Maica Siluana Vlad - Casatoria

Când este timpul să ne schimbăm prietenii?

Traducere și adaptare: Elisei Roncea

Sursa: Μήπως είναι ώρα να αλλάξετε φίλους; Μαθήματα ζωής για μας και τα παιδιά μας

O mare parte a personalității noastre este conturată de oamenii pe care i-am ales să facă parte din viața noastră. Și pentru că nu hotărâm mereu cine să vină aproape de noi (cel puțin nu în mod conștient), noi suntem cei care vom alege cine să rămână alături de noi, pe cine să urmăm și de care să ne îndepărtăm. În cele ce urmează sunt descrise câteva semne de avertizare care ne ajută să facem o alegere potrivită a prietenilor noștri.

1. Prietenii voștri găsesc timp pentru voi doar atunci când le este în folosul lor. Nu vă pierdeți vremea cu cineva care vrea să-și petreacă timpul cu voi doar atunci când îi este lui de folos. Nu este nevoie să-l obligați să vă introducă în viața lui, pentru că dacă într-adevăr este interesat de persoana voastră, va găsi un mod de a face acest lucru.

2. Folosesc trecutul împotriva voastră. Anumiți oameni refuză să creadă că nu mai sunteți acea persoană care erați în trecut. Ați făcut greșeli în trecut, ați învățat din ele și ați mers mai departe. Prietenii însă nu pot accepta acest lucru, încercând să folosească trecutul vostru pentru a ajunge la același nivel cu voi. Dacă cineva vă judecă din cauza trecutului vostru și îl folosește împotriva voastră, este clar că trebuie să vă continuați viața fără persoana respectivă.

3. Vă simțiți prinși în capcană. În relațiile normale de prietenie, porțile și ferestrele rămân deschise, aerul pătrunde liniștit și nimeni nu se simte prins în capcană. Relațiile se desfășoară într-un spațiu fără limite. Ați putea să veniți și să plecați oricând doriți, dar alegeți să rămâneți, pentru că acolo unde vă aflați este locul unde vă doriți să fiți. Dacă vreți să faceți parte din viața cuiva, chiar dacă porțile și ferestrele sunt deschise, nu veți dori să plecați. Dacă cineva vă reține încercând să vă prindă în cursă cu ceva ce nu vreți, atunci a venit timpul să găsiți puterea de a deschide porțile și ferestrele și să plecați.

4. Când prietenii contestă idealurile și îndemânările voastre. Dacă permiteți altora să vă fixeze idealurile și îndemânările voastre, atunci le veți permite să vă pună și obstacole. Ce sunteți capabili să reușiți în viață nu ține de ceea ce cred alții despre voi, ci depinde în întregime de ceea ce veți alege să faceți cu timpul și energia voastră. „Prietenii” vor folosi multe teorii pentru ceea ce este realizabil și ceea ce nu este. Nu vă neliniștiți de ceea ce gândesc alții. Mențineți-vă vii idealurile voastre.

5. V-au spus minciuni de mai multe ori. Iubirea este lucrătoare în toate relațiile. Iubirea nu este doar un sentiment al plăcerii și al romantismului între îndrăgostiți. Este de asemenea un fel de purtare față de familia și prietenii voștri. Acei care se tem de adevăr și vă spun doar ceea ce vreți voi să auziți fac acest lucru în folosul lor, și nu al vostru. Nu îngăduiți aceasta! Când păstrați în viața voastră un prieten care vă spune minciuni ani de zile, iar dumneavoastră îi oferiți și alte ocazii să vă mintă, atunci aveți multe în comun cu respectivul om: nici unul dintre voi nu iubește, ci vă mințiți unul pe altul.

6. Vă invidiază în mod exagerat. Când cineva vă invidiază foarte mult, este foarte posibil să vrea să vă ia ceea ce ați dobândit. De multe ori dragostea, promisiunile și demonstrațiile din partea voastră nu sunt deloc îndeajuns pentru a-l face pe respectivul prieten să se simtă mai bine în persoana sa. Problemele pe care le are trebuie să și le rezolve singur. Mulțumirea de sine, de altfel, este un proces interior.

7. Vă încurajează să fiți răutăcioși sau să criticați pe alții. Adevărul este că nici o ființă umană nu este mai presus sau mai prejos decât alta. Toate părerile generalizate pe care le avem despre alții sunt eronate și constituie doar o creație a persoanelor ipocrite. Dacă veți judeca pe cineva după înfățișarea exterioară, nu veți putea cunoaște niciodată cine este acea persoană cu adevărat.

8. Nu vă lasă să fiți voi înșivă. Faceți-vă prieteni dintre oamenii care vă primesc așa cum sunteți și nu cum ar vrea ei să fiți. Petreceți mai mult timp cu aceia care într-adevăr vă cunosc, vă iubesc și vă respectă. Este preferabil să pierdeți un prieten și să fiți voi înșivă, decât să-l păstrați în cercul vostru, plătind prețul de a vă preface că sunteți altcineva.

Preluat de aici: Doxologia.ro

Când te doare, spune-I lui Doamne!

”Trăim într-o lume în care toți își dau seama dacă ai slăbit sau dacă te-ai îngrășat, dar niciunul dacă ești trist. Uneori cea mai bună decizie este să faci liniște în interior. Nu mai știm să ne bucurăm de tăcere. Eu cu mine și cu Doamne… Acesta e începutul. Să pot să stau în tăcere, fără să am nevoie de fundal sonor ca să nu mă simt singur, trist. Nu ai nevoie să îți duci inima și mintea departe pentru a fi bine. Coboară în inimă și fii blând cu tine, fii delicat cu ce găsești acolo și întoarce-te ori de câte ori simți nevoia. Ai fugit destul de tine ca să te întâlnești cu tine! Când te doare, spune-I lui Doamne!”

Sursa: Pr. Hrisostom Filipescu, Doar cei neiubiți urăsc...

”Nepotrivirea de caracter” ‒ Faptul că nu ne simțim identici nu înseamnă că e cazul să ne despărțim

Lipsa smereniei este cauza multor tulburări. Omul smerit știe să rabde, să cedeze, să-și păstreze nădejdea. Smerenia nu are nimic de-a face cu nefericirea, nu provoacă milă, nu este o atitudine lipsită de demnitate, înjositoare. Smerenia este o virtute plină de sens; îngăduie, îndură, tace, lasă loc mâniei. Smerenia este putere și nu slăbiciune. Nu înseamnă, firește, că celălalt îl exploatează și-l chinuiește pe omul smerit. Femeile se plâng adeseori de duritatea și violența bărbaților. Dar faptul că bărbatul se impune prin forță și brutalitate vădește în realitate lipsă de bărbăție, lipsă de educație, stări psihice nesănătoase provenite din conflicte din copilărie. Familia nu este o arenă a disputelor unde domină adversarul mai puternic și mai tare, ci tărâm sfințit al tăcerii, al păcii, al dragostei, al seninătății, al liniștii, al simplității și al bucuriei adevărate.

Deci când conviețuirea nu aduce bucurie, cei doi vor căuta în altă parte bucuria. Infidelitatea conjugală a luat proporții uriașe, iar rănile care rămân în urma ei sunt multe și nelecuite. Păcatul adulterului este astăzi în floare, iar oamenii, din păcate, îl îndreptățesc cu multă ușurință, îl tolerează, iar unii chiar se laudă și se fălesc cu el. Cineva se simte atras spre adulter din pricină că dragostea pentru cel pe care spunea că îl va iubi întreaga viață slăbește. Aceasta este cauza principală în jurul căreia se împletesc, desigur, și diferite alte pricini. Infidelitatea este și una dintre principalele cauze ale divorțului. Criza prin care trece o căsnicie este câteodată, am putea spune, firească, la fel ca norii pe cer, dar trebuie să mai existe și părerea de rău, iertarea, pocăința, refacerea relației, o atitudine mai călduroasă și schimbarea. Astăzi, în epoca noastră liberală, lipsită de opreliști și amețitoare, în numele sacrosanctelor drepturi care uită sistematic de îndatoriri, flutură stindardul colorat cu inscripția „nepotrivire de caracter” menită să justifice un divorț imediat. Dar cine a zis vreodată că există un om care să se potrivească în mod absolut cu altul în ceea ce privește caracterul său? Faptul că nu ne simțim identici nu înseamnă că este cazul să ne despărțim, să nu mai vorbim niciodată, să ne ucidem.

Căsătoria nu este o soluție temporară, ci trai împreună pentru toată viața, spre întregire a unuia prin altul, desăvârșire și îndumnezeire.

(Monahul Moise Aghioritul, Cuviosul vameș și sfântul risipitor, Editura Egumenița, Galați, 2016, pp. 136-138)

Sursa: Doxologia.ro

Care este scopul căsătoriei, în afara nașterii de prunci?

Nașterea de prunci nu este scopul căsătoriei. Scopul căsătoriei este iubirea prin care cei doi devin un singur trup, devin una. Scopul căsătoriei este împlinirea Poruncii lui Dumnezeu. Este școala în care omul învață de la Dumnezeu să devină persoană, ca Dumnezeu. Copiii sunt rodul iubirii-căsătorie, sunt rodul iubirii dintre soți și Dumnezeu, sunt rodul creativității divino-umane! Bineînțeles atunci când nu sunt priviți ca niște „pui ai speciei umane“… Găsim în învățătura noastră de credință și afirmația că scopul căsătoriei și acela al unirii dintre bărbat și femeie, așa cum este și cum e binecuvântată acum de Dumnezeu, este nașterea de prunci. Numai că la om „nașterea“ nu se referă numai, sau în special la nașterea din pântecul matern, ci la nașterea întru Împărăția lui Dumnezeu! Dacă omul nu ar fi căzut, căsătoria ar fi fost altfel. Altfel, dar tot ca o școală a acestei deveniri întru unime, tot ca să învețe omul să unească cei doi poli – masculinul și femininul – care au fost despărțite de Dumnezeu prin creație ca să se unească prin lucrarea creatoare a omului: își va lăsa omul părinții, își va părăsi iubirea firească, neliberă, a sângelui, ca să se unească liber, într-o iubire liberă cu femeia sa.

Maica Siluana Vlad

Dragostea adevărată va veni într-un singur caz: dacă vei putea să te maturizezi

Eu cred că numai oamenii maturi pot să iubească. Dragostea adevărată va veni la tine într-un singur caz: dacă vei putea să te maturizezi. A te maturiza înseamnă să-ți învingi trufia, autocompătimirea excesivă, autodivinizarea, iar uneori și excesiva înjosire de sine ‒ când nu suntem capabili să-i spunem „nu” egoismului omului drag pentru a-l ajuta să se schimbe.

Pentru a deveni matur, fiecare dintre noi trebuie să depună efort pentru a se schimba: să depună efort împreună cu ceilalți oameni, și cu cei apropiați, și cu cei depărtați, și acasă, și cu vecinii, și la muncă, și în tramvai, și pe stradă. Este vorba de un efort zilnic de modelare a propriei personalități, a ceea ce aduci celorlalți oameni. Necazul lumii contemporane constă în aceea că suntem foarte egoiști, ca niște copii răsfățați, și de aceea mulți dintre noi nu întâlnesc în viața lor dragostea. Mergem pe cărare, dragostea e aproape, undeva după cotitură, însă nu ajungem la ea ‒ și uite așa trece viața.

(Psiholog Irina Karpenko, Dragostea adevărată, Editura Sofia, București, 2012, p. 114)

Sursa: Doxologia.ro

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!