Sunt doua moduri de a sti daca îi ghidezi pe ceilalti sau îi controlezi. Daca ai sfatuit pe cineva si i-ai oferit propriile sugestii, ti-ai luat timpul necesar pentru a-i pune cateva intrebari despre situatia lor, pentru a afla ce are nevoie cu adevarat? Daca nu ai facut asta, inseamna ca, inconstient, ai incercat sa-l controlezi.

A doua cale este sa te intrebi cum te-ai simti daca cineva ti-ar spune ca nu e de acord cu ghidarea ta, sau daca n-ar spune nimic, sau daca ti-ar multumi, fara sa acorde nicio atentie sfatului tau. Daca simti ca ai fi dezamagit sau ai simtit furie, e pentru ca intentia ta, fie constienta sau inconstienta, a fost sa-l controlezi pe celalalt.

Din pacate, multi dintre noi cred ca isi arata dragostea spunandu-le celorlalti cum sa se poarte in anumite situatii si ca ceilalti isi arata dragostea doar atunci cand ne urmeaza sfaturile. Controlul, in orice forma, este un semn de frica, în special frica de a nu fi iubit. Cu cât actionam mai mult din frică, cu atat lucrul de care ne este frică se va manifesta. Si asa suntem prinsi în cercul vicios al controlului.

Persoana care doar îi ghideaza pe ceilalti este conștienta ca fiecare om poate decide sa urmeze sau nu sfatul său. Iar cealalta persoana va fi întotdeauna cea care își asuma consecintele deciziilor sale.

Încheiem cu urmatoarea sugestie: alege cinci oameni apropiati de tine si cere-le sa citeasca acest articol si sa-ti spuna daca li se pare ca-i controlezi sau ii ghidezi, in interactiunile cu ei. S-ar putea sa nu-ti placa raspunsurile lor, insa acest act de smerenie va avea puterea sa-ti transforme cu adevarat relatiile.”

Iubirea nu te face să te sinucizi ”din dragoste”

Am citit despre doi tineri adolescenți care s-au sinucis pentru că au fost părăsiți de prietenele lor. Nu știu cât de reală e informația, dar știu că există astfel de cazuri. Situația era deschisă cam așa: ”ei le-au iubit dumnezeiește, iar ele nu au știut să-i aprecieze.”

”Le-au iubit dumnezeiește”. Nu insist asupra termenilor folosiți total nepotrivit, dar, totuși, când iubești dumnezeiește nu te sinucizi.

Iubirea nu te face să te sinucizi ”din dragoste”, dar boala, nebunia, slăbiciunea, frustrarea, dorința de control asupra altor oameni, da. Iubirea nu va face asta niciodată. Dacă iubești cu adevărat o persoană care alege să nu te (mai) iubească, îi vei respecta alegerea.

Dragostea și posesia

Dar ce este DRAGOSTEA? Dragostea adevarata, cea din inima, totala si neconditionata?

„Inseamna sa lasi celorlalti intreaga libertate si sa le respecti spatiul vital. Inseamna, totodata, sa iti pastrezi spatiul vital si propria libertate. A iubi inseamna a respecta si a accepta ceea ce doresc ceilalti sa realizeze in viata. Dragostea inseamna sa respecti si sa accepti dorinta sau parerea celuilalt, chiar daca nu esti de acord si chiar daca nu intelegi. Dragostea inseamna sa daruiesti si sa indrumi fara a astepta ceva in schimb”.

Incepand de astazi, vei avea ca sarcina in viata sa inveti sa iubesti cu inima. Specialitatea fiecaruia dintre noi este aceea de a iubi cu mintea. Sunt sigura ca stii acest lucru, fiindca toata lumea face asa. Credem ca a iubi inseamna a-i spune celuilalt ce „trebuie” sa faca. Incercam sa-l schimbam pe celalalt pentru a nu face aceleasi greseli ca si noi. Ne gandim ca daca si-ar schimba modul de a fi, de a actiona, de a gandi, de a vorbi, viata ar fi mult mai fericita. Dar, atentie… ceea ce se intampla in viata altora nu te priveste. Traiesti pe pamant pentru evolutia ta personala si nu pentru a altora.

Analizam si judecam continuu comportamentul celorlalti pentru ca asteptam ceva de la ei. Aceasta nu este decat posesie. Inseamna ca iubesti cu mintea. Dragostea adevarata presupune sa daruiesti si sa indrumi fara a astepta nimic in schimb. De cate ori n-am crezut ca iubim! Si de cate ori nu ne-am intrebat ce nu merge in viata noastra!

O doamna mi-a povestit odata ca sotul ei a venit acasa intr-o seara si a anuntat-o ca are intentia sa-si amenajeze o mica gradina. Dialogul s-a desfasurat dupa cum urmeaza:
„Draga mea, am chef sa-mi amenajez o gradina.”
„Dar n-are nici un sens! Muncesti mult prea mult; vii acasa la 8 sau 9 in fiecare seara: N-o sa ai timp sa te ocupi de ea.”
„Totusi, mi-ar placea sa-mi fac o gradina. Daca n-o sa am timp sa ma ocup, o sa-l rog pe baiatul nostru sa aiba grija de ea.”
„Doar il stii prea bine pe-acesta mare (are 18 ani), cand ai nevoie de el nu-i niciodata aici. Ce-o sa te faci atunci? N-ai timp destul. O sa fie o munca in plus pentru tine.”

In urma argumentelor ei, s-a dat batut si a decis sa renunte la gradina. Toata seara, doamna a simtit in sinea ei o anumita nemultumire. El statea infipt in fata televizorului, fara sa scoata o vorba. Ea s-a pus pe mancat… de nervi! Simtea ca el e prost dispus pentru ca il determinase sa se razgandeasca.
A procedat astfel, in primul rand, pentru ca-l iubea si, in al doilea rand, pentru ca a vrut sa evite ca el sa faca o munca inutila. Este exact ceea ce se numeste a iubi cu capul. Ea nu-l iubeste cu inima. Daca l-ar iubi astfel, i-ar fi spus: „Daca iti face placere, amenajeaza-ti o gradina.” Daca el n-ar fi avut timp sa se ocupe de gradina, cu ce ar fi afectat asta viata ei? Vezi, a iubi inseamna a accepta dorintele celorlalti, chiar daca nu le intelegi si chiar daca nu esti de acord cu ele! Cred ca omul despre care vorbeam mai inainte ar fi facut in asa fel incat sa vina acasa mai devreme pur si simplu pentru a se bucura de gradina sa. Daca ar fi ajuns s-o neglijeze fiindca n-a obtinut rezultatele sperate sau din lipsa de timp, ar fi avut cel putin satisfactia de a fi facut ceea ce-si dorea, fie chiar si pentru scurta vreme.

Ti-as putea da mii de exemple de acest gen. A iubi presupune a respecta spatiul vital al celuilalt. De fiecare data cand incercam sa indrumam pe cineva, sa-i schimbam sau sa-i controlam actiunile, cuvintele si gandurile, intram in spatiul sau. Atunci el isi pierde acest spatiu si noi il pierdem pe al nostru. Cele doua spatii vitale fiind amestecate, fiecare traieste sufocat de celalalt.

Tot ce exista pe pamant are nevoie de spatiul sau vital pentru a creste si a evolua. Daca incercam sa plantam cinci sau sase copaci in acelasi loc, n-o sa mearga, nu? Acelasi lucru este valabil si pentru om. Spatiul vital e foarte important. Unii au nevoie de un spatiu mai mare decat altii: de exemplu o persoana independenta, cu un caracter puternic, fie el copil sau adult.
Ai observat ca, in general, copii au nevoie de un spatiu larg? Copiii din noua generatie sunt foarte evoluati; ei stiu sa iubeasca. Noi suntem cei care-i invatam posesia. Ar fi in interesul nostru sa-i observam mai indeaproape…

Incepi acum sa intelegi ce inseamna „a iubi”? Totusi, trebuie sa fie clara pentru tine diferenta dintre a accepta si a fi de acord. A accepta inseamna a constata ca ceva exista. A fi de acord inseamna a avea aceeasi parere. A iubi cu adevarat presupune sa fii capabil sa accepti chiar daca nu esti de acord; lucru foarte dificil pentru majoritatea oamenilor. Orgoliul ne impiedica sa vedem lucrurile in acest fel.

Evident, nu este usor pentru un parinte sa-ti vada copilul drogandu-se: „Nu pot accepta ca fiul meu ca se drogheaza, nu e bine pentru el. Nu sunt de acord, n-are nici un sens”. Dorim ca toata lumea sa fie fericita potrivit notiunii noastre de fericire. Dar daca baiatul simte nevoia sa se drogheze, inseamna ca are de trait o experienta prin asta. Nici parintii, nici altcineva n-are dreptul sa-l judece, sa-l critice sau sa incerce sa-i controleze viata. Raspunderea ii apartine numai lui. El singur va hotari cand sa inceteze, si asta se va intampla cand va fi invatat ceea ce avea de invatat. El singur va trebuie sa suporte consecintele alegerii sale.

Pericolul pentru acest copil este acela de a fi inconjurat de persoane care stau pe capul lui, spunandu-i ca nu este corect ce face si incercand sa-l impiedice sa faca acel lucru. Astfel nu vor reusi decat sa-l intarate si mai mult. O va face pentru a se razbuna, pentru a sfida autoritatea. Cea mai frumoasa dovada de dragoste ar fi sa i se spuna: „personal nu sunt de acord. Stiu ca e periculos sa te droghezi. Dar, la urma urmei, e viata ta, raspunderea ta; daca pe tine asta te face fericit, eu nu pot schimba nimic. Totusi, e important sa stii ca alegerea ta va avea consecinte carora va trebui sa le faci fata Te-ai gandit la ele?” Tanarul isi va respecta mult mai mult parintii daca ei au aceasta atitudine. A lasa pe altul liber in spatiul sau vital inseamna a-i respecta hotararile, inseamna a-i respecta felul de a fi.

E important sa faci diferenta intre „a fi” si „a avea”. A iubi inseamna sa-i lasi pe ceilalti sa fie asa cum vor si nu sa le dai tot ceea ce vor sa aiba. Daca un copil se hotaraste sa poarte parul lung, sa se lase de invatat, sa manance diferit, sa gandeasca diferit, e alegerea lui.

Lucrez de multa vreme cu notiunea de „dragoste” si vad permanent miracole intamplandu-se in fiecare zi. E fantastic! De indata ce oamenii incep sa puna in practica, in viata lor, aceasta notiune, indiferent ca e vorba de sot, copii, parinti, prieteni, angajati sau sefi, rezultatele sunt extraordinare. Dragostea are puterea de a produce schimbari benefice pentru toti.
Va recomand sa-i invatati pe copii notiunea de „dragoste” de cand sunt foarte mici, inca de la nastere si chiar din timpul celor noua luni de sarcina. Mama poate sa-i spuna ca il va respecta si ca el va decide singur asupra vietii sale. Acest copil va fi mult mai evoluat. Dupa nastere, invatati-l in continuare, dezvaluindu-i faptul ca tot ceea ce i se intampla e numai datorita lui.
O persoana face o alegere gandindu-se ca aceasta alegere este cea mai buna pentru sine. De aceea e important sa-i acceptam deciziile. Daca cineva apropiat iti spune: „As dori sa fac cutare sau cutare lucru” si decizia sa iti displace, nu incerca sa-l faci sa se razgandeasca. Mai bine spune-i: „daca tu crezi ca asta te va face fericit, foarte bine. Eu te iubesc si nu vreau decat sa te stiu fericit. Dar esti constient de ceea ce vrei sa faci? Te-ai gandit la consecinte? Daca da, atunci e foarte bine.”
„Daca acest lucru te face fericit, atunci fa-l.” Poti sa-ti imaginezi ce efect are aceasta intr-o relatie? Iti amintesti sa ti se fi spus asa ceva cand erai tanar? Ai dori sa ti se vorbeasca astfel? Ce intrebare!  

Lise Bourbeau,
Asculta-ti corpul, prietenul tau cel mai bun 
Editura Ascendent

E durere iubirea necondiţionată

Da, iubirea e durere pentru că presupune o permanentă naştere precedată de o la fel de permanentă moarte. Moare sugarul, se naşte copilul, moare copilul, se naşte adolescentul, moare adolescentul, se naşte tânărul, moare tânărul ,se naşte omul matur şi în fiecare etapă trăim de mii şi mii de ori moartea individului pentru naşterea persoanei. Ne naştem prunci, dependenţi cu totul de părinţi şi ne lăsăm, fără putinţă de legare, formaţi de aceştia. Ne luptăm să devenim indivizi autonomi că abia apoi, liberi şi în cunoştinţă de cauză, cu harul lui Dumnezeu, să alegem să devenim persoane libere şi iubitoare. Toate aceste morţi-naşteri sunt dureri - bucurii, care pot fi trăite doar ca moarte! Putem refuza bucuria naşterii întru existenţă personală, după asemănarea cu Dumnezeu! O putem refuza sau rata! Şi la Acea Înfricoşată Judecată, despre asta vom fi întrebaţi: Cine eşti? Ai devenit cel ce ai fost chemat să devii? Nu, nu e aspră sau lipsită de iubire şi milă Judecata, ci înfricoşată. Fiecare va trăi înfricoşarea după cum îi va fi inima: cutremurată de măreţia şi strălucirea lui Dumnezeu, uluită de marea Lui iubire şi milă, sau plină de frică şi resentiment şi revoltă că Dumnezeu e iubire şi milă! Dacă vei vede în bucurie pe cineva care te-a făcut să suferi te vei bucura? Da, da, mare îţi va fi cutremurarea sufletului văzând ce puteai să trăieşti încă pe pământ fiind! Dacă nu, mare îţi va fi cutremurarea sufletului, văzând că "nevoia" ta de dreptate nu a fost nici măcar acum împlinită. Că iată Dumnezeu nu-l pedepseşte pe "cel rău"! Şi de ce nu o face? Mai întâi pentru că acela a cerut iertare şi a iertat şi, apoi, pentru că nu a vrut decât să-l ierte şi pe "cel rău" din tine!

 Are sens ce spun?

 Apoi, iubirea necondiţionată e durere pentru că presupune dăruire de sine, din sine, fără rezerve! Te dăruieşti pe tine, nu ceva din al tău: trupul tău, banii tăi, sentimentele tale, organele tale... "Şi dacă aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu că să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte!" (1 Cor. 13, 3).

 Noi, cei mici şi încă bolnavi de egoism, dacă nu putem şi nu ştim şi nu vrem să iubim cu iubirea pe care ne-o dă şi ne-o cere Dumnezeu, măcar să tânjim după ea, să o dorim, să acceptăm că orice durere poate fi trăită ca naştere a omului nou! Asta se poate numai şi numai când acceptăm să "lepădăm cele ale copilului" (1 Cor. 13, 11). Pentru noi, cei care facem împreună Seminarul iertării, am văzut că "cele ale copilului" sunt schemele noastre de apărare, de adaptare, sunt modurile păcătoase prin care am învăţat să ne apărăm de durerea produsă de abuzul celor mari asupra noastră pe care apoi, le folosim că să-i abuzăm pe cei mai mici că noi. Tot aici intră şi tot ce am moştenit din educaţia noastră, atât în cei "şapte ani de acasă" cât şi după aceea. Tot ce am învăţat de la lumea acesta pentru a obţine plăcere şi a fugi de durere, pentru a obţine plăceri şi satisfacţii imediate şi de lungă durată, fără să ţinem cont de nevoia sufletului nostru de Dumnezeu şi de aproapele!

 Iertând, adică acceptând iubirea lucrătoare a lui Dumnezeu în inima noastră, în viaţa noastră, în felul nostru de a fi, lepădăm aceste "apucături", lepădăm cele moştenite de la lumea aceasta şi alegem să facem ce învăţăm la Domul nostru Iisus Hristos, în Biserica Lui, prin Duhul Lui Cel Sfânt!

 O, dacă ne-am opri o clipă să vedem cât de simplu şi concret e totul!

Dar, cum minunat spui: "Egoismul asta şi mândria... hmmm..."!

 Eu îţi mulţumesc, fetiţa mea iubită, şi mă minunez în faţa lucrării lui Dumnezeu: Eşti un copil, un copil ca mulţi copii de vârsta ta, educat de părinţi "atei" şi de şcoală mai rău decât atee, cu traume frecvente copiilor care au scăpat să nu fie ucişi prin avort, cu şanse minime să audă de undeva de Dumnezeu şi, dacă aude, să şi creadă! Şi totuşi, Dumnezeu pătrunde prin pâcla de întuneric a acestui veac în toate cotloanele vieţii şi sufletelor şi pescuieşte inimi pentru Bucuria pe care Se încăpăţânează să ne-o ofere, fără întrerupere de două mii de ani!

Te îmbrăţişez cu sentimentul că strâng în braţe mila lui Dumnezeu!

Nu, nu mă tem că te vei mândri, pentru că ştiu că ştii că nu tu faci asta, că tu aveai altă treabă de rezolvat când ai început să-L cauţi, sau să te laşi găsită!

Cu deosebit respect şi dragoste,
 M. Siluana

Sursa: Centrul de formare și consiliere ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”    

Dacă eşti de părere că fiinţa de lângă tine ar trebui să fie altfel decât este deja, înseamnă că n-o iubeşti

Iubirea spune: „Te iubesc, orice-ar fi”.
Iubirea spune: „Eşti minunat aşa cum eşti”. Iar acesta este singurul lucru care poate vindeca; numai aşa te poţi uni cu restul.

Dacă eşti de părere că fiinţa de lângă tine ar trebui să fie altfel decât este deja, înseamnă că n-o iubeşti. În acel moment, iubeşti persoana care va fi după ce vei fi terminat să o manipulezi. Până nu corespunde imaginii pe care o ai despre ea, este ceva de care te poţi dispensa foarte uşor.

Noi suntem iubire şi nu avem de ales în această privinţă. Iubirea este fiinţa noastră. Este ceea ce suntem noi, fără poveştile noastre.

Durerea începe din clipa în care crezi gândul că ar trebui ca toată lumea să te iubească. Eu spun de multe ori: „Dacă aş spune o rugăciune, aceasta ar suna astfel: Doamne, cruţă-mă de dorinţa de a primi iubire, aprobare şi apreciere. Amin.”

A căuta iubirea şi aprobarea altor oameni presupune că nu eşti întreg. Personalităţile nu iubesc; ele vor ceva. Iubirea nu caută să obţină nimic. Ea este desăvârşită. Nu vrea nimic, nu are nevoie de nimic, nu impune condiţii (nici măcar pentru binele ei personal). Aşadar, atunci când îi aud pe oameni că spun că iubesc pe cineva şi vor să fie iubiţi la rândul lor, ştiu că nu vorbesc despre iubire. Ei vorbesc despre altceva. Toate sfaturile pe care i le-ai dat partenerului, în realitate, ţi le-ai adresat ţie însuţi.

 Byron Katie – citate despre iubire

Flashuri din sufletul meu

Sărut mâna, Maica mea bună!

 Aşa cum spuneam, sunt într-o etapă în care totul îmi pare nonsens şi neputinţă. Cu toate astea, din acest hău primesc nişte răspunsuri. Simt nevoia să vi le spun şi dumneavoastră dar, mai ales, simt nevoia să-mi mai pun o dată sufletul la picioarele dumneavoastră.
 Sărut mâna, Maica mea bună şi nădăjduiesc din tot sufletul că ne vom întâlni în grădina aceea cu flori.

 1. Trăim într-o permanentă transformare, căutând răspunsuri la întrebări care, mai târziu, se dovedesc a fi simpli clăbuci de săpun.

2. Viaţa omului înseamnă împlinirea nevoilor sale şi nimic altceva. Omul se naşte din nevoi şi, din prima zi a vieţii sale, nevoile îşi primesc sceptrul.

3. Dumnezeul nostru este ceea ce împlineşte nevoile noastre.
 - cu cât nevoile sunt mai sofisticate, cu atât viziunea legată de Dumnezeu se ridică undeva, în eter.
 - oricât am încerca să sofisticăm lucrurile, omul este ghidat de nevoi.

De exemplu, atunci când n-ai un adăpost deasupra capului, eşti sleit de puteri, şi nu găseşti un loc în care să-ţi poţi încălzi un pic trupul îngheţat, te doare în şezlong că Andreea Marin se desparte de Bănică junior sau, că ai cu cinci kilograme în plus şi că nu-ţi vine bine şuviţa de păr căzută pe obraz.

 Sau... uneori, când iubitul te-a părăsit, ţi se pare că pică cerul şi că se sfârşeşte pământul. Ai impresia că nu mai e nimeni ca el şi că n-ai mai iubit pe nimeni cu atâta putere şi atât de sincer. Aiurea! Dacă ar apărea din neant cineva care să te respecte, să te mângâie, să fie blând şi bun cu tine, mă rog să fie... cum ţi-ar plăcea ţie, te-ar durea în cot de cel care a plecat.

4. N-am putut să înţeleg, şi nici acum nu înţeleg, dacă îi spui cuiva că îl iubeşti ca pe lumina ochilor, că este viaţa ta, că este totul pentru tine şi... bla, bla... şi în momentele acelea chiar aşa simţi şi eşti convins că spui adevărul adevărat, cum se poate ca exact acelaşi lucru să simţi şi a doua oară, şi a treia oară... Nu înţeleg dar acest lucru m-a făcut să înţeleg că iubirea e cu totul altceva.

 5. Iubirea este ceea ce-ţi mângâie sufletul, este lipsa fricii şi a durerii - este sentimentul nevoilor satisfăcute şi conştiinţa datoriei împlinite. Restul... clăbuci...

 6. Adevărata înţelepciune este să ştii să te fereşti de ceea ce îţi poate face rău şi să faci tot ce îţi stă în putinţă să nu faci rău celor din jur. Dacă ai puterea şi voinţa ca, în afară de asta să faci tot ce-ţi stă în putinţă ca să-i fie bine celuilalt deja, se poate spune că eşti un om bun. Prin urmare, înţelepciunea nu e totuna cu cunoaşterea dar, cunoaşterea te ajută să devii mai înţelept.

Simeona

Centrul de formare și consiliere Sf. Arh. Mihail și Gavriil