E durere iubirea necondiţionată

Da, iubirea e durere pentru că presupune o permanentă naştere precedată de o la fel de permanentă moarte. Moare sugarul, se naşte copilul, moare copilul, se naşte adolescentul, moare adolescentul, se naşte tânărul, moare tânărul ,se naşte omul matur şi în fiecare etapă trăim de mii şi mii de ori moartea individului pentru naşterea persoanei. Ne naştem prunci, dependenţi cu totul de părinţi şi ne lăsăm, fără putinţă de legare, formaţi de aceştia. Ne luptăm să devenim indivizi autonomi că abia apoi, liberi şi în cunoştinţă de cauză, cu harul lui Dumnezeu, să alegem să devenim persoane libere şi iubitoare. Toate aceste morţi-naşteri sunt dureri - bucurii, care pot fi trăite doar ca moarte! Putem refuza bucuria naşterii întru existenţă personală, după asemănarea cu Dumnezeu! O putem refuza sau rata! Şi la Acea Înfricoşată Judecată, despre asta vom fi întrebaţi: Cine eşti? Ai devenit cel ce ai fost chemat să devii? Nu, nu e aspră sau lipsită de iubire şi milă Judecata, ci înfricoşată. Fiecare va trăi înfricoşarea după cum îi va fi inima: cutremurată de măreţia şi strălucirea lui Dumnezeu, uluită de marea Lui iubire şi milă, sau plină de frică şi resentiment şi revoltă că Dumnezeu e iubire şi milă! Dacă vei vede în bucurie pe cineva care te-a făcut să suferi te vei bucura? Da, da, mare îţi va fi cutremurarea sufletului văzând ce puteai să trăieşti încă pe pământ fiind! Dacă nu, mare îţi va fi cutremurarea sufletului, văzând că "nevoia" ta de dreptate nu a fost nici măcar acum împlinită. Că iată Dumnezeu nu-l pedepseşte pe "cel rău"! Şi de ce nu o face? Mai întâi pentru că acela a cerut iertare şi a iertat şi, apoi, pentru că nu a vrut decât să-l ierte şi pe "cel rău" din tine!

 Are sens ce spun?

 Apoi, iubirea necondiţionată e durere pentru că presupune dăruire de sine, din sine, fără rezerve! Te dăruieşti pe tine, nu ceva din al tău: trupul tău, banii tăi, sentimentele tale, organele tale... "Şi dacă aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu că să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte!" (1 Cor. 13, 3).

 Noi, cei mici şi încă bolnavi de egoism, dacă nu putem şi nu ştim şi nu vrem să iubim cu iubirea pe care ne-o dă şi ne-o cere Dumnezeu, măcar să tânjim după ea, să o dorim, să acceptăm că orice durere poate fi trăită ca naştere a omului nou! Asta se poate numai şi numai când acceptăm să "lepădăm cele ale copilului" (1 Cor. 13, 11). Pentru noi, cei care facem împreună Seminarul iertării, am văzut că "cele ale copilului" sunt schemele noastre de apărare, de adaptare, sunt modurile păcătoase prin care am învăţat să ne apărăm de durerea produsă de abuzul celor mari asupra noastră pe care apoi, le folosim că să-i abuzăm pe cei mai mici că noi. Tot aici intră şi tot ce am moştenit din educaţia noastră, atât în cei "şapte ani de acasă" cât şi după aceea. Tot ce am învăţat de la lumea acesta pentru a obţine plăcere şi a fugi de durere, pentru a obţine plăceri şi satisfacţii imediate şi de lungă durată, fără să ţinem cont de nevoia sufletului nostru de Dumnezeu şi de aproapele!

 Iertând, adică acceptând iubirea lucrătoare a lui Dumnezeu în inima noastră, în viaţa noastră, în felul nostru de a fi, lepădăm aceste "apucături", lepădăm cele moştenite de la lumea aceasta şi alegem să facem ce învăţăm la Domul nostru Iisus Hristos, în Biserica Lui, prin Duhul Lui Cel Sfânt!

 O, dacă ne-am opri o clipă să vedem cât de simplu şi concret e totul!

Dar, cum minunat spui: "Egoismul asta şi mândria... hmmm..."!

 Eu îţi mulţumesc, fetiţa mea iubită, şi mă minunez în faţa lucrării lui Dumnezeu: Eşti un copil, un copil ca mulţi copii de vârsta ta, educat de părinţi "atei" şi de şcoală mai rău decât atee, cu traume frecvente copiilor care au scăpat să nu fie ucişi prin avort, cu şanse minime să audă de undeva de Dumnezeu şi, dacă aude, să şi creadă! Şi totuşi, Dumnezeu pătrunde prin pâcla de întuneric a acestui veac în toate cotloanele vieţii şi sufletelor şi pescuieşte inimi pentru Bucuria pe care Se încăpăţânează să ne-o ofere, fără întrerupere de două mii de ani!

Te îmbrăţişez cu sentimentul că strâng în braţe mila lui Dumnezeu!

Nu, nu mă tem că te vei mândri, pentru că ştiu că ştii că nu tu faci asta, că tu aveai altă treabă de rezolvat când ai început să-L cauţi, sau să te laşi găsită!

Cu deosebit respect şi dragoste,
 M. Siluana

Sursa: Centrul de formare și consiliere ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”    

Dacă eşti de părere că fiinţa de lângă tine ar trebui să fie altfel decât este deja, înseamnă că n-o iubeşti

Iubirea spune: „Te iubesc, orice-ar fi”.
Iubirea spune: „Eşti minunat aşa cum eşti”. Iar acesta este singurul lucru care poate vindeca; numai aşa te poţi uni cu restul.

Dacă eşti de părere că fiinţa de lângă tine ar trebui să fie altfel decât este deja, înseamnă că n-o iubeşti. În acel moment, iubeşti persoana care va fi după ce vei fi terminat să o manipulezi. Până nu corespunde imaginii pe care o ai despre ea, este ceva de care te poţi dispensa foarte uşor.

Noi suntem iubire şi nu avem de ales în această privinţă. Iubirea este fiinţa noastră. Este ceea ce suntem noi, fără poveştile noastre.

Durerea începe din clipa în care crezi gândul că ar trebui ca toată lumea să te iubească. Eu spun de multe ori: „Dacă aş spune o rugăciune, aceasta ar suna astfel: Doamne, cruţă-mă de dorinţa de a primi iubire, aprobare şi apreciere. Amin.”

A căuta iubirea şi aprobarea altor oameni presupune că nu eşti întreg. Personalităţile nu iubesc; ele vor ceva. Iubirea nu caută să obţină nimic. Ea este desăvârşită. Nu vrea nimic, nu are nevoie de nimic, nu impune condiţii (nici măcar pentru binele ei personal). Aşadar, atunci când îi aud pe oameni că spun că iubesc pe cineva şi vor să fie iubiţi la rândul lor, ştiu că nu vorbesc despre iubire. Ei vorbesc despre altceva. Toate sfaturile pe care i le-ai dat partenerului, în realitate, ţi le-ai adresat ţie însuţi.

 Byron Katie – citate despre iubire

Flashuri din sufletul meu

Sărut mâna, Maica mea bună!

 Aşa cum spuneam, sunt într-o etapă în care totul îmi pare nonsens şi neputinţă. Cu toate astea, din acest hău primesc nişte răspunsuri. Simt nevoia să vi le spun şi dumneavoastră dar, mai ales, simt nevoia să-mi mai pun o dată sufletul la picioarele dumneavoastră.
 Sărut mâna, Maica mea bună şi nădăjduiesc din tot sufletul că ne vom întâlni în grădina aceea cu flori.

 1. Trăim într-o permanentă transformare, căutând răspunsuri la întrebări care, mai târziu, se dovedesc a fi simpli clăbuci de săpun.

2. Viaţa omului înseamnă împlinirea nevoilor sale şi nimic altceva. Omul se naşte din nevoi şi, din prima zi a vieţii sale, nevoile îşi primesc sceptrul.

3. Dumnezeul nostru este ceea ce împlineşte nevoile noastre.
 - cu cât nevoile sunt mai sofisticate, cu atât viziunea legată de Dumnezeu se ridică undeva, în eter.
 - oricât am încerca să sofisticăm lucrurile, omul este ghidat de nevoi.

De exemplu, atunci când n-ai un adăpost deasupra capului, eşti sleit de puteri, şi nu găseşti un loc în care să-ţi poţi încălzi un pic trupul îngheţat, te doare în şezlong că Andreea Marin se desparte de Bănică junior sau, că ai cu cinci kilograme în plus şi că nu-ţi vine bine şuviţa de păr căzută pe obraz.

 Sau... uneori, când iubitul te-a părăsit, ţi se pare că pică cerul şi că se sfârşeşte pământul. Ai impresia că nu mai e nimeni ca el şi că n-ai mai iubit pe nimeni cu atâta putere şi atât de sincer. Aiurea! Dacă ar apărea din neant cineva care să te respecte, să te mângâie, să fie blând şi bun cu tine, mă rog să fie... cum ţi-ar plăcea ţie, te-ar durea în cot de cel care a plecat.

4. N-am putut să înţeleg, şi nici acum nu înţeleg, dacă îi spui cuiva că îl iubeşti ca pe lumina ochilor, că este viaţa ta, că este totul pentru tine şi... bla, bla... şi în momentele acelea chiar aşa simţi şi eşti convins că spui adevărul adevărat, cum se poate ca exact acelaşi lucru să simţi şi a doua oară, şi a treia oară... Nu înţeleg dar acest lucru m-a făcut să înţeleg că iubirea e cu totul altceva.

 5. Iubirea este ceea ce-ţi mângâie sufletul, este lipsa fricii şi a durerii - este sentimentul nevoilor satisfăcute şi conştiinţa datoriei împlinite. Restul... clăbuci...

 6. Adevărata înţelepciune este să ştii să te fereşti de ceea ce îţi poate face rău şi să faci tot ce îţi stă în putinţă să nu faci rău celor din jur. Dacă ai puterea şi voinţa ca, în afară de asta să faci tot ce-ţi stă în putinţă ca să-i fie bine celuilalt deja, se poate spune că eşti un om bun. Prin urmare, înţelepciunea nu e totuna cu cunoaşterea dar, cunoaşterea te ajută să devii mai înţelept.

Simeona

Centrul de formare și consiliere Sf. Arh. Mihail și Gavriil

Relația ca dependență

Din “Cum să creăm o relație spirituală – Un ghid de dezvoltare și fericire pentru cuplurile aflate pe cale”
Paul Ferrini

Relația ca dependență

Atunci când ne simțim goi pe dinăuntru, adesea căutăm ceva în afara noastră, pentru a ne umple acel gol. Uneori, stimulii externi sunt alcoolul sau drogurile. Alteori, sunt televizorul, munca, religia, sexul sau momentele în care ne îndrăgostim. Acestea sunt unele dintre multele căi prin care ne putem umple golul, dar niciuna dintre ele nu este de lungă durată. În cele din urmă, golul interior nu face decât să se intensifice. În spatele acestui gol, se află credința că nu suntem suficient de buni, că nu merităm să fim iubiți așa cum suntem. Această convingere trebuie provocată - dacă vrem să înțelegem adevărul despre noi înșine.

Modul în care provoci această convingere este de a practica acceptarea de sine, în timp ce conștientizezi golul interior. Atunci când îndoielile și temerile îți ies la suprafață, le recunoști și spui: „E în regulă. Văd că am îndoieli și temeri. Nu trebuie să fiu perfect. Pot să mă împac cu acest gând".

Învață să fii blând cu tine însuți. Adu iubire în acele locuri întunecate și înfricoșătoare din interiorul tău - iar pe măsură ce vei face asta, ceva se va modifica. Fricile se liniștesc treptat, ori sunt tratate cu o asemenea compasiune, încât nu îți mai pot controla viața.

Învață să ai o relație iubitoare cu tine însuți!
Făcând asta, îți dobândești adevărata putere personală. Nu mai trebuie să cauți iubirea, sau salvarea în afara ta. Vei deveni cel ce aduce iubirea. Îți vei recăpăta sinele pe care l-ai trădat cândva, în căutarea acceptării și aprobării din exterior. Acesta este un act puternic de mântuire de sine.

Până când nu înveți să faci asta, nu vei avea o relație matură, care să-ți aducă împlinire. Te vei folosi de partenerul tău, în același mod în care te folosești de o substanță - pentru a te înveseli pentru un timp, sau pentru a-ți modifica starea în care te afli. Nu te vei confrunta cu golul din interior, cu nesiguranța, cu îndoielile și fricile. Ori le vei trata, ori le vei acoperi. Acest lucru nu face decât să amâne noaptea întunecată a sufletului, criza spirituală din care trebuie să ieși pentru a găsi sursa iubirii din interiorul tău.

Chiar dacă ți se pare că te afli pe calea unei relații, trebuie să înveți să trăiești singur, cu mult înainte de a-ți lua angajamentul de a fi alături de o altă persoană.

Trebuie să-ți înfrunți fricile și să-ți preiei puterea.

Trebuie să înveți să te iubești și să te accepți pe tine însuți, clipă de clipă.

Dacă nu îți faci temele, nu vei fi pregătit pentru test. Iar relația reprezintă verificarea finală a capacității de a te iubi pe tine însuți. Dacă te arunci în apă înainte să știi să înoți, probabil că te vei îneca. Dacă te-ai implicat într-o relație, înainte de a fi învățat să te iubești pe tine însuți, demonii tăi ascunși și aceia ai partenerului vor ieși la suprafață și vor distruge încrederea dintre voi.

Deci, fă-ți temele înainte!
Fă cunoștință cu demonii din conștiința ta.
Învață să tratezi cu compasiune aceste îndoieli și frici. Iar apoi, dă testul relației.
Desigur, orice faci este bine.

Chiar dacă intri nepregătit într-o relație, cel mai rău lucru care se poate întâmpla este că vei afla că ești nepregătit. Va trebui să mergi acasă și să te pregătești serios. Nu e ca și cum n-ai mai avea o altă șansă de a trece testul. Vei avea o mulțime de șanse. Dar poți să te scutești de mult necaz, dacă te pregătești serios, încă de pe acum.

Reține - a fi într-o relație este o alegere.

Nu trebuie să intri într-o relație serioasă chiar acum.

Poate că nu ești pregătit. Dacă acesta este cazul, e în regulă. Este nevoie de forță și curaj pentru a ști când nu ești pregătit și pentru a le spune celorlalți adevărul. 

Niciodată nu ai probleme dacă spui adevărul despre ce gândești și ce simți.
Dacă celorlalți nu le place ce aud, atunci vor pleca. Și dacă pleacă, înseamnă că și așa nu erau potriviți pentru tine. Adevărul te protejează întotdeauna de aceia care te-ar putea înșela. Îi sperie.

Atunci când ești sincer cu tine însuți și cu ceilalți, atragi și alți oameni care pot fi sinceri cu tine.

Iubirea NU SE DOVEDEȘTE, ea ESTE

Spuneam mai demult că voi scrie despre faptul că Nu e nevoie să-ți dovedești  iubirea, pentru că multe căutări pe net conținând subiectul acesta ”cum să-i dovedești că îl iubești” (mai mult sau mai puțin de genul acesta) au ajuns aici pe blog. Cunoașteți vechea replică din cărţi: ''Dovedeşte-mi că mă iubeşti culcându-te cu mine''.
 Începusem să scriu, dar m-am oprit. Mă gândeam că nu e cazul, sunt atâtea alte surse din care se pot afla cuvinte bune de folos sufletesc. Și totuși am să pun aici un fragment care mi-a atras atenția pentru că e cam pe aceeași lungime de undă cu ce doream eu să scriu.

  
ce este dragostea atunci cand nu este o tranzactie

 Adrian Nuță

Reiau de pe un alt sit un articol in mod evident idealist, usor-protestatar la adresa psihologiei evolutioniste (in care cred dar nu pana la capat):
M-a pus daimonul cel rau (am si unul bun, dar acela se manifesta doar in cabinetul in care ofer consultatii) si am (mai) scris cate ceva despre dragoste. Mare si ispititoare greseala. Acum trebuie sa dau explicatii. Fie! Dar mai intai:

1. Dragostea adevarata nu poate fi cumparata.
2. Cea mai inalta dragoste nu este aceea pentru copilul sau copiii tai ci pentru un strain.

Nu stiu de ce simt, undeva in stomac, sau in gat, ca mi-am complicat si mai mult situatia cu afirmatiile de mai sus. „Adica este inutil sa-i aduc flori? Asta inseamna ca-i cumpar dragostea?”. Sau: „Vrei sa spui ca in copilul meu imi iubesc, in primul rand, genele? Adica pe mine?”. Vezi, de astfel de ganduri ratacite prin constiinta ma tem! Si ma opresc aici cu exemplele deoarece vreau sa te las pe tine sa ai idei.

Cred ca a iubi pe cineva inseamna a fi bucuros in prezenta acelei persoane.

Si ma grabesc sa adaug: „prezenta” nu este in mod necesar ceva fizic. Poti iubi pe cineva si fara sa fie in campul tau vizual si sa pui mana pe ea sau pe el. Poti iubi pe cineva care nu mai este (dar l-ai cunoscut) si poti iubi pe cineva pe care nu l-ai vazut niciodata dar te-ai intalnit cu faptele lui.
Altfel spus, acea persoana este „prezenta” in constiinta ta. De cate ori te gandesti la ea, ea este acolo. Fireste ca „ea”, in acest sens, este o reprezentare subiectiva a ta, insa nu ma refer aici la situatiile patologice in care un om isi reprezinta distorsionat un alt om. Ma refer doar la reprezentari subiective normale, adica aflate intr-o buna corespondenta cu realitatea.

Persoana pe care o iubesti nu trebuie sa faca ceva special pentru tine ca sa o iubesti.

Tu o iubesti pur si simplu pentru ceea ce este. Asta inseamna ca esti bucuros pur si simplu. Te bucuri ca ea exista! Ea poate avea o relatie cu tine, chiar una intensa (locuiti in aceeasi casa), poate chiar sa te scoata din minti in mod regulat, inclusiv cu intentie (hi, hi!), si cu toate acestea, in raport cu intreaga ei fiinta (un fel de suma algebrica a tuturor comportamentelor si atitudinilor ei), in raport cu ceea ce as indrazni sa numesc sinele ei, daca nu ar exista deja asa de multe definitii ademenitoare, sau de neclintit, ale sinelui, te bucuri.
Si nu te bucuri pentru ca iti propui asta (in unele situatii ai putea plati o suma exorbitanta ca sa nu o mai iubesti, avand in vedere numeroasele moduri in care viata ta este data peste cap) ci pentru ca nu te poti opune.

Bucuria ta este spontana.

Ea este intr-un anumit fel (sinele ei) si tu te bucuri pentru ca este. Pentru a ma intelege mai bine (desi presimt ca intelegi deja foarte bine, daca iubesti pe cineva) imagineaza-ti un indragostit de apusul soarelui: Soarele nu ii ofera in mod explicit, numai lui, nimic (nici macar nu stie ca exista). Soarele pur si simplu este iar disparitia lui treptata de pe cer, seara, este, invariabil, un prilej de bucurie pentru romanticul nostru indragostit.
Poti fi uimit sau incurcat de sentimentele tale spontane. In anumite cazuri, cum spuneam, te-ai putea ruga (dar nu lui Mos Craciun, crede-ma, e pierdere de vreme!) sa scapi de ele, avand in vedere gradul infricosator in care viata ta a fost si este tulburata. Dar nu poti face nimic in afara de a fi martorul lor. Intr-un fel, e ca si cum te-ai trezi dimineata si observi ca in camera ta este un ursulet koala. Nu stii cum a ajuns acolo, nu ai solicitat unul de ziua ta si nu obisnuiesti sa faci cumparaturi online. Este pur si simplu acolo! In acelasi fel, dragostea ta, adica bucuria ta, este pur si simplu acolo (in „camera” ta, echivalenta cu constiinta ta). Nu o poti aduce inauntru si nu o poti scoate afara (da, e un ursulet dat naibii!).

Poti doar invata sa traiesti cu ea.

Este posibil ca niciodata, pe parcursul intregii tale vieti, sa nu simti asta. Ghinion, asta e tot ce pot spune. Este posibil, de asemenea, sa simti „asta” in raport cu doua persoane, simultan si sa nu te poti descurca onorabil cu ditamai problema dulce pe cap (cu ce crezi ca ma ocup, uneori, foarte rar, la cabinet?). Este posibil sa simti azi si sa mai simti abia peste 25 de ani. Suntem intr-o lume a probabilitatilor, sper ca nu ai uitat!
Nu oscilez deloc in a te zgudui putin si a te face atent(a) la aceasta intamplare, cand s-a produs, astfel incat sa-ti asumi pe deplin responsabilitatea. Nu de alta, dar nu stii cat o sa tina sau daca se va mai repeta, vreodata. Poate ca nu esti liber sa-ti alegi dragostea, asa cum iti alegi destinatiile de vacanta, insa, atunci cand ea te-a ales pe tine, ar merita, zic, si chiar iti trag una peste frunte, sa o pretuiesti fiind responsabil(a).
Ceea ce imi place foarte mult, in aceasta distributie aleatoare a iubirii, este ca nu exista restrictii de clasa, status socioeconomic, nivel de venituri, geografie, IQ, varsta etc. As fi fost mai mult decat ostil la adresa ideii ca poti simti dragostea doar daca ai avut note bune la scoala (succes academic), te-ai nascut intr-o tara dezvoltata (cu PIB inmiresmat) sau castigi de la 3.000 de euro in sus, lunar. Din fericire, bucuria de a iubi pe cineva nu tine cont de aceste lucruri, si altele din categoria lor, ce par a fi, uneori, atat de importante.
Poate e un pic mai clar, acum, de ce dragostea nu poate fi cumparata si de ce dragostea care conteaza este aceea oferita liber. Orice ai face pentru a-l determina pe celalalt sa te iubeasca este sortit esecului. Daca te iubeste in mod autentic, el(ea) te iubeste indiferent de ce faci tu. Dragostea lui (ei) pentru tine s-a nascut pur si simplu in sufletul lui. Uneori  asta se intampla pentru ca tu te dai peste cap de trei ori iar alteori se intampla pentru ca nu te dai peste cap niciodata. Ceea ce vreau sa spun este ca:

Nimeni nu stie de ce iubeste un alt om.

Eu sunt destul de priceput in a cauta explicatii si a potrivi nevoile cu raspunsurile dar nu sunt atat de orb incat sa nu realizez ca aceste teorii sofisticate nu sunt niciodata suficiente (dar am o perpetua stupiditate  astfel incat sa nu renunt in a le cunoaste).
Recomandarea mea, daca mai are valoare dupa ce taman mi-am recunoscut buimaceala si consternarea vis-a-vis de subiect este sa incetezi a incerca sa faci pe cineva sa te iubeasca, sa incetezi a te constrange sa iubesti pe cineva (in asociere cu a nu te mai invinovati pentru ca nu poti iubi pe cineva care merita sau te iubeste la randul lui) si sa incepi, daca nu ai facut deja asta, cu mult timp in urma, a fi atenta la bucuria care se naste spontan in prezenta cuiva.
Ar fi pacat, nu-i asa, ca bucuria sa se trezeasca in tine iar tu sa fii cu mintea in alta parte! Daca vrei, dupa ce mai avansez un pic in intelegerea probabilitatilor, putem chiar calcula impreuna niscaiva sanse. Doar ca asta ar fi tot o tentativa, mascata, fireste, de control, nu? Ai dreptate, mai bine ne relaxam si lasam realitatea sa fie asa cum este. Poate cu un dram de noroc (sau mai mult) dragostea va veni catre tine din adancurile sufletului tau, trezita de cineva din afara ta. Si o vei oferi liber, adica o vei darui, deoarece si ea (dragostea) ti s-a daruit tie. Nu sunt poet, stii prea bine, nu sunt nici macar o persoana religioasa, ma rasucesc, intr-adevar, printre idei existentialiste, sper fara sa-mi suprasolicit articulatiile, dar sunt capabil, iata, sa trancanesc despre dragoste. Stupefiat.

Revista ”Familia ortodoxă”, Nr. 48

Vă recomand cu drag.
http://www.familiaortodoxa.ro/2013/01/12/nr-48-promo

O rugăciune pentru fetele care doresc să se căsătorească

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis: „Căutati mai întâi Împărătia lui Dumnezeu, și toate celelalte se vor adăuga vouă”, dăruiește-mi toate cele de trebuință pentru a merge pe calea mântuirii. În mâinile Tale este viața mea și fără Tine nu pot cunoaște nici împlinirea și nici bucuria cea adevărată. Știind aceasta, având dorința de a purta crucea căsătoriei, Te rog să mă ajuți să găsesc făptura potrivită alături de care să înfrunt marea vieții acesteia.

Rugăciunea aceasta am găsit-o aici, ca răspuns la o întrebare adresată de un suflețel. Cum știu că mai sunt multe, multe astfel de întrebări, nădăjduiesc să fie de folos.

Intrebare	Rodica: Vă rog de mă iertați părinte... mă framîntă o problemă, eu poate nu ar trebui să întreb, dar totul să pornit de la așa ceva: eu m-am întâlnit cu un băiat 3 ani, ne iubeam enorm m-am îndrăgostit pentru prima dată, și nu am rezistat ca să nu cădem în păcat, după ceva timp el a dispărut fără să îmi spună ceva, apoi după aproape jumătate de an a apărut și a spus că nu e pregătit pentru căsătorie și nu putem fi împreună, acuma eu deja de 2 ani sunt singură nici nu mă pot uită la cineva, sunt cu rușine în ochi și cred că nici n-o să mai vrea cineva să se căsătorească cu mine așa cum am rămas... mi-am mărturisit păcatul dar conștiința nu mă lasă, mă mustră în continuu. Mai ales că în zilele de azi aproape toți băieții vor să trăiască înainte de căsătorie, dar eu mi-am dat seamă că nu mai vreau să greșesc ca prima oară, ce să fac mai departe cum să trăiesc???... Mă rog de mă iertați părinte.
Raspuns	Nu trebuie să rămâneţi mereu în frământare. Lăsaţi mila Domnului peste voi şi nu vă mai chinuiţi. Odată ce aţi mărturisit păcatul să fie lăsat la mărturisire. Dacă nu simţiţi linişte mai mergeţi odata la părintele şi spuneţi că nu vă simţiţi împlinită şi nu aveţi linişte şi cereţi un canon pentru a vă putea linişti. Vă asigur: dacă ne căim de păcat şi ne depărtăm de el, Domnul ne întinde mâna de ajutor. Iar dacă ne căim şi mereu ne frământăm asta înseamnă că ne îndoim de bunatatea lui Dumnezeu. Şi acesta e un alt mare păcat. Încercaţi să aveţi încredere în Domnul, Cel care este a tot iertător şi a tot iubitor. Şi nu mai tăgăduiţi iertarea şi bunătatea lui. Şi rugaţi-vă să vi se aducă acel suflet alături de care aveţi nevoie pentru mântuire. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis: „Căutati mai întâi Împărătia lui Dumnezeu, și toate celelalte se vor adăuga vouă”, dăruiește-mi toate cele de trebuință pentru a merge pe calea mântuirii. În mâinile Tale este viața mea și fără Tine nu pot cunoaște nici împlinirea și nici bucuria cea adevărată. Știind aceasta, având dorința de a purta crucea căsătoriei, Te rog să mă ajuți să găsesc făptura potrivită alături de care să înfrunt marea vieții acesteia. mag. Vitalii Mereuţanu