Nu iei pe cineva să îl creşti, îl iei să îl iubeşti aşa cum este

Sursa foto: Cezar Machidon

Din dialogul dintre Protos. Hrisostom C. și tinerii aflați la Mănăstirea Putna pe 1 ianuarie 2012 

Putem schimba ceva la persoana dorită?

Nu. Zic „nu” pentru că de obicei noi urmărim doar schimbări exterioare, şi asta este extraordinar de nociv într-o relaţie, deoarece ne face să uităm cu totul de chipul lui Dumnezeu din celălalt, de acel „ceva” care-l face deosebit. Dacă o iubim nici nu încercăm să schimbăm ceva la o persoană iubită. Mitropolitul Antonie de Suroj zice: „Iubirea nu este oarbă, iubirea tocmai prin asta se caracterizează, prin limpezime, prin vedere; ea vede tot, şi mai ales defectele”. Iubirea vede tot, însă se comportă exact ca acel iubitor de icoane, care observând o icoană foarte veche şi foarte deteriorată, reuşeşte să vadă dincolo de rupturi şi de mizerii, reuşeşte să vadă chipul dintru început al icoanei. Vede dincolo de rău, vede binele şi nu numai că îl vede, dar este gata să îşi pună viaţa în slujba restaurării acelei icoane. De multe ori vin oameni căsătoriţi, cu probleme, se ceartă de nu se mai poate şi încep să îşi arunce unul în faţa celuilalt: ea că el e prea bădăran şi că o face de râs, el că ea nu ascultă şi vorbeşte prea mult, etc. Şi după ce se potolesc îi întreb: „Ia spune-mi tu, când ai luat-o pe ea de soţie nu cumva ţi s-a părut ţie că e cea mai şi cea mai?” „Da!” „Şi de ce ai luat-o? Să o creşti sau să o iubeşti? Ai luat-o pentru că tu ai fost singurul care a reuşit să vadă dincolo de toate acele defecte, acel chip interior, acel frumos din ea pe care nu îl vede nimeni altcineva! Nu ai luat-o ca să îi faci nimic altceva decât să o iei aşa cum este. Pentru că aşa cum este, este cea mai frumoasă. Este cea mai frumoasă pentru tine, desigur, pentru că tu ai reuşit să vezi acel ceva din ea”. Deci, nu iei pe cineva să îl creşti, îl iei să îl iubeşti aşa cum este. Este totuşi o direcţie, una singură în care nu numai că se poate să-l schimbi pe celălalt, dar chiar eşti dator să faci asta, în virtutea aceleiaşi iubiri. Este vorba de cuvântul Sfântului Apostol Pavel care zice că „bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă” şi invers. Adică dacă este vreo schimbare, atunci aceea să fie doar în direcţia sfinţirii noastre. Restul se „reglează” de la sine. Uneori avem doar părerea că ce vedem noi sunt defecte. Însă aşa cum v-am spus, raportând la Hristos, la măsura sfinţeniei, toate se limpezesc.

Ne iubim pentru că înflorim împreună

- Cum să scapi de gândul că băiatul pe care îl iubeşti nu te va mai iubi când îţi va vedea defectele şi slăbiciunile?

- Să i le arăţi din prima. Îi spui când vezi că se uită fru­mos la tine şi că-l interesează persoana ta: „Stai aşa, închide ochii, că vreau să-ţi spun tot”. Şi închide-i şi tu. Şi dacă atunci când termini ce ai de spus şi deschizi ochii el e tot acolo şi nu cere să-i fii obiect al vreunei pofte sau dorinţe, poţi începe să-l iubeşti. Altfel nu.

Dar, atenţie, nu e nevoie să vă povestiţi viaţa ante­rioară ca pe o telenovelă, cu imagini şi personaje. Asta va alimenta imaginaţia celuilalt şi nu te va vedea pe tine aşa cum eşti în faţa lui. E vorba de spus ce faci tu când te înfurii, cum reacţionezi la frică, cât de bine îţi poţi ad­ministra poftele şi felul în care alegi să te prefaci etc.

Nu vă fie frică! Iubirea adevărată nu are legătură cu asta. Nu suntem iubiţi pentru calităţile şi urâţi pentru de­fectele noastre, ci pentru felul în care le „administrăm”. Talanţii noştri sunt şi calităţile şi defectele noastre.

Ne iubim pentru că înflorim împreună, împreună creştem. Eu devin mai femeie, tu devii mai bărbat, şi Îl simţim pe Dumnezeu mai bine.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 199)

Tu căutai dragostea, iar trupul, săracul de el, asta a fost tot ce ti-a putut oferi

Cred că vin zilele când viața noastră trebuie să fie curată. Curată nu înseamnă că păcătuim pe ici pe acolo. Măcar gândirea noastră să fie dreaptă, să fie integră, să fie deplină. Că dacă nu, riscăm să fim înhățați de valurile, tsunami-urile post-moderne. Adevărata viață culminează cu crucea, paradoxal. Dar oare Biserica nu spune: „Bucură-te cruce, de viață făcătoare”. Cum „de viață făcătoare”, când Dătătorul de viață a murit pe ea? Trupul nu e totul, trupul a fost obiect de jertfă, și ni l-a dat ca împărtășanie, și sângele vărsat, la fel. Pentru ca și noi, mâncând trup și sânge, sub formă de pâine și vin, că știe că nu suntem canibali, mâncăm trup și sânge care au cunoscut înviere, și de aceea mâncăm viață veșnică, cum zice Hristos. 

De când am fost hirotonit duhovnic, am auzit de foarte multe ori de la tineri, spovedanie de genul acesta: am încercat cele trupești sau cele trupești i-au încercat pe ei, și ori zic: „Dar n-am mers prea departe, sau până la capăt sau am mers până la capăt”, sau, cum spuneau câțiva: „O, părinte, când am avut prima dată experiența aceasta, după aceea m-am gândit: Asta a fost tot?!”.

 Două lucruri vreau să mai zic:

1. Asta a fost tot? Da, sigur, asta a fost tot; tu căutai dragostea, iar trupul, săracul de el, asta a fost tot ce ti-a putut oferi. De ce? Pentru că, în sine, nu este decât o funcție biologică și mai mult nu poate. E o funcție biologică pe care minciuna o învăluie într-un întreg misticism al trupului, și chiar sufletesc. Cauți împliniri sau mai știu eu ce. Cei care au avut experiența, așteptând lucrurile acestea, au rămas dezamăgiți. Adică, am fost amăgiți și suntem amăgiți, în măsura în care ne pot atrage peste măsură lucrurile acestea. 

2. Până la capăt. Voiam să mă concentrez mai ales pe cuvântul acesta: „prea departe” sau „până la capăt”. Dragostea are nevoie să meargă până la capăt, și pe latura aceasta ne poticnește vrăjmașul și întunecă pe om, și merge până la așa-zisul capăt al apropierilor trupești, în legea lor, în limita lor, bune foarte, și de o deosebită frumusețe, dacă am avea destulă des-pătimire, ca să vedem cu ochi curat toată lucrarea aceasta a zămislirii chipului lui Dumnezeu, fie și după cădere. 

Până la capăt; dragostea nu poate să se dea decât până la capăt, nu poate. Nu că nu poate, dar înțelegeți că este în firea ei, este un foc mistuitor, care îl mistuie pe însuși Dumnezeu. El se mistuie pe sine fiindcă El este dragoste. și dacă este vorba în istorie, într-o istorie în care lucrurile culmină cu moartea, atunci până la moarte se lasă mistuit de dragoste și se lasă mistuit de dragul celor iubiți. și când zice pe cruce: „Părinte, iată-i că nu știu ce fac!”, tot nu de ranele Lui se tânguia, ci se tânguia de ranele noastre, de întunericul nostru. Că nu știu bieții aceștia întunecați, că pe singurul lor adevărat prieten îl omoară. „Însă Eu muri-voi pentru ei, și prin moartea aceasta voi găsi altă cale spre a-i mântui, dacă n-am găsit răspuns de ascultare și de dragoste în ei; prin ura lor și prin criminalitatea lor, Mă las Eu, Dumnezeu nemuritor, omorât, și prin aceasta, prin jertfa aceasta, voi strica lucrarea morții și a iadului, și tot îi voi mântui!”. Însă, bineînțeles, adaugă cei care vor: „Dă-ne Doamne să voim, și să voim mai deplin”. 

Marea erezie este felul în care înțelegem noi crucea, și zicem:”A, îmi port crucea!”, adică am multe de suferit. Echivalăm crucea cu suferința. Erezie!Crucea este dragostea, dragostea dusă – să cităm – „prea departe”, dragostea dusă „până la capăt”, dragostea adevărată, care nu are nevoie de acea împlinire trupească, bună foarte, pe care o poate trăi în legea ei și în limitele ei. Dar trebuie să meargă dincolo de aceasta. Crucea este acel lucru pe care omul îl dorește. și atunci când omul ajunge în păcat, până la acel capăt unde se „dez- amăgește” – și o, doară de s-ar dez-amăgi! – dar, dezamăgit fiind, crede că n-a fost destul, și caută altă experiență, caută altă persoană. Încearcă din ce în ce mai mult, și riscă să se împotmolească în ale păcatului, în ale minciunii, în ale întunericului, până la capăt. Mă veți crede dacă vă voi spune că omul caută crucea lui Hristos? și nimic altceva. Domnul să ne lumineze, și atunci vom putea cânta: „O, cruce de viață făcătoare!”.

Parintele Rafail Noica

Din textul conferinței “Ce este omul?”, Alba Iulia, 23 Nov. 2006

Sursa: http://ortodox.md/articole/omul-cauta-crucea-lui-hristos/

Care este deosebirea dintre relațiile de dependență și dragoste autentică?

Nu putem stabili o relație emoțională profundă cu alt om altfel decât dobândindu-ne propria autonomie psihologică. Relațiile de acest fel se disting prin sentimentul de bucurie și libertate ce se revarsă asupra celor din jur de la această pereche, precum și prin profunda percepere a partenerului, prin colaborare și încredere. Motivația întrării într-o asemenea relație este reprezentată de dragoste.

Respectul față de granițele proprii și față de granițele celorlalți, față de propriile interese și necesități și față de interesele și necesitățile celorlalți sunt trăsătura caracteristică a acestor relații. Dragostea matură spune: „Voi face tot ce-mi stă în putere ca să te ajut să-ți realizezi la modul optim posibilitățile, chiar dacă asta înseamnă că uneori va trebui să fii departe de mine și să faci ceva fără mine.”
În relațiile mature rămâne întotdeauna mult spațiu pentru satisfacerea necesităților proprii, pentru atingerea propriilor scopuri și pentru creșterea individuală a personalității. În asemenea relații rămâne întotdeauna loc pentru Dumnezeu.

Dragostea autentică nu este un sentiment de proprietar: ea îl respectă și îl admiră pe partener, nu îl folosește pentru a-și satisface necesitățile proprii, pe când în relațiile de dependență partenerul este perceput ca o proprietate.

Dragostea autentică aduce un sentiment de satisfacție și senzația unei vieți armonioase, în care există un nivel redus de anxietate și ostilitate, pe când în relațiile de dependență nu există senzația de satisfacție și armonie, în schimb există multă nemulțumire și mânie refulată, multe pretenții reciproce.

Sursa: Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată : taina dragostei înainte și după căsătorie, Traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2012,pp. 30-31

Ce facem dacă ne-am aventurat deja şi nu doar o dată şi nu doar sentimental?

Sărut mâna, Măicuţă!
Am reuşit să cristalizez un gând ce nu-mi dădea pace de când am dat de dumneavoastră şi de site şi am să-l pun aici, rugându-vă să mă sfătuiţi pe mine şi poate pe cei ce se vor regăsi în această problemă.

Părintele Nicolae Tănase spune într-o conferinţă: "Ce se întâmplă în cazul în care o fată iubeşte desăvârşit un băiat? Care îşi deşartă toate sentimentele în prietenul ei? Şi care nu se culcă cu el, dar se descărca de tot ce are ea (sentimental). Acesta o părăseşte dintr-un motiv sau altul, şi avem de a face cu o fată care într-o altă căsătorie este goală pe dinăuntru şi anume: nu poate iubi. Ar vrea, raţiunea îi spune: încearcă!, dar eşuează. Deci avem de a face cu o a doua situaţie: o căsnicie nefericită.".

Mai devreme aţi răspuns unui mesaj în care exact asta ne sfătuiaţi, să nu ne mai aventurăm... Dar ce facem dacă ne-am aventurat deja şi nu doar o dată şi nu doar sentimental, ci şi trupeşte... Suntem sortiţi / sortite eşecului în viaţă? Există vreo şansă să restabilim puritatea într-o zona mânjită de noroi cu cruste groase, împietrite? Mai putem învăţa / descoperi "prietenia duhovnicească" de care vorbiţi în Meşteşugul Bucuriei? Mai putem învăţa ABC-ul relaţiilor frumoase, noi cei sortiţi eşecului? Mai putem scoate ceva dintr-o inimă secătuită?

Vă îmbrăţişez cu mult drag!

I.

***

Fetița mea iubită,

Dumnezeul Cel Viu, Care este cu noi şi gata să Se sălăşluiască în noi, a venit la noi şi S-a făcut om, pe când noi eram plini, plini de noroi! Nu S-a scârbit de noi şi nu Se scârbeşte nici acum! Ci ne roagă să ne oprim şi ne cheamă la El ca să ne cureţe de toată întinarea şi să ne îmbrace în haina lui de Slavă, oricât de tare sau de des am fi căzut şi ne-am fi murdărit! El, Dumnezeu, le face pe toate noi! Fără pată! Asta e prima Lui lucrare cu noi! Apoi ne umple de prezenţa Lui şi de Bucuria Lui şi vom avea ce să dăruim iubind ca El şi cu El!

Ar fi zadarnică orice încercare de a mirosi frumos după ce am căzut într-o hazna plină, fără să ne spălăm şi să ne curăţim cu amănuntul!

Pocăinţa şi iertarea fac această lucrare în şi cu noi! Şi o inimă secătuită, de va fi iarăşi "branşată" la Izvorul Vieţii, va deveni la rândul ei izvor de viaţă! Nu uita: femeia Samarineană avusese deja cinci bărbaţi!

Curaj! Dar, fără pocăinţă şi fără iertare nu vom putea nimic!

Te îmbrăţişez cu drag, bucurie şi nădejde, pentru că deja ai pornit pe Cale!

M. Siluana

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou pentru căsătorie

Sfinte Mare Mucenice Efrem, tinerei care se rugase ție să poată întemeia o familie, i-ai spus în vis: ”Te voi ajuta să fii alături de cel pe care îl vrei". Și cuvântul tău s-a adeverit, căci tânărul pe care îl iubea, a cerut-o și a luat-o de soție.

Stiind aceasta, si vazand grabnicul tau ajutor, avand si eu dorinta de a purta crucea casatoriei, te rog sa ma ajuti, sa gasesc perechea potrivita, alaturi de care sa înfrunt marea vietii acesteia. Ajuta-ma, Sfinte Efrem, sa fac alegerea cea buna, pentru ca nunta mea sa fie binecuvântată de Dumnezeu. De multe ori ispita singuratatii mi-a ranit inima, de multe ori diavolul deznadejdii ori al desfranarii a lovit in poarta sufletului meu. Fereste-ma, Sfinte, de tot răul; fereste-ma de o alegere gresita; fereste-ma de minciuni, de rautate, de desfrau. Sa nu ma înșele frumusețea cea degrab trecatoare, ci sa caut mai ales frumusetea sufleteasca. Sa nu ma orbeasca dragostea patimasa, nici sa nu ma biruie patimile si poftele.

Lumineaza-mi mintea sa nu alerg dupa averi pamantesti, ci sa caut mai ales bogatia duhovniceasca. Mintea mea este nepriceputa si slaba, izbaveste-ma, Sfinte, cu rugaciunile tale, de neputintele care ma apasa. Daruieste-mi intelepciune si rabdare. Lumineaza-mi mintea sa alerg la spovedanie ori de cate ori umbra pacatului va tulbura mintea mea, mai înainte ca gandul murdar sa devina fapta.

Sfinte Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, daca-mi este de folos spre mantuire sa port crucea casatoriei, sa se întample aceasta spre slava lui Dumnezeu. Iar daca imi este mai de folos sa duc mai departe crucea singuratatii, ajuta-ma sa rabd fără să cârtesc. Iar de va fi voia lui Dumnezeu sa ajung sa îmi intemeiez o familie, ajuta-ma, Sfinte, aceasta sa fie prilej pentru a multumi lui Dumnezeu in fiecare zi. Si roaga-l pe Hristos Dumnezeu ca la vreme potrivita, sa-mi daruiasca, copii credinciosi si sanatosi, care sa duca o viata curata si sfanta.


Sursa

Poate o femeie sa nasca un copil doar pentru sine, fara a avea o familie?

Raspunsul Pr. Dmitri Smirnov (Federația Rusa)
Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=DF3PnXPlVJw

Intrebare : - Ma numesc Dașa. Am 25 de ani.  Impreuna cu o prietena de-a mea am dezbatut urmatoarea problema : aș vrea foarte mult sa am copii, insa in acest moment eu nu am pe cineva care sa aiba aceleași opinii de viața ca ale mele, cu care aș putea intemeia o familie. Intrebarea este: pot eu, ca femeie singura, sa fac un copil cu un barbat care mi s-ar parea demn pentru asta? Care este punctul de vedere al Bisericii? Mulțumesc.

Raspuns: - Da, va rog… Punctul de vedere al Bisericii este unul negativ. Deși acest fenomen este astazi destul de raspandit, aș spune, in mod catastrofal, deoarece la noi (in Federația Rusa), 40% din copii se nasc in afara familiei. Ce inseamna asta? Asta inseamna ca cel mai degraba acești copii nu vor putea sa-și creeze ei inșiși o familie. Daca dvs., impreuna cu prietena dvs, va hotarați la acest lucru, veți  continua aceasta tendința, care ne va duce la situația care deja exista in Franța, unde doar 8% din copii se nasc in familie, iar restul copiilor care se concep, se concep ca pe cațeii de rasa, ca pe paduchi ș.a.m.d.

Ca sa educi corect un om, e nevoie de familie – e acel mediu, in care omul se educa. El trebuie sa vada obligatoriu un tata iubitor, o mama iubitoare. Și in atmosfera aceasta iubitoare a mamei și a tatalui, el trebuie sa creasca. Atunci va fi sufletește, trupește și psihic sanatos. E foarte important. Unei mame singure îi este foarte greu sa educe un copil. In primul rand, mama trebuie sa lucreze. Iar copilul sta fie cu ea, fie e dat unei instituții care se ocupa de copii (gradinița, de obicei), care inseamna un surogat al educației. Indiferent de faptul ca gradinițele au diverse programe de dezvoltare, insa neajunsul unei asemenea instituții consta in faptul ca ea nu poate fi un model al familiei, caci acolo sunt copii doar de o singura varsta. Adica un colectiv. Nu exista nimic mai periculos pentru un copil de varsta frageda decat colectivul. Copiii este ideal sa creasca printre copii de varste diferite. De aceea ideala este familia cu mulți copii, incepand cu cinci. Chiar și atunci cand sunt patru copii, copiii incearca un sentiment de lipsa.  Nu le ajunge comunicarea, grija pentru cel mic ș.a. O situație normala intr-o familie incepe de la al cincilea copil. E limpede ca o mama singura nu poate sa organizeze o astfel de familie. Dar exista ieșire din aceasta situație: adopția. Calitatea educației pe care ați putea-o da unui orfan depașește de multe ori calitatea educației primite intr-un orfelinat. Daca v-ați crea un copil ca pe un cațel de rasa, il veți face de la bun inceput vulnerabil. Va crește fara tata și cu o mare lipsa de atenție a mamei și așa mai departe. Daca veți lua un orfan sa-l creșteți, ii veți imbunatați extraordinar viața. Adica el, deși nu va avea o familie completa, va avea totuși o familie. Ceea ce e mult mai bine fața de a fi crescut in orfelinat. La noi la biserica vin copii, aproape cam o suta de copii. Avem un program special și ne ocupam de copiii orfani. Avem legatura nu doar cu o casa de copii, ci cu multe altele. Ce inseamna aceasta educație din orfelinat – 100% injura, fumeaza, beau și fura. Trebuie sa faca doar un pas – și 40% fac acest pas – care se termina cu inchisoarea. Iata, cand acești copii ies din orfelinat, cam 40% merg la inchisoare, iar restul de peste 50% vor merge la inchisoare in urmatorii 5 ani. Nu merg la inchisoare cam 10% din acești copii. Imaginați-va ca daca luați astfel de un copil, mai ales daca e fetița, o salvați de la nenorocire. Deși ea va fi intr-o familie incompleta și poate suferi din cauza asta, dar evident ca va suferi mult mai puțin decat la casa de copii. De aceea, biserica binecuvanteaza aceasta a doua cale.  
Cum sa se raporteze Biserica la un asemenea lucru pe care doriți sa-l faceți [sa faceți un copil cu cine doriți dvs fara a intra intr-o relație de casatorie]? Ca la adulter. Dupa regulile bisericești, daca o tanara a conceput un copil in afara casatoriei, eu, ca preot, trebuie sa o excomunic din biserica timp de 15 ani pentru aceasta infracțiune grava. Pentru ca una din poruncile care ne-a fost date noua acum trei milenii și jumatate spune: „Sa nu faci adulter”. De ce? Deoarece in momentul in care va alegeți un barbat nu ca pe un soț, ci ca pe un mascul, incetați sa mai fiți om. Una dintre deosebirile fundamentale ale omului de animal este faptul ca omul poate fi in casatorie. Daca omul nu se afla intr-o relație de casatorie, ci se cupleaza pur și simplu cum se nimerește, ca mamiferele, pierde aceasta calitate fundamentala de om. Și aceasta are, desigur, urmari fie  asupra sufletului, fie, desigur, asupra nefericiților copii care se nasc din aceste relații. De aceea, inclusiv intr-un trecut nu atat de indepartat, toți acești copii nelegitimi, nelegitimi nu doar in sensul statului de drept, dar și in sensul de lege a lui Dumnezeu, erau nefericiți și vulnerabili toata viața și sufereau foarte mult din cauza asta.

Sursa: Argumente provita © Asociatia Provita Media