Avortul în adolescență

O sarcină în adolescență este asociată, de cele mai multe ori, cu rușine, stigmat social și presiuni emoționale variate. Adolescenta este, de obicei, copleșită de problemă și de tensiunea care însoțește sarcina neplanificată.

La aflarea veștii, adolescentele se izolează emoțional. De obicei, prietenul lor este și el tânăr și fuge speriat; adolescenta crede că a rămas singură, îi este teamă să le spună părinților și neagă existența sarcinii ignorând amenoreea sau alte simptome. Pur și simplu refuză să creadă că li se întâmplă cu adevărat lor și nu au curajul să caute ajutor – motiv care duce la avansarea sarcinii și implicit la efectuarea unui avort târziu, cu implicații medicale mai periculoase.

În familie apare o criză majoră. Părinții trec și ei printr-o stare de șoc, de furie și dezamăgire. Le este greu să accepte stigmatul social asociat fiicei lor adolescentă, gravidă și necăsătorită! Atunci caută să „rezolve problema” cu orice preț, uneori făcând presiuni pe fiica lor, încercând parcă să dea timpul înapoi.

În multe cazuri, părinții cred cu convingere că în felul acesta își vor ajuta fiica pe viitor. Nici măcar nu bănuiesc care sunt urmările în plan fizic și psihic ale avortului asupra fiicei lor, aflată în plin proces de maturizare și că îi vor provoca o traumă care îi va marca întreaga viață.

Din punct de vedere medical, procedura avortului este aceeași atât pentru o adolescentă cât și pentru o femeie adultă, diferența constă în impactul emoțional pe care îl poate avea asupra vieții și psihicului celor două femei, aflate în stadii diferite de dezvoltare.

Astfel, femeile care au făcut un avort la vârsta adolescenței sunt mult mai predispuse la a dezvolta probleme emoționale legate de această experiență, spre deosebire de cele adulte.

Decizia de a face un avort este mai mult decât o decizie medicală. Este o decizie puternic influențată de situația socială, de comunitate și de familie, de considerații economice și religioase.

Stima de sine și comportamentele distructive

S-a constatat că adolescentele care au trecut prin experiența unui avort tind să aibă o stimă de sine mai scăzută și întârzieri în dezvoltarea identității.

După avort, adolescentele raportează un instinct de conservare mai scăzut, asociat cu pierderea respectului de sineși creșterea comportamentelor auto-distructive. Aspecte constatate prin faptul că acestea nu solicită ajutorul medical necesar după avort, cresc promiscuitatea sexuală, consumul de alcool și/sau droguri; nu folosesc contracepția (decât foarte rar) deși cunosc consecințele. Aceste comportamente cresc, implicit, riscul de a contracta boli cu transmitere sexuală.

O adolescentă imatură care își dorește sarcina, dar este forțată să facă avort, este cea mai vulnerabilă din punct de vedere al complicațiilor psihologice care pot surveni avortului. Dintre acestea enumerăm:

1. dezvoltarea de depresii severe post-intervenție, lucru care necesită intervenție terapeutică asemănătoare cu cea în cazul unui deces al unei persoane apropiate;
2. retragerea din grupul de prieteni și izolarea completă;
3. negarea existenței sarcinii și a avortului;
4. dezvoltarea altor simptome asociate depresiei: acțiuni necugetate, dificultăți la școală, comportament agresiv și anti-social;
5. fuga de acasă, absenteism;
6. tentative sau reușite de suicid;
7. dezvoltarea altor comportamente auto-distructive cum ar fi: consumul de alcool/ droguri/ tutun, auto-mutilare;
8. sentimente de vină, rușine și ură față de sine, părinți, partener sau doctor și față de locul unde a avut loc avortul.

↓ Descarcă articolul complet ↓

Avortul în adolescență (396 kb)

Sursa: Rupe tăcerea.ro

A spus pur şi simplu într-o dimineaţă că nu mai vrea să fie cu mine

Maică Siluana,
Vreau să vă cer sfatul în problema mea. Am 22 de ani, şi anul acesta trebuia să fac nunta, dar nu a mai fost aşa, pentru că fostul meu prieten a spus pur şi simplu într-o dimineaţă că nu mai vrea să fie cu mine şi să anulăm totul. Că nu mă mai suportă lângă el, şi nu a fost singurul care mi-a spus asta. Acum am eu acest sentiment, nu pot avea un prieten mai mult de două luni. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, nu mai am încredere în nici un băiat, tot timpul am impresia că își bat joc de mine şi atât. Am fost la biserică, mi-am făcut slujba, dar nimic. Nu mai ştiu ce să fac, credeţi-mă, simt că înnebunesc. Cum să mă fac plăcută? Cum să vorbesc cu ei? Ce să fac? Vă mulţumesc că m-aţi ascultat şi vă rog să mă sfătuiţi ce să fac.
Doamne ajută.
Andreea

***
Draga mea Andreea

Îţi mulţumesc şi pentru întrebare şi pentru că ai vrut să public întrebarea şi răspunsul pe site. Îl rog pe Domnul să ne lumineze, pe mine să-ţi răspund după voia Lui, şi pe tine şi pe cei ce vor mai citi, să primiţi răspunsul ca de la El.

Draga mea fetiţă, din mesajul tău reiese că atunci când ultimul tău prieten ţi-a spus acele cumplite cuvinte erai lângă el în acelaşi pat. Şi că ai mai fost în această situaţie şi cu alţi băieţi. Dacă am înţeles bine, ai fost în relaţii intime cu toţi aceşti prieteni ai tăi, încercând să te căsătoreşti. Probabil că şi ei spuneau acelaşi lucru. Sau nu spuneau, dar sperai tu că asta vor. Ba mai credeai că te iubesc de vreme ce-ţi dădeau atâta atenţie şi chiar dădeau dovadă de ardoare când voiau să ajungă cu tine în pat. Aici, din câte îmi povestesc fetele care s-au trezit din iluzia iubirii "fulgerătoare", vinovat nu este atât bărbatul, care nici măcar nu minte în acele clipe, ci doar se lasă în voia gesturilor dictate de efervescenţa hormonală stârnită şi de îndrăzneala fetelor care se oferă, ci fata care acceptă să se mintă, care refuză să vadă adevărul şi crede că "poate asta e iubirea". Şi mai crede biata fată că, de vreme ce acum l-am făcut să simtă ce simte, îl voi face şi altă dată. Şi mai crede că efervescenţa lui e pentru ea, şi nu pentru propriile simţiri excitate!

De ce e vinovată fata şi nu băiatul? Pentru că fiziologia feminină e diferită de a bărbatului. Bărbatul produce multe semincioare şi presiunea de a le elibera din strâmtoarea trupului e mult, mult mai mare ca la femeia care are o singură sămânţă pe lună şi aceea pleacă singură din trup dacă nu-şi împlineşte menirea. În plus, femeia are un organ special prin care simte când interesul bărbatului e pur trupesc şi se retrage, fuge, pentru că se simte ameninţată să fie folosită ca un obiect de consum, ca obiect de satisfacere a acelei porniri atât de violente. Dacă nu fuge, bărbatul primeşte confirmarea că femeia e dispusă să se ofere fără pretenţii sau contra unui preţ care nu este dragostea pe care el n-o are. Apoi, când femeia îi reproşează bărbatului că se simte lovită sau umilită de comportarea lui de după satisfacerea poftei, acesta se va simţi, pe bună dreptate, agresat şi păcălit pentru că ea nu i-a spus nimic din aşteptările ei înainte. Dimpotrivă, l-a sărutat, s-a lipit de el, l-a atins, l-a lăsat s-o atingă si să-şi trezească poftele... Cuvintele de dragoste din acele momente nu sunt pentru ei decât excitante. Şi nu e vina lor... Fetele se poartă ca nişte curtezane. Nu judec, ci plâng. Plâng pentru că fac asta şi cele care nu sunt cu adevărat curtezane. Dacă ar fi curtezane, relaţiile acestea de "dragoste liberă" ar dura mai mult. Sunt multe relaţii care durează, în ciuda păcatului, dar acolo înţelegerea este mutuală, nimeni nu cere altceva decât oferă celălalt şi, când oferta scade, cuplul se desparte şi pleacă pe piaţă căutând fiecare alt partener fără pagube sentimentale!

Tu însă, copil drag, nu asta cauţi, nu asta ai căutat. Tu cauţi un soţ. Nu-l vei găsi dacă te vei deghiza în curtezană! Nimeni nu se însoară cu o curtezană. Un bărbat poate fi îndrăgostit de o curtezană. Poate fi robit de ea, se poate sinucide din cauza ei, dar nu se poate căsători cu ea!

Mă întrebi cum să te faci plăcută? Mă întreb, la rândul meu, ce aştepţi de la mine? Ceva tehnici întru ale erotismului? Eu nu mă pricep şi nici nu cred că ai nevoie, de vreme ce ai fost plăcută de mai mulţi băieţi şi ai reuşit să-i ţii lângă tine chiar câte două luni… Eu cred că ai nevoie să înveţi să-I fii plăcută lui Dumnezeu şi sufletului tău. Cred că ai nevoie să faci ceva să te împaci cu propria-ţi conştiinţă şi cu Dumnezeul Iubirii. Aici pot să-ţi spun ce să faci: pocăieşte-te! Pocăieşte-te de greşelile tale, de păcatele tale, urăşte păcatul curviei şi minciuna că prin el vei găsi iubirea de care ai nevoie. Învaţă să-ţi vindeci sufleţelul prin iertare şi învaţă meşteşugul Bucuriei Sfinte. Spovedeşte-te, mergi la Biserică pentru întâlnirea cu Dumnezeul Iubirii, fii ascultătoare de poruncile Lui şi primeşte viaţa pe care ţi-o dă El. Vei descoperi atunci că în aceşti curvari de ocazie se află bărbaţi care tânjesc după dragoste şi statornicie, care sunt doritori să se căsătorească şi care caută fete serioase, nu numai frumoase şi atrăgătore. Fii serioasă, fetiţa mea şi vei afla băieţei serioşi în chiar aceşti desfrânaţi! Şi când va veni spre tine cineva, lasă-i timp şi loc, mai ales loc, să te vadă, să te descopere, să te cunoască, să te iubească pe tine anume. Şi roagă-te în vremea aceea ca Domnul să vă ajute să căutaţi la El iubirea pe care n-o puteţi oferi!

Te rog să mă ierţi pentru duritatea răspunsului, dar de-l vei primi aşa cum ţi l-am dat, cu nădejde în ajutorul lui Dumnezeu pe care-l cereai la sfârşitul mesajului tău, vei afla calea spre Bucuria pe care o cauţi. Eşti încă un copil! Pune ASTĂZI început nou, fă ce te-am învăţat şi sărbătoarea Naşterii Domnului te va afla în Bucuria pe care ne-o aduce Domnul şi pe care nimeni nu o poate lua de la noi!

Cu dragoste şi încredere,

M. Siluana

Mădălina: "Încurajez tinerii care şi-au păstrat fecioria să ceară de la Bunul Dumnezeu putere "

Mă numesc Mădălina şi am 20 de ani. Încurajez tinerii care şi-au păstrat fecioria să ceară de la Bunul Dumnezeu putere pentru că ispitele din ziua de astăzi sunt mari şi grele! Adevărat este că sunt născută într-o generaţie în care răul este asemănat cu binele, o lume în care anormalul devine normal. Dar numai în Biserică putem găsi adevărul.

Sunt asistent medical generalist şi acolo lumea e diferită, toate colegele şuşotesc în pauză despre diferite chestii de sexualitate şi femei mature, de vârsta mamei, îmi spun că nu am cunoscut adevărata viaţă...

Se pune problema foarte mult dacă doi parteneri nu se potrivesc la pat. Eu nu cred în aşa ceva! Dacă cununia este curată şi cu frică de Dumnezeu, familia va fi cu adevărat o familie, un cămin unde copiii vor şti de rugăciune, de post, de frica de Dumnezeu. Până acum 6 luni nu aveam încredere în mine deoarece aveam 100 de kg şi toată lumea mă respingea, toată lumea ”sărea la gâtul meu”: "slăbeşte, slăbeşte, slăbeşte...".

Aveau impresia că eu nu simţeam zecile de kg în plus pe mine. Le simţeam, sufeream, dar nu aveam suficientă voinţă şi sprijin să fac o schimbare. Până când, în 27 noiembrie, am început o cură de slăbire şi la momentul de faţă, timp de 6 luni de zile, am slăbit 31 de kg!

Am mulţi oameni care mi-au întors spatele iar acum vor să-mi fie prieteni. Acum, că am ajuns la standardele lor... Nu avem puterea să-l acceptăm pe cel de lângă noi aşa cum este, cu calităţi şi defecte.

Am terminat seminarul teologic şi acolo am învăţat multe despre viaţa de familie creştin-ortodoxă, despre păstrarea fecioriei. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat puterea să îmi păstrez fecioria şi mă rog să mă ajute să mi-o păstrez până la cununie.

Doamne ajută!

(Mădălina, 20 de ani)

Ortodoxia tinerilor

Una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastră este aceea că în viaţă trebuie să-ţi cauţi jumătatea

Pr. Dan Popovici
Fragment preluat din Formula-AS

Îmi amintesc, de pildă, de viaţa sfântă a staretului Iosif, de la mănăstirea Optina, la care veneau nenumăraţi creştini, de la sute de kilometri, din pravoslavnica Rusie, să-i ceară sfatul. La un moment dat, a venit la avva o fată care voia să se mărite şi avea trei pretendenţi şi nu ştia pe care să-l aleagă. Ea i-a spus părintelui că l-ar prefera pe unul dintre aceia, dar nu ştia dacă e cel mai bun. Iar părintele a povatuit-o să-l ia pe un altul, dacă vrea să-i fie viaţa bună. Fata l-a ascultat şi a trăit fericită cu acel bărbat, până la adânci bătraneţi, în vreme ce acela pe care l-ar fi preferat initial a murit năpraznic, în mai putin de un an. Iată, aşadar, că părintele avea darul de a vedea până în zările vietii, fără să fie psiholog. Apropo de căsnicie, să reţineţi că una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastră este aceea că în viaţă trebuie să-ţi cauţi jumătatea. Ni se inoculeaza această minciună, prin literatură, presă, filme, încă de când suntem copii. Ni se spune că nu putem fi fericiţi decât dacă ne găsim jumatatea. Este o minciună care datează cam din perioada romanticilor, când omul s-a îndepartat de Dumnezeu şi căuta să pună pe piedestalul pe care statuse Dumnezeu un alt om, persoana iubită.

- De ce spuneţi ca e o minciună?

- Pentru că fiecare om e chip al lui Dumnezeu, nu jumatate de chip. Şi nu relatia mea cu alt om mă împlineşte, ci relaţia cu Dumnezeu. Dacă stau mereu în legatură cu Dumnezeu prin rugăciune, simt adevărul celor spuse de Mântuitorul: "Împărăţia Cerurilor este înlăuntrul vostru". Simt pace, bucurie, mângâiere, echilibru. Abia atunci relaţia mea cu alţi oameni poate deveni relaxată, neposesivă, iar gelozia, controlul, invidia şi toate celelalte care ne chinuie cad de la sine. Doi oameni care trăiesc în Dumnezeu nu pot avea decât o relatie foarte bună. Altminteri, eu n-am fericirea şi o astept de la celalalt şi el o asteaptă de la mine. De aici vin atâtea dezamagiri, nefericiri şi drame. Omul crede că şi-a ales partenerul greşit şi de asta nu e fericit. Îşi cauta alt partener şi, după un timp, simte acelasi gol şi aceeaşi neîmplinire. Dar problema nu este acel partener, ci raportarea greşită la viaţă, că tu crezi că există o jumătate cu care poţi să formezi un întreg. Noi, de fapt, ne avem rădăcinile în Dumnezeu, nu în alt om, iar seva, puterea noastră de viaţă vine de la Dumnezeu şi nu de la om. E clar atunci că împlinirea nu poate să fie decât în El. Nu de la alt om trebuie să aştept fericirea, ci de la Dumnezeu. Dacă am acea împlinire profundă în Dumnezeu, pot să am şi împlinirea familială, socială... Şi mai e ceva: noi nu putem schimba pe nimeni, fiecare se schimbă numai dacă vrea. MulŢi sunt nefericiţi pentru că încearcă să-şi schimbe "jumătatea". Femeile, de exemplu, ştiu că bărbaţii cu care se căsătoresc au anumite defecte, vicii, neîmpliniri. Dar se iîsotesc cu ei, sperând să-i schimbe. Când iubesti pe cineva, nu te căzni să-l schimbi, căci nu vei putea. Roagă-te pentru el, dă-i un sfat, o carte, şi mai departe rămâne lupta lui cu el însuşi. Eu pot să-ţi pun în farfurie, dar nu pot să mănânc în locul tău, îţi arăt drumul, dar nu pot să merg în locul tău. Părintele Ghelasie de la Frasinei spunea că nu contează atât duhovnicul, cât râvna ucenicului. Duhovnicul poate să fie un om sfânt, dar dacă tu n-ai pic de râvnă, sămânţa ta ramane tot neîncolţitâă Tu însuţi trebuie să pui sămânţa în pământ, să o îngrijesti, să fii grădinarul propriei tale vieţi. Problema nu e să-i schimbi pe altii, ci să te schimbi pe tine. Odată ce vom face asta mai mulţi, se schimbă şi lumea din jurul nostru.

O, dacă ar şti fetele ce uşor sunt părăsite după ce îşi dăruiesc fecioria!

Maica Siluana,
Ştiţi ce cred eu?

Eu cred că fecioria este o taină şi mai cred ceva: cine poate să păstreze această taină, cinste lui!
Şi încă ceva: fecioria înseamnă puritate şi curăţie înaintea lui Dumnezeu!
Aşa că pentru fetele care sunt părăsite pentru că sunt fecioare să se bucure, căci nu sunt mânjite de păcat!
Iar pentru băieţii care cred că fetele ar trebui să nu mai fie fecioare, să privească la Dumnezeu şi apoi să înţeleagă mai bine!
Fecioria este de fapt exact ceea ce suntem chemaţi să fim: să fim desăvârşiţi înaintea lui Dumnezeu!
Mulţumesc,
Lau
*

Şi eu îţi mulţumesc mult, Lau!
Totul e aşa simplu când omul e simplu şi curat în inima lui! Dar frica şi dorinţele apucate ale firii înspăimântate ne tulbură şi ne complică foarte mult şi ne aruncă în comportamente care par "nebune"!

Domnul să ne lumineze ca, ascultând glasul durerii celei adevărate, să alegem Viaţa care duce la Bucurie!

O, dacă ar şti fetele ce uşor sunt părăsite după ce îşi dăruiesc fecioria! Ce degrabă trebuie să "mai încerce o dată" ca să aibă "noroc"!

Mulţumesc, fetiţa mea pentru cuvântul tău şi fii binecuvântată.

Cu drag,

M. Siluana

Adevăr

Ioana Pomohaci

Toate uliţele erau pline de ruşi*, mă temeam de ei, mă temeam de păcat, umblam toată ziua cu ochii în pământ urmându-mi lucrul. Dar vorba ceea: Unde bagă dracul coada, e cam mult de lucru s-o scoţi. Au trecut zile, au trecut săptămâni, m-am deprins cu dânşii, vorbeam, îmi ajutau la lucru, ba chiar deprindeam a vorbi ruseşte şi le făceam o bucurie plăcută. Una mi-am fost pus în gând, de va pune unul cu gând rău mâna pe mine, să-l trăsnesc, să ştie că-s fecioară din Bucovina.
A trecut o lună, n-am cunoscut nici o bănuială asupra lor. Dar duhul necurat gemea în ei. Nu eram frumoasă, dar voinică şi cuminte, toţi se mirau de răspunsul meu înţelept. Dar în una din zile ce-i trăsneşte unuia prin cap şi fără să iau seama când, îmi trage un pup, mi s-a părut că s-a năruit cerul pe mine şi ca o leoaică rănită l-am înfruntat cu vorbe aspre. Dar unde? El vine la mine, îmi sărută mâna şi se roagă să-l iert.
Totodată cu lacrimi în ochi îmi spune că mă iubeşte. Era frumos, înalt cu ochii albaştri şi cu o statură modestă. M-am gândit întâiu ce să zic. Să-l mân la dracul nu puteam, căci dracul ne ţinea, pe mine cu stânga şi pe el cu dreapta. Ca un fior mi-au trecut prin minte mii de amintiri trecute, mi-am închipuit ca să nu-l supăr, l-am lăsat să creadă că şi eu îl iubesc. Frică de păcat nu aveam, că ori la ce cuvânt eram în stare să-l străpung. Cuvintele cele sfinte din gura preotului, răsunau ca un clopot de aur la urechile mele: ''Să nu vă ademenească păcatul!''. Aceasta a fost porunca preotului la sosirea străinilor în sat. Treceau zilele ca fugărite şi noi ne iubeam, dar numai cu privirea, martor ne era Dumnezeu. Ne-am fost amorezaţi prea mult, pe faţa noastră zăcea o linie, un semn de tristeţe şi durere. Mi-a spus că mă iubeşte şi m-a rugat ca să nu mă mărit, până nu va fi pace, că el, de va fi viu, va veni iarăşi în Bucovina şi mă va lua de soţie. S-a jurat înaintea lui Dumnezeu că mă iubeşte şi de nu-i voi fi soţie se va face sihastru.
Dar eu, ceea ce ştiam că în capul lui joacă năluciri şi pe inima lui zace iubirea celui de pe comoară, i-am zis hotărât într-o bună zi:
- Dorinţa ce o vrei în prezent e în zadar, mai iute m-aş prinde să mă străpungi cu un cuţit, decât să calc poruncile date de Dumnezeu. Tu vei pleca la oaste, căci eşti soldat, dar eu n-am de plecat nicăieri, ci numai la mormânt, dar dreaptă şi curată înaintea Celui ce e martor vorbelor mele. Dacă vei veni înapoi şi eu îţi voi fi sortită, pe capul nostru va străluci frumoasa cunună înaintea sfântului altar. Una îţi spun, că nu mă mărit, ci să fiu dăruită unei mănăstiri, căci de păcătuit sunt de-ajuns muieri pe lume.
Aceste cuvinte i-au muiat inima dragului meu, i-au alungat gândul cel diavolesc şi iubindu-mă şi mai mult, mi-a arătat un semn în ochii mei şi ai lui Dumnezeu că nu-mi voieşte mai mult nici un rău, să mă abată de la calea mea şi m-a rugat să-i păstrez iubirea cea sfântă.
Uitaţi-vă deci ce rol însemnat a jucat scena întâlnirii noastre. Dar dacă aş fi fost eu femeie ca toate femeile din lume, oare vorbele lui cele dulci ca mierea şi frumuseţea lui cea deşartă, nu m-ar fi tras pe mine la păcat, nu m-ar fi condus pe mine în focul etern? Luaţi deci pildă de la mine, feriţi-vă de ochii şi buzele cele atrăgătoare spre păcat, căci dacă odată te-a învins păcatul, eşti învinsă, iar dacă-l învingi, e învins pe veci. Amin.

*în timpul Primului Război Mondial

Nu e de ajuns să iubeşti

Nu e de ajuns să îi spun te iubesc daca nu pot primi toata aceasta dragoste în mine,
Nu e de ajuns să vreau sa fiu iubit daca relatia mea nu este în acord cu darul iubirii primite.
Nu e de ajuns să îmi exprim dorintele, trebuie de asemenea să accept să nu le impun.
Nu e de ajuns ca ea să-mi spuna dorintele ei, daca nu stiu să le primesc sau să le amplific.
Nu e de ajuns să o las să creadă că vreau o relaţie de cuplu când eu îmi doresc doar să ne întâlnim.
Nu e de ajuns să raspund asteptarilor ei dacă nu ştiu să le exprim pe ale mele.
Nu e de ajuns să o las să creadă că mă poate iubi, dacă mie mi-e teama de iubire sau mi-e frică să devin dependent.
Nu e de ajuns să mă las iubit dacă nu sunt sigur de propriile mele sentimente.
Nu e de ajuns să fiu pasional dacă nu disting nevoile ei de ale mele.
Nu e de ajuns să mă arăt cu ea dacă nu o văd când suntem împreună.
Nu e de ajuns să îi promit ziua de mâine dacă nu sunt capabil să trăiesc în prezent.
Nu e de ajuns să îi spun: vreau să traiesc cu tine dacă nu sunt eliberat de angajamentele mai vechi.
Nu e de ajuns să îi spun: poti conta pe mine dacă eu sunt încă dependent.
Nu e de ajuns să îi fiu fidel dacă simt că nu îmi sunt fidel mie însumi.
Dar uneori e de ajuns să-mi asum riscul de a spune toate acestea şi mai multe pentru a începe să construim împreuna dincolo de întâlnire, o relatie plină de viaţă.

Jacques Salomé