Căsătoria, icoană a Iubirii, este o vocaţie, o misiune în care cei doi se hotărăsc să „devină unul rămânând doi”, unindu-se la nivel fizic, emotiv, psihologic şi spiritual

„Căsătoria, icoană a Iubirii, este o vocaţie, o misiune în care cei doi se hotărăsc să „devină unul rămânând doi”, unindu-se la nivel fizic, emotiv, psihologic şi spiritual. Viaţa de familie este întotdeauna o minunata ocazie de creştere, o „şcoală” unde ne cunoaştem şi creştem. Soţii învaţă să se împărtăşească unul din celălalt, gustă din şcoala răbdării unde sunt ca şi obiecte de studiu fidelitatea, recunoştinţa, acceptarea, iertarea, comunicarea, iubirea care trebuie să fie hrănită şi întreţinută. Fiecare membru al familiei trebuie să dăruiască timp şi puteri pentru această relaţie. Mulţi duhovnici şi psihologi recomandă ca un dulce obicei de fiecare zi, împărtăşirea bucuriei de a trăi împreună, de a se ruga, de a se recrea, etc. Familia reprezintă unul dintre cele mai preţioase bunuri ale omenirii.
Ce minunăţie ca două fiinţe străine una de cealaltă să se găsească într-un anumit moment al vieţii şi să rezoneze de parcă se cunosc de-o veşnicie. Şi iubirea dintre ei îi face să fie una. Se simt în mişcări, în suflete, în tot şi în nimic. Îşi sunt unul altuia umbră şi înger, zi şi noapte, aer şi viaţă culminând cu fructul iubirii lor, pruncii. Ce binecuvântare, ce dar, ce minune, câtă preţuire din partea lui Dumnezeu !
În iubirea conjugală totul se construieşte pe tandreţe: atingerile sunt o taină, cuvintele sunt o taină, tăcerile sunt o taină. „Mi-ai atins inima”, „Ţi-am dat inima”, „Te-am primit în inima mea”, această etapă a găsirilor reciproce, în care se descoperă minuni unul la celălalt, îşi atinge finalul abia în Veşnicie, unde poemele de dragoste nu vor muri niciodată…”

( Hrisostom Filipescu, Puţine cuvinte, multă iubire..., Iasi, 2013)

Ce rugăciuni să citesc pentru a dobândi un prieten?

Maria întreabă:
Doamne ajută! Numele meu este Maria, sunt o tânără cu credinţă în Dumnezeu, care întotdeauna am respectat principiile creştine, participând mereu la Sfintele Slujbe. Ce doresc să vă împărtăşesc- nu reuşesc să cunosc un tânăr care să se apropie de mine, pentru a forma o frumoasă şi sinceră legătură de prietenie, care să aibe ca scop căsătoria. Ce acatiste sau rugăciuni ar trebui să citesc, pentru a mă ruga Lui Dumnezeu să-mi împlinească dorinţa?(părintele meu duhovnic mi-a spus să citesc Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului). Va mulţumesc!

Răspunsuri
13 Iulie 2011
ioanistrati a răspuns:

În primul rând, cel mai în măsură să vă dea sfaturi specifice, în funcţie de felul dumneavoastră de a fi, este părintele duhovnic. Aşadar respectaţi sfatul lui. Apoi, eu vă sfătuiesc să citiţi în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului, în care să-i cereţi cu multă râvnă şi credinţă să vă trimită un tânăr cu care să vă mântuiţi. Dincolo de rugăciunea fierbinte, trebuie să frecventaţi locuri în care să vorbiţi cu oamenii. Un băiat bun şi credincios nu-l veţi găsi însă într-o discotecă, ci poate la o conferinţă, curs, bibliotecă, lucrare a Bisericii. Şi pentru a vă apropia de oameni, trebuie să fiţi sinceră, volubilă, zâmbitoare, fără mândrie sau prejudecăţi, deschisă comunicării. Multe fete îşi pun o armură de sobrietate excesivă, plină de mândrie, şi apoi se plâng că nu au găsit prieten. Succes. Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: Consiliere online

Dumnezeu sprijină iubirile curate

”Să te rogi și să ai încredere că Dumnezeu sprijină iubirile curate. Doar să fugi de păcat. Că de vei cădea în păcatul desfrânării, suferințele tale se vor înmulți mult și nici căsnicie ca lumea nu vei avea.”


Maica Siluana

Rugăciune pentru căsătorie

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis: “Căutati mai întâi Împărătia lui Dumnezeu, si toate celelalte se vor adăuga vouă”, dăruieste-mi toate cele de trebuintă pentru a putea merge pe calea mântuirii.

În mâinile Tale este viata mea si fără Tine nu pot cunoaste nici împlinirea si nici bucuria cea adevărată. Stiind aceasta si având dorinta de a purta crucea căsătoriei, Te rog să mă ajuti să găsesc făptura potrivită mie alături de care să înfrunt marea vietii acesteia.

Ajută-mă, Doamne, ajută-mă, cum numai Tu mă poti ajuta. De multe ori ispita singurătătii mi-a rănit inima, de multe ori diavolul deznădejdii a lovit în poarta sufletului meu. De atâta durere, inima mea s-a strâns, si nu este nimeni care să îmi aline durerea.

La Tine alerg, Doamne, nădejdea mea, întărirea mea, lumina vietii mele. Ajută-mă să am o familie bineplăcută Tie, o familie peste care să se reverse multimea binecuvântărilor Tale.

Fereste-mă, Doamne, de tot răul. Fereste-mă si de o alegere gresită. Fereste-mă de minciuni, de răutate si de desfrâu. Să nu mă însele frumusetea cea degrab trecătoare, ci să caut mai ales frumusetea sufletească. Să nu mă orbească dragostea pătimasă si nici să nu mă biruie patimile si poftele.

Tu stii, Doamne, nepriceperea si slăbiciunea mintii mele. Izbăveste-mă prin harul Tău de neputintele care mă apasă.

Vino în ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Dăruieste-mi întelepciune si răbdare. O, grea este crucea răbdării, si greu îmi este să nu fiu covârsit de ea. Dar în Tine îmi pun nădejdea.

Ajută-mă, Doamne, să iubesc Biserica, să stărui în rugăciune si să am râvnă pentru împlinirea poruncilor Tale. Să mă spovedesc ori de câte ori umbra păcatului va tulbura mintea mea, mai înainte ca gândul murdar să devină faptă. Dăruieste-mi ca primind dezlegare de păcate să-mi îndrept viata după cum Îti este bineplăcut Tie.

Fă să-mi fie mie familia cale de mântuire, cale de bucurie. Să nu caut împlinirea cea înselătoare cu care mă ademeneste această lume, ci să caut dragostea pe care ai binecuvântat-o la nunta din Cana Galileii.

Să îmi fie familia prilej pentru a-Ti multumi în fiecare zi. Si la vreme potrivită, dăruieste-mi, Doamne, copii credinciosi si sănătosi, care să ducă o viată curată si sfântă.

Rugători aduc pentru mine pe toti sfintii, pe mai marii cetelor îngeresti, pe Înaintemergătorul Tău, pe înteleptii Apostoli, si împreună cu acestia pe Preacinstita si Preacurata Maica Ta, ale căror rugăciuni primeste-le, Milostive Hristoase al meu, pentru folosul meu si pentru mântuirea mea.

Că Tu Însuti esti, Bunule, sfintirea si luminarea sufletelor noastre si Tie după cuviintă, ca unui Dumnezeu si Stăpân, toti slavă Îti înăltăm, în toate zilele. Amin.

Sursa: „Cartea Nunții” – Danion Vasile
via femeiaortodoxa.wordpress.com

Dorind sa te căsătoreşti, ce înseamnă sa laşi lucrurile sa decurgă de la sine si ce înseamnă a forţa lucrurile?

Pr. Nicolae Tanase

Dorind sa te căsătoreşti, ce înseamnă sa laşi lucrurile sa decurgă de la sine si ce înseamnă a forţa lucrurile?

A curge de la sine înseamnă a face un acatist pe zi, a forţa înseamnă a face 40 de acatiste pe zi, cu o rugăciune după fiecare condac si icos: „Doamne, in ce ştii ca vreau, eu fiind limitat, Tu care vezi in perspectiva si in folosul meu sufletesc si trupesc, rânduieşte ce e bine”. Asta inseamna a forta, adica a micsora timpul de cunoastere al partenerului cu ajutorul lui Dumnezeu.
Uneori e bine sa si fortam. Am cunoscut cateva fete care au fost curajoase, au fortat lucrurile, s-au casatorit, iar acum casniciile lor merg bine. Adica, au spus negru pe alb ceea ce vor; baietii au prins curaj, au spus si ei ceea ce trebuia sa spuna si s-a rezolvat. Insa altii stateau asa intr-un respect care era deranjant si care se intindea de cativa ani.

Cineva mai pretenţios in alegerea soţiei nu cumva risca sa-si rateze casatoria, stand prea mult pe gânduri?

E bine sa fii foarte pretentios pentru ca defectele se accentueaza de zece mii de ori in casnicie, iar calitatile se diminueaza de zece mii de ori, si atunci trebuie sa fii foarte pretentios, ca sa ramai cu ceva din idealul tau.

De ce unii nu-si găsesc niciodată jumătatea, altfel spus, de ce unii nu se pot casatori?

Pentru ca unii n-au jumatate. Dumnezeu a zis si El stie de ce a zis. Nu?
O doamna a povestit ca de la 16 ani pana la 19 ani s-a rugat sa se casatoreasca cu un anumit baiat. La 19 ani, Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea si, impotriva vointei parintilor ei si a parintilor lui, s-a casatorit cu el. In noaptea nuntii a constatat ca este epileptic. In urmatoarea luna a constatat ca este schizofrenic. Dumnezeu a randuit ca n-au avut copii si a trebuit sa se desparta de el, dupa mai bine de 20 de ani de convietuire.
O fata se plangea acestei doamne: „Ce sa fac, ca inca nu m-am casatorit”. Doamna i-a spus istoria aceasta si apoi a venit fata la mine si mi-a spus: „Parinte, in viata mea nu mai ma rog sa ma marit. Sa fie cum vrea Dumnezeu, ca El stie mai bine.”

Este posibil ca necăsatorindu-te, Dumnezeu să te ferească de cine ştie ce, nici nu ştii. Noi ne rugam: „Doamne, în problema mea, fă ceva în folosul meu, ştii Tu cum!”. Dumnezeu te asculta sau nu te asculta. Daca nu te asculta, stie El de ce nu te asculta. Pentru El filmul este gata. Pentru noi, filmul e in derulare si atunci, El, care stie, te fereste prin aceasta de ceva.
Sigur ca e teoretic ce spun eu, sigur ca e complicat cand trecem la aspectele practice. Tu doresti sa te mariti, timpul trece, faci 24, 32, 36 de ani, intri in panică si spui: ”Vreau sa realizez si eu ceva in viata, sa am si eu copii...”. De acord. Dar trebuie sa faci totul. Daca nu faci totul, nu poti sa verifici vointa lui Dumnezeu. Dupa ce faci totul, atuncea ai verificat. Trebuie sa fii superior ca sa spui asa, sa intelegi asa.

Dragostea faţă de om izvorăşte din dragostea faţă de Dumnezeu. Vorbesc de dragostea adevărată faţă de om. Celelalte – tentativele nereuşite de dragoste între oameni – pier. Atunci poţi cu adevărat să-l ierţi pe om, atunci poţi să-l rabzi, când ai dragoste pentru el, dragoste care izvorăşte din dragostea pentru Dumnezeu

Pr. Iustin Miron

Ce e dragostea lui Dumnezeu?

E energie! Dacă nu ar fi energie necreată – care să izvorască din fiinţa lui Dumnezeu – nu ne-am putea împărtăşi de ea. Noi ne împărtăşim de Dumnezeu, nu participând la fiinţa lui Dumnezeu, ci participând la energiile necreate care izvorăsc din fiinţa lui Dumnezeu. Aşa ne împărtăşim de Dumnezeu, aşa ne unim cu Dumnezeu. Ei, dacă noi ne putem împărtăşi de dragostea lui Dumnezeu rezultă – ca la matematică – că dragostea lui Dumnezeu e energie, energie necreată! Această energie care vine în om şi preschimbă dragostea omului şi îndumnezeuieşte dragostea omului. 

Când ajungem la o relaţie de dragoste adevărată cu Dumnezeu, abia atunci avem dragostea adevărată faţă de om. Deci, dragostea faţă de om izvorăşte din dragostea faţă de Dumnezeu. Vorbesc de dragostea adevărată faţă de om. Celelalte – tentativele nereuşite de dragoste între oameni – pier. Atunci poţi cu adevărat să-l ierţi pe om, atunci poţi să-l rabzi, când ai dragoste pentru el, dragoste care izvorăşte din dragostea pentru Dumnezeu.

Cum am mai zis, prin dragostea lui Dumnezeu ajungem la toate lucrurile bune. Tot binele, toată virtutea nu fac altceva decât să ne scoată din egoism şi să ne unească cu dragostea dumnezeiască. Pe măsură ce ne unim cu dragostea lui Dumnezeu, începem să iubim cu adevărat. Iată cum putem să ajungem la iubirea adevărată pentru celălalt. Numai transfigurându-ne iubirea noastră, întrupând în iubirea noastră, iubirea lui Dumnezeu faţă de noi.

Am spus că dragostea e unire. Prin dragoste îl şi creezi pe celălalt, nu doar te uneşti cu el. Dragostea e şi creaţie, e recreaţie, e şi cunoaştere. Când îl iubeşti pe celălalt, te uneşti cu celălalt, îl aduci în tine şi trăieşti prin el. În lipsa dragostei trăieşti prin tine. În prezenţa dragostei ieşi din tine. Dragostea se jertfeşte, iese în întâmpinare, slujeşte celuilalt, uită de sine. Când iubeşti pe celălalt, tu eşti foarte mic, aproape că nu mai exişti. Şi poate că pentru tine nici nu mai exişti. Şi te miri ce vede celălalt la tine, de te iubeşte atâta, pentru că tu nu vezi nimic. Aţi trecut fiecare prin treaba asta. Ce vezi, că eu nu văd nimic? De ce mă iubeşti? Ajungi la cunoaşterea de sine prin ieşirea din sine, iar prin trăirea sinelui celuilalt ajungi să te cunoşti pe tine. Să te vezi pe tine.

Spuneau Părinţii că „Hristos e oglinda omului”. Că tu numai în Hristos te întâlneşti cu tine cu adevărat. El e oglinda ta şi în El eşti tu restaurat şi în El te întâlneşti cu tine. Iată că şi prin celălalt. Îl iubeşti, îl aduci în tine, trăieşti prin el. Încă o definiţie a dragostei: trăirea prin celălalt. Îl aduci pe celălalt şi îl pui în tine, bineînţeles, fără să te desfiinţezi pe tine. Dar trăieşti în el. Până când în relaţia de dragoste nu trăieşti prin celălalt, nu iubeşti. Până nu trăieşti pentru celălalt, nu iubeşti. Deci, trăirea prin el şi pentru el. Asta e dragostea. Mai mult decât atât: tu îi transmiţi putere. E o putere pe care i-o transmiţi celuilalt cînd îl iubeşti. El simte asta, şi devine mai puternic prin puterea pe care i-o transmiţi tu şi devine mai bun, şi, iată, l-ai ridicat! L-ai ridicat valoric, iubindu-l! Mai mult decât atât: iubindu-l, activezi în celălalt potenţe pe care el le are şi nu ştie că le are. Tu-l descoperi pe celălalt şi celălalt te descoperă pe tine, iar tu te descoperi pe tine prin celălalt. Tu nu te descoperi pe tine prin tine însuţi, tu nu te vezi! Numai descoperindu-l pe celălalt te vezi. Îl descoperi pe celălalt, activezi în el potenţe pe care el nu ştie că le are, şi devine mai mare, şi abia atunci se descoperă pe sine, când vede că e iubit. Iubirea mea îl ajută să se vadă pe sine, îl creşte, îl potenţează şi vede ce e şi ce poate fi, dar numai prin iubirea mea. Dacă nu l-aş iubi, el nu ar creşte şi nu s-ar cunoaşte. 

Tu nu-ţi dai seama ce poţi, ce potenţialităţi ai, dar celălalt, care te iubeşte, vede. Ei, văzând potenţialităţile din el, activând potenţialităţile din el, iubindu-l, îl şi cunoşti cu adevărat. Dar el nu se cunoaşte pe el, aşa cum îl cunoşti tu pe el iubindu-l. Iată, iubirea ca mod de realizare a cunoaşterii. Iată, funcţia gnoseologică a iubirii. Ajungi să-l cunosti cu adevărat numai când îl iubeşti, dar nu poţi explica cunoaşterea asta. Dacă nu-l iubeşti, poţi zice despre cutare: îl ştiu, are calităţile astea, are defectele astea, e tipul acesta de om. Poţi spune acestea. Dar asta e în afara iubirii. Dar când îl cunoşti şi îl iubeşti cu adevărat, pătrunzi în adâncurile fiinţei lui prin iubire şi nu mai poţi exprima ce ai găsit acolo, aşa cum ai exprimat când nu îl iubeai, din afară. Din interior, e o cunoaştere care nu poate fi cuprinsă în noţiuni, în concepte. Asta cred că aţi experimentat-o. Te minunezi de ce e celălalt, de ce poate fi, dar nu poţi să-i spui. Celălalt pentru tine e o minune! Dar el nu e o minune pentru el însuşi. El nu se descoperă pe el ca minune, tu îl descoperi pe el ca minune. Dar la fel face şi el faţă de tine, pătrunde în adâncurile tale, îţi aduce energia lui, puterea dragostei lui şi devii mult mai puternic şi mai sigur pe tine. Asta o dată. Plus că-ţi activează potenţe care sunt în tine, şi începi să fii altfel, să gândeşti altfel. Şi asta te-a făcut iubirea lui. Tu priveşti la el şi te vezi pe tine potenţat. El te potenţează şi se imprimă de tine. Şi tu te vezi pe tine în el şi, iată, celălalt devine oglinda ta. La fel se întâmplă şi la tine. Când iubeşti persoana cealaltă, o ridici. Potenţând-o prin iubire, o adânceşti foarte mult înăuntrul tău, adâncire reală. Or el când priveşte pe urmă la tine, te vede pe tine, dar se vede şi pe sine potenţat. Iată cum putem deveni oglinzi unii pentru alţii. Nu numai Hristos e oglinda ta, ci şi celălalt e oglinda ta. Iată cum putem ajunge să ne creăm şi să ne cunoaştem pe noi şi pe ceilalţi şi să ne ridicăm prin iubire.

La iubirea noastră firească, adăugându-se harul lui Dumnezeu – pentru că numai prin harul lui Dumnezeu, prin energia Lui te adânceşti în iubire – vezi şi activezi. Dar dacă nu ar fi iubirea lui Dumnezeu la care să participi, şi totul e la nivel omului, încep patimile cu negura lor, cu ceaţa lor şi nu mai vezi. Şi îl transformi pe celălalt în obiect prin care să satisfaci egoismul propriu, plăcerile proprii. Tu nu mai trăieşti prin celălalt şi pentru celălalt, trăieşti prin tine şi pentru tine, iar celălalt e un obiect de satisfacere proprie. Vedeţi cum omoară? Pe tine nu te vezi, pe celălalt nu-l vezi, pe tine nu te ridici, pe celălalt nu-l ridici, pe tine nu te faci, nici pe celălalt nu-l faci. Vedeţi ce implicaţii sunt aici prin iubire?

Spuneam că fiul risipitor s-a întors pentru că a descoperit că e iubit. Iubirea tatălui l-a ridicat, l-a întors, i-a dat putere. Cu asta trebuie să întoarcem noi pe oameni. Noi suntem o asociaţie misionară şi încercăm să-i aducem şi pe ceilalţi să-i aducem la credinţă, dar dacă nu-i iubim, dacă mergem fără iubire la drum, numai prin idei, prin teorii, cu asta nu e de ajuns. Numai prin iubire.

Vedeţi, şi la nivelul fizic te schimbă iubirea celuilalt. Vedeţi, când te priveşte celălalt şi îi simţi dragostea, te schimbi la faţă. Dragostea lui te schimbă la faţă, te îmbujorezi la faţă când îl vezi. Atunci dacă îţi schimbă faţa trupului, atunci îţi schimbă şi faţa sufletului. Toată fiinţa ţi-o schimbă dragostea celuilalt. Iată, cum ne întrepătrundem, cum ne întâlnim cu noi înşine, cum ne naştem iubind. Şi iubim cu adevărat numai în Dumnezeu, numai participând la iubirea lui Dumnezeu.
Acesta e pasul pe care l-am făcut.

Fragment preluat de aici: http://www.ascortimisoara.ro/2010/09/despre-dragostea-lui-dumnezeu/

La multi ani!

La multi ani binecuvantati!